Episcopul Gaudenţiu zise: „Tu ştii, frate Aeţiu, că de când ai fost aşezat episcop, totdeauna a stăpânit pacea: pentru ca să nu rămână nici o urmă de divergenţă de păreri în privinţa persoanelor bisericeşti, să se hotărască a fi primiţi toţi aceia care au fost puşi de Museu şi Eutihian, deoarece nu li s-a găsit lor nici o vină”.

Episcopul Osiu zise: „Smerenia mea are părerea următoare: Fiindcă avem datoria să fim liniştiţi şi răbdători şi să fim cu milostenie statornică faţă de toţi, care au fost odată promovaţi în clerul bisericesc de către vreunul dintre fraţii noştri, dacă nu vor voi să se înapoieze la bisericile la care au fost numiţi, de acum înainte să nu se primească; iar Eutihian nici numele de episcop să nu şi-l revendice pentru sine şi nici Museu să nu se socotească drept episcop; iar mireneasca comuniune, de ar cere-o, nu trebuie să li se denege”. Zis-au toţi: „Se aprobă”.

Episcopul Gaudenţiu zise: „Cele hotărâte spre mântuire şi cu unanimitate şi potrivit stării noastre a ierarhilor, plăcute lui Dumnezeu şi oamenilor, fără numai dacă hotărârilor aduse va urma frica; căci şi înşine ştim că dumnezeiescul şi venerabilul nume al preoţiei a ajuns adeseori sub osândă pentru neruşinarea câtorva. Deci, dacă ar îndrăzni să facă altceva împotriva celor hotărâte de toţi, năzuind să placă mai mult trufiei şi mândriei decât lui Dumnezeu, să cunoască chiar de acum că s-a făcut pe sine vrednic de a fi tras la răspundere şi de a pierde cinstea şi demnitatea episcopiei”. Răspuns-au toţi: „Hotărârea aceasta o găsim potrivită şi o aprobăm”.

„Această dispoziţie încă să fie preacunoscută şi îndeplinită că dacă fiecare dintre noi episcopii, care suntem aşezaţi pe lângă drumuri sau canal, văzând pe un episcop, l-ar întreba despre pricina călătoriei şi unde merge; şi de va afla că acela merge la tabără, să cerceteze condiţiile arătate mai sus şi de va merge chemat fiind, să nu i se pună nici o piedică călătoriei lui. Iar de va merge pentru deşertăciuni, precum s-a spus mai sus dragostei voastre, ori pentru cererile unora s-ar sârgui a merge la tabără, să nu iscălească nici scrisorile lui, nici să nu aibă comuniune cu acela”. Zis-au toţi: „Se hotărăşte şi aceasta”.

Aravian, episcopul Ancirei, zise: „Nu pentru pricina de faţă, ci temându-mă pentru întreaga viaţă viitoare, rog Sfântul Sinod să se pronunţe ori de pot doi episcopi să caterisească sau nu? Şi ori de se poate face aceasta în absenţa mitropolitului sau nu? Pricinei prezente nu se va aduce nici un prejudiciu; mă tem însă ca unii, luând putere din cele zise, să nu îndrăznească unele ca acestea; deci vă rog să răspundeţi”. Nectariu, episcopul Constantinopolului, zise: „Lăudabilă este propunerea preacucernicului episcop Aravian; dar ca în viitor să nu se mai poată întâmpla asemenea lucru, fără a osândi cele trecute, vom hotărî pentru viitor”. Aravian, episcopul Ancirei, zise: „Pe cele trecute le osândeşte sinodul fericiţilor Părinţi de la Niceea, care orânduieşte ca cei ce hirotonesc să nu poată fi mai puţin decât trei episcopi, şi nici mitropolitul să nu fie absent; eu însă am pus întrebarea temându-mă în privinţa celor viitoare. Eu doresc deci ca voi să vă pronunţaţi lămurit, dar necondiţionat şi fără îndoială, că urmând sinodului de la Niceea, două persoane nu pot nici să hirotonească, nici să caterisească pe un episcop”. Apoi, după altele, Teofil, episcopul Alexandriei, zise: „Împotriva celor ce nu mai sunt nu se poate aduce hotărâre de reprobare, mai ales dacă fiind în viaţă nu au fost osândiţi; dacă însă cineva are în vedere pe cei ce vor trebui să se caterisească în viitor, mi se pare că nu numai trei episcopi trebuie să fie de faţă, ci dacă se poate, toţi episcopii eparhioţi, pentru ca condamnarea celui ce este vrednic de caterisire să fie mai temeinică prin votul mai multora. Fiind de faţă şi cel judecat”. Nectarie, episcopul Constantinopolului, zise: „Deliberându-se asupra unor propuneri şi orânduiri legale, acestea se hotărăsc fără să se ţină seama de vreo pricină personală. Aşadar, precum a propus preasfinţitul episcop Aravian, voind să se hotărască în privinţa celor din viitor, precum logic şi în chip uman şi-a fixat părerea preasfinţitul episcop Teofil, se hotărăşte ca în viitor cel supus judecăţii să nu se caterisească nici de trei şi mai vârtos nici de doi episcopi; ci cu votul unui sinod mai mare şi adică al celor din eparhie, precum au orânduit şi canoanele apostolice”. Flavian, episcopul Antiohiei, zise: „Lămurite sunt cele ce le-a propus preasfinţitul şi preacucernicul episcop Nectarie, şi preasfinţitul şi preacucernicul episcop Teofil; şi toţi ai Bisericii le întărim”.

Episcopul Aureliu zise: „Aşadar, aceste orânduieli, care se găsesc la noi, fiind exemplare fidele de pe cele originale şi pe care Părinţii noştri le-au adus cu sine la timpul sau de la sinodul din Niceea, astfel, păstrându-se tipul acelora de la Niceea, să se păstreze întărite şi cele hotărâte de noi”.

Sinodul întreg zise: „Precum voieşte Dumnezeu înainte de toate credinţa bisericească, ce s-a predat de noi, să se mărturisească în acest slăvit sinod cu aceeaşi mărturisire; apoi rânduiala bisericească să se ţină cu învoirea fiecăruia şi cu consimţământul tuturor. Dar spre întărirea minţii fraţilor şi împreună episcopilor noştri celor de curând hirotoniţi, se cuvine adăuga cele ce le-am primit prin hotărâre întărită de la Părinţi că uniunea Treimei, adică a Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt, care este cunoscută că nu are nici o deosebire, să o ţinem sfântă în minţile noastre, şi precum am învăţat noi, aşa le vom învăţa şi pe popoarele lui Dumnezeu”.
Tot aşa toţi episcopii instituiţi de curând ziseră lămurit: „Aşa primim, aşa ţinem, aşa învăţăm, urmând credinţei evanghelice împreună cu învăţătura voastră”.

Episcopul Aureliu zise: „Precum la sinodul ţinut mai înainte s-au examinat condiţiile înfrânării şi castităţii, se hotărăşte ca cei din cele trei trepte, împreunate prin oarecare legătură a curăţiei prin consacrare vorbesc adică despre episcopi, presbiteri şi diaconi, precum se cuvine cuvioşilor episcopi şi iereilor lui Dumnezeu şi leviţilor şi slujitorilor dumnezeieşti consacrări, să fie întru toate înfrânaţi, ca să poată primi ceea ce cer în genere de la Dumnezeu; ca şi noi aşijderea să ţinem ceea ce ni s-a transmis prin Apostoli şi s-a păstrat chiar din vechime”.

Faustin, episcopul Picenului, din provincia Potentinei, reprezentantul Bisericii de la Roma, zise: „Să se decidă ca episcopul şi presbiterul şi diaconul şi toţi cei ce se ating de cele sfinte, păzitori ai înfrânării, să se reţină de la femei”. Toţi episcopii au răspuns: „Se hotărăşte ca toţi cei ce stau sau slujesc la altar să respecte înfrânarea”.

Episcopul Aureliu zise: „Patima lăcomiei, despre care nimeni nu se îndoieşte că este mama tuturor relelor, trebuie să se reprime, ca nimeni să nu se folosească de cele străine, nici să treacă cineva pentru câştig peste hotarele Părinţilor, nici să f­e îngăduit vreunui cleric să ia în vreun chip camătă pentru vreun lucru. Şi cele de curând aduse, fiind întunecate şi cu totul ascunse, se vor cerceta de noi şi se va hotărî în privinţa lor. Iar despre cele ce dumnezeiasca Scriptură a legiuit prealuminat, nouă nu ni se cade să hotărâm, ci mai vârtos să le urmăm. Prin urmare, ceea ce este de imputat cu atât mai vârtos se cuvine a se osândi la clerici”. Sinodul întreg a zis: „Nimeni nu poate lucra împotriva proorocilor, nici împotriva evangheliilor, fără primejdie de a fi pedepsit”.