1 ... « 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 » ... 91
Aşijderea s-a hotărât ca nimeni să nu vândă averea bisericească. Şi dacă un bun bisericesc nu ar avea venituri şi o nevoie mare ar sili, aceasta să se arate celui ce stă în fruntea acelei eparhii şi împreună cu numărul hotărât al episcopilor să se hotărască ce este de făcut. Iar dacă ar sili o nevoie atât de mare a Bisericii, încât să nu se poată sfătui înainte de a vinde, atunci episcopul să cheme spre mărturie măcar pe cei învecinaţi, având grijă să arate sinodului toate împrejurările întâmplate bisericii lui; ceea ce de nu va face, atunci vânzătorul se va arăta vinovat înaintea lui Dumnezeu şi a sinodului şi străin de demnitatea sa proprie.
Asemenea s-a hotărât că dacă presbiterii ori diaconii s-ar dovedi vreodată în vreun păcat mai greu, care trebuie să-i înlăture din slujbă, să nu se pună asupra lor mâinile ca peste cei ce se pocăiesc ori ca peste laicii credincioşi; nici să nu li se dea voie să înainteze în treapta clerului ca celor ce s-au botezat din nou.
Aşijderea s-a hotărât ca presbiterii şi diaconii şi ceilalţi clerici inferiori, în pricinile ce le au, dacă nu ar fi mulţumiţi cu judecătoriile episcopilor lor, atunci să-i asculte episcopii învecinaţi şi cele dintre dânşii le vor rezolva episcopii cei chemaţi de dânşii, cu consimţământul episcopului propriu. Prin urmare, dacă chiar vor socoti să apeleze, să nu apeleze la judecătoriile de peste mare, ci la primaţii eparhiilor proprii, precum s-a hotărât de multe ori şi în privinţa episcopilor. Iar cei ce vor apela la judecătoriile de peste mare de nimenea să nu se primească în comuniune în Africa.
Aşijderea sinodul întreg a hotărât ca cel ce pentru lenevirea sa a fost excomunicat, sau episcopi, sau orice fel de cleric, dacă în timpul excomunicării sale ar îndrăzni să se împărtăşească înainte de a fi ascultat, acela să se judece, că însuşi a adus asupra sa hotărâre de condamnare.
Aşijderea s-a hotărât ca acuzatul sau acuzatorul, dacă în locul unde este cel ce acuză, s-ar teme de vreo violenţă a mulţimii îndrăzneţe, să-şi aleagă un loc de aproape, la care nu-i va fi cu greutate să aducă martori, unde se va rezolva cauza.
Tot aşa s-a hotărât ca, dacă oarecare dintre clerici şi diaconi nu s-ar supune episcopilor lor, care pentru oarecare pricini constrângătoare ale bisericilor lor ar vrea să-i înalţe la demnitatea mai mare în biserica lor, să nu mai slujească nici în treapta din care n-a vrut să iasă.
Aşijderea s-a hotărât ca episcopii, presbiterii, diaconii sau oricare clerici, care n-au avut nimic, dacă promovaţi fiind, şi-ar cumpăra pe timpul episcopatului sau clericatului lor ţarini sau orice fel de moşii pe numele lor, să se considere ca şi când şi-ar fi însuşit bunurile Domnului, dacă nu cumva, admonestaţi fiind, le-ar restitui Bisericii. Iar dacă le-ar reveni ceva în proprietatea lor, mai cu seamă din dăruirea cuiva sau din moştenirea rudelor, cu aceea să facă după dorinţa lor. Dar dacă ar voi să le retragă chiar şi după ce le-au oferit (Bisericii), să se judece ca nişte netrebnici, fiind nevrednici de demnitatea bisericească.
Tot astfel s-a hotărât ca presbiterii să nu vândă fără ştirea episcopilor lor vreun lucru de-al Bisericii în care au fost consacraţi, de asemenea nici episcopilor nu le este îngăduit să vândă moşii ale Bisericii fără ştirea sinodului sau a presbiterilor lor. Deci, nefiind nici o nevoie, nici episcopului nu-i este iertat să abuzeze de averea înscrisă în registrul bisericesc.
Episcopul Epigoniu zise: „În acest scurt articol, alcătuit din cele hotărâte la sinodul din Iponia, socotim să nu se modifice nimic, nici să se adauge; afară de aceea ca ziua sfintelor Paşti să se publice în timpul sinodului”.
Episcopii şi clericii să nu lase pe fiii lor a se face independenţi (sui juris) prin emancipare, decât dacă s-ar încredinţa de moravurile şi vârsta lor; deoarece de aici înainte păcatele lor li se vor imputa numai lor înşişi.
1 ... « 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 » ... 91
