1 ... « 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 » ... 91
Episcopii, presbiterii şi diaconii să nu se hirotonească înainte de a face creştini ortodocşi pe toţi cei din casele lor.
La cele sfinte nimic mai mult să nu se aducă decât trupul şi sângele Domnului, precum şi însuşi Domnul a predanisit, adică pâine şi vin amestecat cu apă. Iar pârga, sau de miere, sau de lapte, să se aducă, precum se obişnuieşte, într-o zi anumită spre taina pruncilor; şi deşi se aduc mai des în altar, totuşi să aibă binecuvântarea lor proprie deosebită, pentru ca să se deosebească de Taina Trupului şi Sângelui Domnului. Dar nimic mai mult să nu se aducă din pârgă decât cea din struguri şi din grâu.
Clericii sau cei ce se înfrânează să nu intre la văduve sau la fecioare, decât numai cu îngăduinţa şi învoirea episcopului lor sau a presbiterilor; dar şi aceasta să n-o facă singuri, ci cu clerici colegi sau cu aceia cu care episcopul sau presbiterii singuri au intrare la acest fel de femei, sau unde se află de faţă clerici sau oricare creştini cinstiţi.
Episcopul scaunului celui dintâi să nu se numească exarhul iereilor sau iereul cel mai înalt, sau ceva de acest fel, ci numai episcop al scaunului celui dintâi.
Clericii să nu intre în cârciumă pentru ca să mănânce sau să bea, decât numai dacă nevoia străinătăţii i-ar sili.
Sfintele altarului să nu se săvârşească decât numai de persoane care au ajunat, exceptându-se o singură zi la an, întru care se săvârşeşte Cina Domnului. Dar dacă, săvârşindu-se oarecari spre vreme de seară sau dintre episcopi sau dintre ceilalţi, s-ar face pomenire pentru cei răposaţi, aceasta să se îndeplinească numai cu rugăciuni, dacă cei ce fac aceasta se vor afla prânziţi.
Episcopii sau clericii să nu ospăteze în biserică decât numai dacă din întâmplare, din nevoia străinătăţii, fiind în trecere, ar poposi acolo; încă şi poporul să se oprească pe cât se poate de la astfel de ospeţe.
Celor ce se pocăiesc să li se hotărască timpul de penitenţă cu judecata episcopilor, după deosebirea păcatelor; iar presbiterul să nu dea absoluţie celui ce se pocăieşte fără ştirea episcopului, decât numai în lipsa episcopului, din nevoie constrângătoare; dar dacă vreodată delictul celui ce se pocăieşte este public şi divulgat, zguduind Biserica întreagă, apoi asupra aceluia înaintea tindei să se pună mâna.
Fecioarele afierosite, când se despart de părinţi, de care erau ocrotite, să se încredinţeze femeilor celor mai cinstite, cu îngrijirea episcopului, ori în lipsa acestuia cu cea a presbiterului, sau împreună locuind, unele pe altele să se supravegheze, ca nu cumva, rătăcind în toate părţile, să vatăme renumele Bisericii.
Bolnavii care nu pot răspunde pentru sineşi să se boteze atunci când prin voinţa lor vor exprima mărturie despre dânşii cu pericolul lor însuşi. Harul şi împăcarea cu Biserica să nu se denege actorilor şi mimilor şi celorlalte persoane de acest fel sau apostaţilor care se pocăiesc şi se convertesc la Dumnezeu.
1 ... « 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 » ... 91
