Mănăstirile odată sfinţite (consacrate) cu învoirea (aprobarea) episcopului să rămână pentru totdeauna mănăstirii şi bunurile (lucrurile), averile care atârnă (ţin) de ele (le aparţin lor) să se păstreze, şi acestea (mănăstiri) să nu se mai facă locaşuri lumeşti; iar cei care ar îngădui (ierta) să se facă aceasta să fie supuşi certărilor celor din canoane.