Nici acestea nu ni se descriu de Sfânta Scriptură în înţelesul lor propriu, ci numai în icoane. Locul celor păcătoşi se numeşte iad (Lc 16, 23), gheenă (Mt 5, 22, 29-30), depărtare de la faţa lui Dumnezeu (Mt 7, 23), locul de chinuri, cuptorul de foc (Mt 13, 42-50), focul nestins (Mt 3, 12), iezerul de foc (Ap 19, 20), întunericul cel mai din afară (Mt 8, 12; 22, 13), adâncul (Lc 8, 31). Se poate spune că nefericirea aceasta e o viaţă în întunericul minţii, departe de Hristos „Lumina lumii”, o viaţă slăbănogită, o viaţă moartă, departe de Hristos care e Izvorul vieţii, o viaţă fără de iubire, căci Dumnezeu este iubire.

Toate puterile sufletului vor fi atunci înţepenite, căci osânda lui Dumnezeu va fi povara cea mai grea, sub a cărei apăsare păcătoşii îşi vor vedea toată slăbiciunea minţii, a voinţei şi a simţirii, pe care au avut-o pe pământ.

Ei înşişi au făcut totul ca să-şi ruineze aceste puteri: puterea de a crede, puterea de a voi, puterea de a înţelege adevărul, puterea de a iubi pe Dumnezeu şi pe semeni, puterea de a se însufleţi pentru ce este bun. De aceea, sufletul ajuns la chinuri nu mai poate face nimic pentru îndreptarea lui şi deci pentru ieşirea de acolo. Aşa tâlcuieşte Teofilact al Bulgariei cuvintele de la Matei 22, 13: „Legându-i mâinile şi picioarele”: „căci în veacul de acum se poate face şi lucra ceva, iar în cel viitor se leagă toate puterile de lucru ale sufletului şi nu se poate face ceva bun spre ridicarea păcatelor”.^[1] Aşadar, „plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Mt 22, 13) nu trebuie înţelese ca pricinuite de pocăinţă, ci de disperare. E disperarea neputinţei de a schimba ceva în starea sufletului său.

Deci învăţătura Bisericii Romano-Catolice despre purgatoriu, ca un foc curăţitor de păcate, este cu totul greşită şi de aceea noi nu o primim. Chinurile de acolo ar putea curăţi sufletul numai dacă ar naşte în el o pocăinţă, o înnoire. Dar am văzut că puterile sufletului sunt legate, sunt paralizate în iad. Se spune aceasta şi în alte locuri ale Sfintei Scripturi: „Cine, în iad fiind, se va mărturisi Å¢ie?” (Ps 6, 5) sau: „Nu morţii Te vor lăuda pe Tine, Doamne, nici careva din cei ce se pogoară în iad” (Ps 113, 25).

^[1] Tâlcuire la cap. 22 de la Matei, după Mărturisirea ortodoxă, I, p. 64.