Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!

1 ... « 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 » ... 91

Deci cei ce s-au numărat între barbari şi s-au dus cu ei în robie, uitând că au fost odată din Pont şi creştini, şi s-au sălbăticit într-atâta încât ucid chiar pe cei de neam cu dânşii, sau cu lemn, sau prin sugrumare, şi arată barbarilor, care nu ştiau, căile sau casele, aceştia trebuie să se oprească şi de la ascultare, până ce adunându-se sfinţii, şi Duhul Sfânt înaintea lor, ar hotărî ceva de obşte în privinţa lor

Iar pe cei ce au îndrăznit să năvălească asupra caselor străine, dacă, acuzaţi fiind, s-ar dovedi, să nu-i învredniceşti nici de ascultare; iar dacă singuri ar mărturisi şi vor da înapoi ceea ce au luat, să se umilească în rândul celor ce se convertesc

Iar cei ce în câmp au găsit ceva, sau în casele lor din ce au lăsat barbarii, dacă se vor dovedi, fiind acuzaţi, de asemenea să fie între cei ce se smeresc; iar dacă vor mărturisi singuri şi vor da înapoi, să-i învredniceşti şi de rugăciune

Iar cei ce îndeplinesc porunca trebuie să o îndeplinească afară de orice câştig urât, nici să nu ceară răsplată de denunţ, sau de salvare, sau de găsire, sau ori cu ce nume le numesc pe acestea

Plângerea este afară de uşa casei de rugăciune, unde stând cel ce a păcătuit, trebuie să se roage credincioşilor celor ce intră ca să se roage pentru el. Ascultarea este înăuntru de uşa din tindă, unde trebuie să stea cel ce a păcătuit până la catehumeni, şi de acolo să iasă; ca auzind, zice Vasile cel Mare, Scripturile şi învăţătura, să se scoată afară şi să nu se învrednicească de rugăciune; iar prosternarea este ca înăuntru de uşa bisericii stând, să iasă cu catehumenii; şi starea împreună, ca să stea împreună cu credincioşii şi să nu iasă cu catehumenii; cea mai de pe urmă este împărtăşirea cu Sfintele Taine

Deoarece s-au ajuns a patra oară Paştile în persecuţie, a fost destul pentru cei ce au fost urmăriţi şi întemniţaţi, şi au răbdat chinuri cumplite şi bătăi de nesuferit, şi alte multe nevoi grele, şi după aceea sau predat din cauza neputinţei trupului, dacă aceştia la început nu au fost reprimiţi din cauza căderii mari, căreia s-au supus, totuşi deoarece ei mult s-au nevoit şi mult timp s-au luptat împotrivă, că nu de voie au venit ei la aceasta, ci predându-se din cauza neputinţei trupului, fiindcă şi rănile lui Iisus se arată pe trupurile lor, şi acum au al treilea an de plângere, să li se dea lor penitenţă, spre aducerea-aminte despre întoarcere, alte patruzeci de zile, pe care deşi le-a ajunat Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos după ce s-a botezat, totuşi a fost ispitit de diavolul, astfel şi dânşii, exercitându-se mai mult în timpul acelora, şi deşteptându-se mai tare, de aci înainte vor priveghea în rugăciuni, meditând asupra ceea ce a zis Domnul către cel ce-L ispitea pe El să i se închine: „Mergi înapoia mea, Satano; că scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini, şi Lui singur să-i slujeşti” (Mat. 4, 10)

Iar celor ce numai după ce au fost întemniţaţi şi au răbdat asupririle şi infecţiile din temniţă, ca în strâmtoare, iar apoi fiind robiţi neluptând cu chinurile, după multă lipsă de putere şi după oarecare orbire, s-au înfrânt, le va ajunge un an către celălalt timp; fiindcă şi ei cu totul s-au dat pe sineşi spre a fi asupriţi pentru numele lui Hristos, deşi au şi primit în temniţă de la fraţi mare mângâiere, pentru care au să răsplătească înmulţit dacă doresc a se elibera de robia prea-amară a diavolului, aducându-şi prea bine aminte de cel ce zice: „Duhul Domnului peste mine, pentru care m-a uns, m-a trimis spre a propovădui săracilor, a binevesti robilor iertare şi orbilor vedere, a slobozi pe cei înfrânţi întru uşurare, a propovădui anul cel primit al Domnului şi ziua răsplătirii” (Isaia 61, 1-2; Luca 4, 18-19)

Iar celor ce chiar nimic nu au pătimit ceva de acest fel, şi nici nu au arătat rod de credinţă, ci singuri au alergat la răutate şi s-au predat de laşitate ori de frică, iar acum au venit la pocăinţă, de lipsă şi potrivit este a li se pune înainte parabola smochinului celui neroditor, precum zice Domnul: „Avea oarecine un smochin sădit în via lui, şi a venit căutând rod în el, şi n-a găsit. Atunci zise către vier: Iată trei ani de când vin căutând rod în smochinul acesta şi nu găsesc, taie-l, pentru că şi pământul îl face nefolositor. Iar el răspunzând, zice lui: Doamne, lasă-l şi anul acesta, până ce-l voi săpa împrejur şi voi pune gunoi, şi poate face rod! Iar dacă nu, îl vei tăia la anul cel viitor” (Luca 13,6-9); pe care parabolă luând-o ei înaintea ochilor, şi arătând rod vrednic de pocăinţă în cursul unui timp îndelungat de pocăinţa, vor avea mai mult folos

Iar celor în privinţa cărora nu este nici o nădejde şi sunt nepocăiţi, câştigându-şi piele de Etiop neschimbată şi împietriri de panteră, li se va zice cele ce s-au zis celuilalt smochin: „Să nu se mai facă din tine rod în veci, şi se uscă smochinul îndată” (Mat. 21, 19). Se plineşte asupra lor şi cele zise de Ecclesiastul: „Ce este strâmb nu se va putea îndrepta, şi ce lipseşte nu se va putea număra” (Ecclesiast 1, 15); că de nu se va îndrepta mai înainte cel strâmb, este cu neputinţă să se împodobească; şi de se va împlini mai întâi lipsa, este cu neputinţă a se număra aceasta. Drept aceea şi la sfârşit li se va întâmpla lor cele zise de Isaia proorocul: „Şi vor vedea deci, zice, mădularele oamenilor care s-au lepădat de mine; că viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge, şi vor li spre vedere la tot trupul” (Is. 66, 24). Fiindcă şi precum mai înainte s-a zis de dânsul: „iar cei nedrepţi ca marea înviforată, aşa se vor tulbura, şi nu vor putea să se odihnească; şi cei nelegiuiţi nu se vor putea bucura, a zis Dumnezeu” (Is. 20, 21)

Iar în privinţa celor ce s-au prefăcut ca David, care s-a făcut epileptic ca să nu moară, căci n-a fost epileptic, ci care nu au iscălit simplu cele de lepădat, şi după multă strâmtoare şi-au bătut joc de vicleniile vrăjmaşilor, ca nişte copii cuminţi şi înţelepţi între copiii fără de înţelepciune, şi, sau ca şi cum au trecut prin altare, sau ca şi cum cu mâna, sau ca şi cum au pus păgâni în locul lor, deoarece, precum am auzit, unii dintre cei ce au mărturisit au dat iertare unora dintre aceia, căci mai ales cu multă evlavie au evitat ca însuşi cu mâinile lor să facă focul şi să tămâieze pe demonii necuraţi, şi deoarece prin ignoranţă a rămas ascuns că ei au făcut această nebunie, totuşi li se va mai da acestora un timp de şase luni pentru convertirea la pocăinţă; astfel şi ei mai mult vor avea folos, cugetând neîncetat la cele spuse de prooroc şi care zic: „Prunc s-a născut nouă, fiu s-a dat nouă, a cărui stăpânire peste umărul Lui şi numele lui se cheamă înger de mare sfat” (Is. 9, 6); carele precum ştiţi a zămislirii celuilalt prunc, care mai înainte a propovăduit înaintea feţei ieşirii lui pocăinţa spre iertarea păcatelor, s-a zămislit şi el însuşi ca să propovăduiască pocăinţa, căci noi îi auzim pe amândoi propovăduind mai întâi nu numai despre pocăinţă, ci şi despre împărăţia cerurilor, care, precum am învăţat, înlăuntrul nostru este (Luca 17, 21), că aproape de noi este cuvântul pe care-l credem în gura noastră şi în inima noastră; despre care şi ei aducându-şi aminte se vor învăţa a mărturisi cu gura lor pe Domnul Iisus, crezând în inima lor: că Dumnezeu l-a sculat pe El din morţi; pe care auzindu-le că cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire (Rom. 10, 8)

1 ... « 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 » ... 91


->