A venit la urechile (la auzul) sfântului sinod că unii clerici şi monahi, nicidecum împuterniciţi de către episcopul lor, ba câteodată chiar fiind afurisiţi (excomunicaţi) de către acela, apucând să meargă la împărătescul Constantinopol, petrec timp îndelungat într-însul, scornind (provocând) zguduiri (agitaţii) şi tulburând rânduiala (întocmirea) bisericească, răstoarnă (strică) şi casele unora.
Drept aceea sfântul sinod a rânduit (hotărât) ca unor ca aceştia mai întâi să li se atragă luare-aminte (să fie avertizaţi) prin apărătorul (avocatul, defensorul, ispravnicul - avocatus sau quaestor ecclesiae) preasfintei Biserici din Constantinopol, ca să se îndepărteze din cetatea împărătească. Iar dacă (aceştia), neruşinându-se, ar stărui (persista) în aceleaşi fapte, să fie alungaţi şi fără voia lor prin acelaşi ispravnic (ecdic) şi să se reîntoarcă la locurile lor (să apuce locurile lor).