1 ... « 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 » ... 91
În casele domneşti sau în biserici nu se cuvine a face cele ce se zic agape şi a mânca în casa lui Dumnezeu şi a aşterne culcuşul.
Nu se cuvine creştinilor să urmeze obiceiurilor iudaice și sâmbăta s-o petreacă în repaus, ci să lucreze în ziua aceasta, duminica însă cinstind-o cu deosebire şi de le-ar fi cu putinţă, să o petreacă în odihnă ca (şi) creştini. Iar de s-ar găsi că sunt iudaişti, să fie anatema de la Hristos.
Nu se cuvine ca cei ierarhiceşti, sau clericii, sau asceţii să se scalde în baie cu femei, şi nici creştinul sau laicul; căci aceasta este cea dintâi osândire din partea păgânilor.
Cu nici un eretic nu se cuvine a încheia căsătorie sau a se da fiii sau fiicele după eretici, ci mai ales a-i lua dacă ar făgădui că se fac creştini.
Nu se cuvine a primi binecuvântările ereticilor, care mai mult sunt absurdităţi decât binecuvântări.
Nu se cuvine a ne ruga împreună cu ereticii sau cu schismaticii.
Nici un creştin nu se cuvine să părăsească pe martirii lui Hristos şi să se ducă la pseudomartiri, adică la ai ereticilor sau la cei ce mai înainte au fost eretici; căci aceştia sunt străini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor duce la dânşii să fie anatema.
Nu se cuvine creştinilor să părăsească Biserica lui Dumnezeu şi să se îndepărteze, şi să invoce pe îngeri, şi să facă adunări, căci acestea sunt oprite. Deci, de se va afla cineva că stăruieşte în idolatria aceasta ascunsă, să fie anatema, căci a părăsit pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi a venit la idolatrie.
Nu se cuvine ca cei ierarhiceşti sau clericii să fie vrăjitori ori descântători, ori matimatici, ori astrologi, sau să facă cele ce se zic filacterii, care sunt legături ale sufletelor lor. Iar cei ce le poartă, am poruncit să se arunce din Biserică.
Nu se cuvine a primi de la iudei sau eretici darurile trimise de sărbători, nici a serba împreună cu ei.
1 ... « 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 » ... 91