Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
1 ... « 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 » ... 93
Este strămutarea sărbătorească a cinstitelor Daruri de la Proscomidie unde au fost pregătite, prin mijlocul bisericii, la Sfânta Masă, unde urmează să fie sfinţite, prin puterea Duhului Sfâ... mai mult


Preotul, oprindu-se cu cinstitele Daruri În mijlocul bisericii, face pomeniri după pilda tâlharului răstignit În dreapta lui Iisus, care a câştigat făgăduinţa raiului, pentru că L-a rugat p... mai mult


Preotul aşază cinstitele Daruri pe Sfântul Antimis care se găseşte întins pe Sfânta Masă, ia acoperămintele cele mici şi le pune deoparte, pune peste Sfântul Disc şi Sfântul Potir acoper... mai mult


Sfinţirea Darurilor nu se face Îndată după punerea lor pe Sfânta Masă, ci mai întâi are loc pregătirea sufletească a credincioşilor în vederea acestei înfricoşate clipe a Sfintei Liturgh... mai mult


Pentru a lua parte cu vrednicie la aducerea Sfintei Jertfe ni se cere să avem iubire, pace între noi şi credinţă fierbinte.



După o ectenie în care Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea o zi bună, de pace, iertare de greşale, sfârşit creştinesc şi răspuns bun la înfricoşata judecată de apoi, diaconul ne îndeamnă c... mai mult


Prin rostirea Crezului sau a Simbolului Credinţei, care vrea să spună că, pe lângă iubirea unuia faţă de altul, ni se cere şi credinţa dreaptă (ortodoxă), pentru a putea lua parte, cu vred... mai mult


În vechime, prin aceste cuvinte se atrăgea luarea-aminte slujitorilor care păzeau uşile de intrare ale bisericii (diaconiţe şi ipodiaconi) pentru ca să-şi sporească băgarea de seamă ca nime... mai mult


Prin îndemnul pe care ni-l adresează preotul (diaconul): „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, Sfânta Jertfă cu pace să o aducem!



Aceste cuvinte arată darurile Jertfei duhovniceşti sau nemateriale pe care credincioşii o aduc din partea lor odată cu Jertfa cea adevărată adusă acum de preot în numele lor. Şi care sunt ace... mai mult


1 ... « 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 » ... 93