Preotul aşază cinstitele Daruri pe Sfântul Antimis care se găseşte întins pe Sfânta Masă, ia acoperămintele cele mici şi le pune deoparte, pune peste Sfântul Disc şi Sfântul Potir acoperământul cel mare, le tămâiază şi apoi închide uşile împărăteşti şi trage dvera (perdeaua).
Sfânta Masă închipuie acum Golgota (locul răstignirii) sau grădina În care se află mormântul Domnului. Aşezarea cinstitelor Daruri pe ea înseamnă punerea în mormânt a Domnului. Sfântul Antimis şi Sfântul Disc ţin locul mormântului; cele două acoperăminte mici sunt ştergarul sau năframa pusă pe faţa Domnului şi giulgiurile cu care a fost înfăşurat; acoperământul cel mare este piatra pusă pe intrarea mormântului;[1] cădirea Darurilor aminteşte aromatele cu care a fost uns Trupul Domnului şi miresmele aduse de sfintele femei (mironosiţe) la îngropare (In 19, 39-40). Steluţa care rămâne pe Sfântul Disc este pecetea pusă pe piatra mormântului, închiderea uşilor împărăteşti închipuie pogorârea Domnului la iad cu sufletul, iar tragerea dverei (perdelei) închipuie înconjurarea mormântului cu straja (Mt 27, 62-66)[2]. De aceea şi rugăciunile pe care le rosteşte acum preotul ne vorbesc de patimile, moartea şi îngroparea Domnului.
[1] Sfântul Gherman al Constantinopolului, op. şi trad. cit. , pp. 35-36.
[2] Meletie Sirigul, op. şi trad. cit., pp. 48-49.