Episcopul Valentin zise: „Dacă bunătatea răbdării voastre îmi permite, voi expune pe rând cum s-a procedat în timpul trecut în Biserica Cartaginei şi cele ce s-au întărit în mod sărbătoresc prin iscăliturile fraţilor şi mărturisesc că noi suntem datori a le ţine pe toate acestea. Aşadar, noi ştim că rânduiala bisericească totdeauna s-a păstrat nestricată, încât nici unul dintre fraţi n-a îndrăznit a-şi lua întâietate faţă de cei mai vechi ca dânsul, ci, potrivit iubirii, întâietatea li s-a dat totdeauna celor mai vechi, ceea ce s-a primit cu bucurie şi de urmaşi. Sfinţenia voastră deci să admită a se întări şi mai mult această rânduială prin cuvântul vostru”. Episcopul Aureliu zise: „Nu ar fi trebuit să revenim asupra acestora, dacă nu s-ar fi ivit unele concepţii de neînţeles, care ne-au îndreptat atenţia asupra acelor hotărâri; deoarece însă chestiunea aceasta, pe care fratele şi împreună liturghisitorul nostru a relevat-o acum este comună, pentru ca fiecare dintre noi să-şi cunoască rangul hotărât lui de Dumnezeu şi ca cei instituiţi mai târziu să cedeze locul celor de mai înainte şi să nu îndrăznească a lucra oarecând fără ştirea acestora, pentru aceasta propun, după cum m-am gândit, ca întreg sinodul de acord să înfrâneze pe cei ce dispreţuiesc pe cei mai întâi de ei şi pe cei ce îndrăznesc ceva faţă de cei mai vechi în hirotonie”. Xanctip, episcopul primului scaun al Numidiei, zise: „Toţi fraţii prezenţi au auzit propunerea fratelui şi împreună iereului nostru Aureliu; ce zic la aceasta?” Episcopul Diatimiu zise: „Se supune aprobării voastre ceea ce s-a hotărât prin votul celor bătrâni, pentru ca cele cuprinse în hotărârile sinoadelor de mai înainte din Biserica Cartaginei să se observe de către toţi, fiind deplin întărite hotărârii voastre”. Toţi episcopii ziseră: „Rânduială aceasta a fost observată atât de Părinţi, cât şi de înaintaşi şi se va păzi de către voi prin voia lui Dumnezeu, observându-se însă şi drepturile episcopilor celor care au precădere în Numidia şi Mauritania”.Apoi toţi episcopii care au iscălit hotărârile acestui sinod au hotărât că matricula, adică consemnarea scaunelor după rangul lor şi norma din vechime a Numidiei, trebuie să se păstreze atât la scaunul prim, cât şi la mitropolia Constantinopolului

În privinţa lui Coudvultdeu al Centuriei, deoarece potrivnicul lui a cerut ca să se introducă la sinodul nostru, întrebat fiind, ori de voieşte să fie anchetat cu acela înaintea episcopilor, căci mai întâi făgăduia, în cealaltă zi însă a răspuns că nu-i place aceasta şi s-a dus - toţi episcopii au hotărât ca nimeni să nu se împărtăşească cu acel Coudvultdeu până ce nu se va termina procesul lui. Dar a se lua de la dânsul episcopia, înainte de sfârşitul procesului lui, nici unui creştin nu i se poate părea cu cale

În privinţa lui Maximian al Bagensiei, s-a hotărât să se dea din sinod epistole, atât către dânsul, cât şi către popor, ca acela să se retragă de la episcopie, iar aceia (poporul) să-şi caute pe altul

Apoi s-a hotărât ca cei ce se vor hirotoni de acum înainte în eparhiile Africii să primească scrisori de la cei ce-i hirotonesc, iscălită cu mâna acelora, cuprinzând ele consulul şi ziua, pentru ca să nu se nască nici o îndoială în privinţa celor din urmă sau a celor de mai înainte

Aşijderea s-a hotărât ca, dacă oricine ar citi în biserică chiar şi numai o dată, să nu se primească de altă biserică în cler. Şi au iscălit: Episcopul Aureliu al Bisericii din Cartagina, consimţind cu hotărârea prezentă, şi citind-o, a iscălit-o. De asemenea, au iscălit şi ceilalţi episcopi

Episcopul Aureliu zise: „Socotesc că ceea ce s-a supus cumpănirii dragostei voastre trebuie să se întărească prin hotărâri bisericeşti. Noi toţi am făgăduit să ne propunem că fiecare dintre noi trebuie să trateze cu căpeteniile donatiştilor sau să-şi asocieze pe alţi episcopi vecini, ca astfel să trateze cu aceia în fiecare cetate şi localitate, prin dregători sau prin căpeteniile acelor localităţi; şi dacă toţi aprobă această propunere, atunci să se publice”. Toţi episcopii ziseră: „Toţi sunt de acord şi toţi întărim această propunere prin iscălitura noastră. De asemenea, cerem ca scrisorile ce sunt a se trimite din sinod la dregător să le iscălească sfinţia ta pentru toţi”. Episcopul Aureliu zise: „Dacă se pare dragostei voastre, apoi să se citească formularul tratativelor cu dânşii, pentru ca, dacă se aprobă, toţi să întărim acea directivă de procedură”. Răspuns-au toţi episcopii: „Să se citească”. Citit-a notarul Lait

Episcopul Bisericii Ecumenice, Aureliu, zise: „Rugăm pe preavrednicia voastră să se citească ceea ce ni s-a îngăduit prin autoritatea acelui scaun preaînalt şi să poruncească a se duce la îndeplinire”. Şi citindu-se mandatul şi anexându-se actele, episcopul Bisericii Ecumenice zise: „Binevoiţi a asculta mandatul, care trebuie să se trimită de către vrednicia voastră către donatişti şi anexând actele şi trimiţându-le lor, şi apoi răspunsul lor să ni-l faceţi cunoscut prin scrisorile voastre: «Noi, trimişii autorizaţi ai sinodului nostru ortodox, intrăm în tratative cu voi şi dorim să ne bucurăm de îndreptarea voastră; căci cunoaştem dragostea Domnului care zice: ”™Fericiţi sunt făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor numi”™ (Matei 3, 9); Dar şi prin prooroci ne spune ca şi celor ce nu voiesc să se numească fraţi ai noştri noi să le zicem: ”™Voi sunteţi fraţii noştri. Deci nu trebuie să dispreţuiţi această admonestare a noastră, care vine din iubirea păcii, căci dacă voi credeţi că aţi avea dreptate, să nu întrelăsaţi a o spune; anume întrunind sinodul vostru, alegeţi dintre voi pe cei ce-i încredinţaţi cu expunerea apărării acelei dreptăţi a voastre, după cum şi noi vom face aceasta: anume ca cei aleşi din sinodul vostru împreună cu cei aleşi dintre noi să trateze în linişte în locul şi timpul hotărât totul ceea ce este de cercetat, care desparte comuniunea voastră de noi, şi ca cu voia Domnului Dumnezeului nostru să se pună capăt în sfârşit rătăcirii vechi, ca nu cumva sufletele neputincioase şi poporul fără experienţă să se piardă în dezbinarea sacrilegă prin încrederea în oameni. Căci dacă veţi primi frăţeşte aceasta, uşor se va lămuri dreptatea; iar de nu voiţi să faceţi aceasta, reaua voastră credinţă se va cunoaşte îndat㔙»”. Şi citindu-se acest formular, toţi episcopii ziseră: „Se aprobă întru toate; aşa să fie”. Şi au iscălit. Aureliu, episcopul Bisericii Cartaginei: „Consimţesc cu hotărârea prezentă, şi citind-o iscălesc.” Aşijderea au iscălit şi ceilalţi episcopi

Instrucţiile date fraţilor Teasiu şi Evodiu, delegaţii trimişi din sinodul de la Cartagina către preacinstiţii şi preaevlavioşii domnitori: „Când vor sosi ei cu voia Domnului în faţa preacucernicilor împăraţi să le descopere felul în care căpeteniile donatiştiior la sinodul din anul precedent prin intervenţiile dregătorilor au fost invitaţi să se întrunească cu deplină libertate a cuvântului că dacă ar încerca să susţină doctrina lor, să-şi aleagă pe câţiva dintre dânşii în număr suficient, care să trateze în linişte cu noi şi cu smerenie creştinească să arate fără echivoc că ar fi de partea lor oarecare dreptate, pentru ca prin aceasta să se cunoască puritatea ecumenică (ortodoxă) care din timpurile vechi a strălucit la înălţime, şi acum (să se cunoască) de asemenea (această puritate) în urma neştiinţei şi unilateralităţi adversarilor, dar deoarece nu au avut încredere în aceasta, aproape nimic nu au îndrăznit să răspundă. Deci dar, deoarece a fost epuizat faţă de dânşii procedeul episcopesc şi cel paşnic şi dânşii nefiind în stare să răspundă ceva împotriva adevărului, în chip nepermis au recurs la forţă, încât pe mulţi episcopi şi pe mulţi clerici, ca să tăcem despre laici, i-au încătuşat prin viclenie, şi apoi au luat unele biserici şi, de asemenea, au încercat să ia şi altele; prin urmare, a rămas ca bunăvoinţa lor, a împăraţilor, să se îngrijească pentru Biserica catolicească, ceea ce i-a născut în evlaviosul sân matern şi i-a nutrit cu tăria credinţei, să se întărească prin grija lor împărătească; ca nu cumva nişte oameni îndrăzneţi în timpurile lor binecinstitoare de Dumnezeu, prin oarecare teroare, să pună stăpânire asupra popoarelor neputinciose din cauză că nu i-a putut corupe seducându-i. Căci este cunoscut şi de multe ori s-a publicat prin legi marea mulţime de urâciuni ce se comit de cei ce se întrunesc ilegal, ceea ce de multe ori s-a şi osândit prin hotărârile susnumiţilor preaevlavioşi domnitori; deci împotriva nebuniei acelora să putem căpăta ajutor divin, care nu este neobişnuit; nici străin de Sfintele Scripturi, câtă vreme şi Apostolul Pavel, după cum se vede din adevăratele fapte ale Apostolilor, cu ajutor armat a răpus conspiraţia celor neastâmpăraţi (F. Ap. 21, 33, 23, 24, 25). Deci noi acum cerem aceasta ca să se acorde neîntârziat apărare instituţiilor catoliceşti ale Bisericii în fiecare cetate şi în locurile diferite ale fiecărei moşii din vecinătate. Deodată trebuie să se mai ceară şi ca să se păzească legea dată de Teodosiu, cel de binecuvântată pomenire Părinte al lor, în privinţa celor 10 litre de aur asupra ereticilor, care hirotonesc şi care se hirotonesc, precum şi asupra proprietarilor la care se găseşte adunarea acelora; şi să se ordone ca această lege aşa să se întărească, încât să aibă putere asupra lor, ale căror viclenii sprijinitorii Bisericii catolice le-au dovedit prin mărturii, ca astfel măcar de frica să înceteze de la procedura schismelor şi de la răutate eretică cei ce văd pierzarea cea veşnică, şi totuşi întârzie să se curăţească şi să se îndrepte. Mai trebuie apoi să se ceară ca cu bună cinstire a lor să se înnoiască legea cea din fiinţă, care a ridicat putinţa ereticilor de a putea primi ceva, sau prin moşteniri, sau prin testamente, sau de a testa şi, scurt zis, ca celor ce sunt orbiţi de încrederea lor în nebunie şi voiesc să persiste în rătăcirea donatiştilor să li se ia dreptul de a lăsa ca moştenire sau a primi ceva. Iar cei ce prin gândul unirii şi al păcii voiesc să se îndrepte, cu suspendarea acestei legi să poată primi moştenire, chiar dacă le-a revenit lor ceva din dar sau moştenire când se aflau încă în rătăcirea ereticilor, fireşte cu excepţia acelora care au socotit că trebuie să treacă la catolicească Biserică numai după ce au fost chemaţi la judecată; căci despre unii ca aceştia este de crezut că nu de frica judecăţii celei cereşti, ci din nesaţiul către folosul pământesc au dorit unirea catolicească. În privinţa tuturor acestora este necesar ajutorul autorităţilor fiecărei eparhii şi hotărâm ca delegaţia să lucreze şi să ducă la îndeplinire, cu libertate de acţiune, şi altceva ceea ce ar crede ca este favorabil pentru folosul Bisericii”. Dar s-a mai hotărât afară de acestea ca să se trimită scrisori din adunarea noastră către preaslăviţii împăraţi şi autorităţile supreme, prin care să se convingă deplin că delegaţii sunt trimişi de noi la preafericita curte prin consimţământul nostru, al tuturor; şi deoarece este inoportun să iscălim noi toţi aceste scrisori, ca aceste scrisori prin iscăliturile noastre ale tuturor să nu fie supraîncărcate, te rugăm, frate Aureliu, ca dragostea ta să binevoiască a le iscăli în numele nostru, al tuturor. Şi au iscălit. Aureliu, episcopul Bisericii Cartaginei, consimt la hotărârea prezentă, şi citind-o am iscălit. Aşijderea au iscălit şi ceilalţi. - Apoi trebuie să se trimită scrisori şi către dregători, ca până ce Domnul va binevoi să întoarcă la noi pe delegaţi să acorde apărare Bisericii ecumenice la autorităţile cetăţilor şi proprietarii moşiilor. Iar în privinţa lui Ecytiu se mai adaugă şi ca să se înlăture neruşinarea lui din provinciile în care el îşi pune în evidenţă drepturile sale ieratice faţă de purtătorii de grijă ai Bisericii din Iponia. Episcopului Bisericii din Roma încă trebuie să i se trimită scrisori, precum şi altora, unde este împăratul, spre a le recomanda pe delegaţi. Şi au iscălit. De asemenea, Aureliu, episcopul Bisericii din Cartagina, consimt la hotărârea prezentă şi, citind-o, iscălesc. Aşijderea şi ceilalţi au iscălit

Din toate eparhiile să se trimită liber delegaţie la sinod. Se dispune a se trimite delegaţi şi scrisori către Mizoniu, deoarece trebuie să trimită liber delegaţia; pentru că numai în Cartagina s-a făcut unirea, să se trimită scrisori către dregători, ca şi dregătorii aceştia să dispună a se pune străduinţă pentru unire şi în celelalte provincii şi cetăţi; iar de la Biserica Cartaginei în numele Africii întregi să se trimită mulţumiri la curte o dată cu scrisorile episcopilor pentru că s-au liberat de donatişti. S-au citit scrisorile papei Inocenţiu, precum că episcopii nu pot trece oricând în părţile de peste mare; ceea ce s-a întărit prin învoirea episcopilor, iar spre a exprima mulţumire pentru urmărirea donatiştilor, să se trimită la curte doi clerici ai Bisericii din Cartagina.

S-a hotărât că de acum înainte nu mai este necesar ca în fiecare an să se întrunească fraţii, ci de câte ori va cere trebuinţa obştească, adică a toata Africa, (atunci) dându-se scrisori din toate părţile către acest scaun, trebuie să se adune sinodul în acea eparhie în care ne-ar îndemna nevoia şi împrejurările; iar pricinile care nu sunt comune, să se judece în (episcopii) eparhiile, parohiile proprii