Clericii sau laicii care pârăsc pe episcopi sau pe clerici să nu se primească la pâră de-a dreptul şi fără ispitire (verificare), ci mai întâi să se cerceteze faima lor.
Să nu se îngăduie clericilor ca după pristăvirea (moartea) episcopului lor să răpească bunurile (lucrurile) care i se cuvin (aparţin) aceluia, după cum se apără (opreşte aceasta) şi celor care le iau în primire; iar cei ce ar face aceasta să se primejduiască în privinţa treptelor proprii.
A venit la urechile (la auzul) sfântului sinod că unii clerici şi monahi, nicidecum împuterniciţi de către episcopul lor, ba câteodată chiar fiind afurisiţi (excomunicaţi) de către acela, apucând să meargă la împărătescul Constantinopol, petrec timp îndelungat într-însul, scornind (provocând) zguduiri (agitaţii) şi tulburând rânduiala (întocmirea) bisericească, răstoarnă (strică) şi casele unora.
Drept aceea sfântul sinod a rânduit (hotărât) ca unor ca aceştia mai întâi să li se atragă luare-aminte (să fie avertizaţi) prin apărătorul (avocatul, defensorul, ispravnicul - avocatus sau quaestor ecclesiae) preasfintei Biserici din Constantinopol, ca să se îndepărteze din cetatea împărătească. Iar dacă (aceştia), neruşinându-se, ar stărui (persista) în aceleaşi fapte, să fie alungaţi şi fără voia lor prin acelaşi ispravnic (ecdic) şi să se reîntoarcă la locurile lor (să apuce locurile lor).
Mănăstirile odată sfinţite (consacrate) cu învoirea (aprobarea) episcopului să rămână pentru totdeauna mănăstirii şi bunurile (lucrurile), averile care atârnă (ţin) de ele (le aparţin lor) să se păstreze, şi acestea (mănăstiri) să nu se mai facă locaşuri lumeşti; iar cei care ar îngădui (ierta) să se facă aceasta să fie supuşi certărilor celor din canoane.
De vreme ce unii dintre mitropoliţi, după cum am auzit din zvon, lasă fără grijă (neglijează) turmele încredinţate lor şi amână hirotoniile episcopilor, i s-a părut sfântului sinod ca hirotoniile episcopilor să se facă în cuprinsul (înăuntrul) a trei luni (decurs de trei luni), afară dacă nu cumva vreo trebuinţă de neînlăturat (inevitabilă) ar rândui (determina) ca timpul amânării să se prelungească. Iar dacă (mitropolitul) nu ar face acest lucru, el să fie supus certărilor (pedepselor) bisericeşti, iar venitul Bisericii văduvite să se păstreze nevătămat de către economul acelei Biserici.
De vreme ce în unele Biserici, după cum am auzit din zvon, episcopii mânuiesc (administrează) fără economi bunurile Bisericii, i s-a părut (sinodului) ca fiecare Biserică ce are episcop să aibă şi econom din clerul propriu (al Bisericii), care să chivernisească (administreze) cele bisericeşti după socotinţa episcopului său, ca nu cumva să fie fără de martori gospodărirea Bisericii şi ca din (lucrul) acesta să se risipească bunurile ei şi să se înfiereze (stigmatizeze) preoţimea cu defăimarea; iar dacă el (episcopul) nu ar face lucrul acesta, să fie supus dumnezeieştilor canoane.
Sfântul sinod a orânduit (hotărât) ca cei ce răpesc femei sub cuvânt de căsătorie, sau părtaşii, sau sfătuitorii celor ce le răpesc, dacă ar fi clerici, să cadă din treapta lor, iar dacă ar fi laici, să fie daţi anatemei.
Urmând întru totul orânduirilor (hotărârilor) Sfinţilor Părinţi şi cunoscând canonul abia citit al celor 50 de Dumnezeu preaiubitori episcopi, care s-au întrunit în împărătescul Constantinopol, în noua Romă, sub marele Teodosie, fostul împărat de pioasă amintire, aceleaşi le orânduim (hotărâm) şi le statornicim şi noi, despre întâietăţiie (privilegiile) preasfintei Biserici a aceluiaşi Constantinopol, a noii Rome, de vreme ce şi scaunului Romei vechi părinţii după dreptate i-au dat (conferit) întâietatea (privilegiul) pentru (motivul) că cetatea aceea era cetate împărătească.
Şi cei 50 episcopi preaiubitori de Dumnezeu, îndemnaţi (împinşi) de acelaşi ţel (scop, considerent), au dăruit (conferit) întâietăţi (privilegii) egale Preasfântului scaun al Romei noi, socotind a fi cu dreptate ca cetatea care s-a cinstit (onorat) cu împărăţia şi cu senatul (sinclitul) şi care a dobândit întâietăţi (privilegii) deopotrivă (egale) cu ale vechii Rome împărăteşti; întocmai ca şi aceea să se facă de mare (mărească, să se înalţe) şi în lucrurile cele bisericeşti fiind a doua după aceea.
De asemenea (s-a hotărât) ca numai mitropoliţii diecezei Pontului, a Asiei şi a Traciei, precum şi episcopii din ţinuturile barbare ale diecezelor numite mai înainte să se hirotonească de către pomenitul preasfânt scaun al Prea Sfintei Biserici din Constantinopol; şi adică, fiecare mitropolit al diecezelor pomenite împreună cu episcopii din eparhie (mitropolie) hirotonind pe episcopii din eparhie (mitropolie) după cum se rânduieşte (porunceşte) prin dumnezeieştile canoane; iar mitropoliţii pomenitelor dieceze să fie hirotoniţi, după cum s-a spus, de către arhiepiscopul Constantinopolului, după ce potrivit obiceiului s-au făcut alegeri într-un glas (unanime) şi i s-au adus lui la cunoştinţă.
A-l aduce (a-l coborî) pe episcop în treapta presbiterilor este ierosilie (sacrilegiu). Iar dacă vreo pricină dreaptă îi îndepărtează pe aceia (pe episcopi) de la lucrarea episcopală, nu se cade ca ei să aibă (deţină) nici loc de presbiter. Iar dacă fără vreo vinovăţie grea (gravă) au fost îndepărtaţi din dregătorie, să se reîntoarcă iarăşi la vrednicia (demnitatea) episcopală.
Anatolie, preaevlaviosul arhiepiscop al Constantinopolului, a zis: „Aceştia despre care se spune că au fost coborâţi de la vrednicia (demnitatea) episcopală în treapta presbiterului, dacă sunt condamnaţi din unele pricini binecuvântate, cu drept cuvânt nu sunt vrednici nici măcar de cinstirea presbiterului, iar dacă fără vreo pricină (cauză) binecuvântată au fost coborâţi (retrogradaţi) într-o treaptă mai mică, sunt vrednici, dacă s-ar vădi (arăta) nevinovaţi, să-şi ia din nou vrednicia (demnitatea) episcopală şi preoţia”.
Deoarece preaevlavioşii episcopi ai Egiptului au amânat până acum a iscăli scrisoarea preacuviosului arhiepiscop Leon, nu însă pentru că s-ar împotrivi credinţei soborniceşti, ci zicând că este obiceiul în dieceza Egiptului a nu se face nimic de acest fel fără încuviinţarea (aprobarea) şi porunca (dispoziţia) arhiepiscopului şi cer să li se facă lor îngăduinţă (păsuire) până la hirotonia viitorului episcop al marii cetăţi a Alexandrinilor, ni s-a părut nouă că este lucru cu bună cuviinţă (binecuvântat) şi cu omenie ca acestora să li se dea îngăduinţa (acorda concesia) de a rămâne în propria lor stare (treaptă) în cetatea împărătească până ce se va hirotoni (aşeza, institui) arhiepiscopul marii cetăţi a Alexandrinilor. Drept aceea, rămânând ei în propria lor stare (treaptă), să dea asigurări (scrise) - (să ofere garanţii) - dacă acest lucru le este cu putinţă, sau prin jurământ se vor face vrednici de crezământ.