Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
1 ... « 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 » ... 93
Primul lucru ce se întâmplă oricărui suflet, îndată după moarte, este o judecată. Această judecată care se face cu fiecare suflet în parte se numeşte judecata particulară şi ea se deoseb... mai mult


Judecata particulară o face Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care va face şi judecata cea de obşte. „Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata I-a dat-o Fiului” (In 5, 22). Dar Mâ... mai mult


De conştiinţa omului Se foloseşte ca să nu poată spune omul că a fost judecat pe nedrept. Însăşi conştiinţa lui îl va osândi, atunci, pe omul păcătos şi tot ea îi va da pace şi lini... mai mult


De Sfinţii Îngeri Se foloseşte Mântuitorul din milostivire faţă de noi, pentru că atunci ei se străduiesc să ne apere, mărturisind toate gândurile, cuvintele şi faptele noastre, din care p... mai mult


Credinţa omului în Domnul nostru Iisus Hristos (Mc 16, 16) şi faptele lui bune izvorâte din credinţă (2 Co 5, 10). Cel ce le are pe acestea va merge la fericire, cel ce nu le are, la nefericire.... mai mult


Aceasta n-o putem şti întocmai. Dar e de crezut că dacă cineva s-a înălţat din ce în ce mai mult pe calea virtuţii, acela merge la fericire şi, dimpotrivă, dacă s-a coborât din ce în ce ... mai mult


Nu. Pentru că nu există om care să se afle exact la mijloc între necurăţie şi virtute. Inima lui tot are o pornire principală, chiar dacă se mai mişcă uneori şi altfel. Sau dacă ar fi un ... mai mult


Nu. Despre rai, Domnul nostru Iisus Hristos a spus: „În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt” (In 14, 2). Iar despre cei din iad a spus: „Şi servul acela care a ştiut voia Domnului şi... mai mult


Noi nu ne putem da seama de felul şi de mărirea acestei fericiri. Toată fericirea vine din petrecerea sufletului cu Dumnezeu, cu Sfinţii Îngeri, cu Sfinţii şi Patriarhii, în lumina şi în sla... mai mult


Nici acestea nu ni se descriu de Sfânta Scriptură în înţelesul lor propriu, ci numai în icoane. Locul celor păcătoşi se numeşte iad (Lc 16, 23), gheenă (Mt 5, 22, 29-30), depărtare de la f... mai mult


1 ... « 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 » ... 93