Împotriva acestei datorii creştinul poate păcătui prin nepăsarea faţă de adevăr şi îndeosebi faţă de adevărul creştin şi prin lenea de a-şi însuşi cunoştinţele roditoare de bine vr...
mai mult
Voinţa este puterea sufletească prin care omul îşi aduce la îndeplinire gândurile şi dorinţele sale. În ea a sădit Dumnezeu năzuinţa spre bine. După învăţătura Sfintei noastre Biseric...
mai mult
Simţămintele, prin care credinciosul îşi dă seama de ceea ce este frumos, plăcut şi bine, sau neplăcut şi rău, au mare înrâurire asupra dezvoltării sale religios-morale. De altă parte î...
mai mult
Simţămintele pot fi îndrumate şi întărite în binele moral prin înfrânarea patimilor, prin citirea cărţilor ziditoare de viaţă morală şi îndeosebi ale celor care au cuprins religios, pr...
mai mult
Datoriile creştinului către trupul său se cuprind, pe scurt, în grija de viaţa şi de sănătatea lui. După învăţătura creştină, trupul este zidire a lui Dumnezeu, locuinţa şi slujitoru...
mai mult
Viaţa trupească este un bun însemnat, dar nu cel mai mare bun al credinciosului. De aceea şi datoria pentru păstrarea ei nu este fără margini. Sunt împrejurări în care punerea în pericol ş...
mai mult
Creştinul se îngrijeşte de sănătatea trupului prin: 1) Hrană potrivită şi cumpătare, căci omul mănâncă pentru a trăi şi nu trăieşte pentru a mânca. Iar după pilda Mântuitorului ş...
mai mult
Sfânta noastră Biserică nu opreşte participarea la bucuriile şi plăcerile vieţii. Dimpotrivă, le consideră trebuitoare pentru sănătatea şi buna stare a credincioşilor. Ea cere însă ca e...
mai mult
Cele mai mari păcate împotriva vieţii şi sănătăţii trupului sunt: 1) primejduirea şi distrugerea vieţii; 2) ciuntirea de sine, prin care cineva urmăreşte să devină nepotrivit pentru mu...
mai mult
Dumnezeu, după ce i-a creat pe cei dintâi oameni, i-a binecuvântat, zicând: „Creşteţi şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul şi supuneţi-l!; şi stăpâniţi peste peştii mării, pest...
mai mult