Creştinul se îngrijeşte de sănătatea trupului prin:
1) Hrană potrivită şi cumpătare, căci omul mănâncă pentru a trăi şi nu trăieşte pentru a mânca. Iar după pilda Mântuitorului şi învăţătura Sfinţilor Apostoli, creştinul trebuie să ia totdeauna mâncarea cu „binecuvântare”, adică cu rostire de rugăciuni înainte şi după masă (1Tim 4, 4- 5).
2) Îmbrăcăminte trebuitoare pentru înfăţişarea cuviincioasă şi pentru ocrotirea trupului de schimbările vremii.
3) Locuinţă sănătoasă, pentru cuvenita odihnă şi adăpostire. Datina creştinească cere ca locuinţa creştinilor să fie împodobită cu icoane şi cu sfânta cruce.
4) Curăţenie în îmbrăcăminte şi locuinţă, precum şi curăţenie a trupului.
5) Muncă şi exerciţii trupeşti, care întăresc puterile şi-l menţin pe om în bună stare sufletească. Pentru că a trăi înseamnă a munci. De aceea este datoria fiecărui creştin să-şi aleagă cu multă chibzuinţă şi să se pregătească cu îngrijire pentru o anumită muncă, după însuşirile şi puterile sale.
6) Vindecarea sănătăţii zdruncinate de boli. Desigur, creştinisÂmul priveşte bolile: sau ca pedepse meritate pentru păcat şi mijloace pentru pocăinţă, ca de pildă: lepra lui Ghehazi, slăbănogul de 38 de ani; sau ca mijloace pentru întărire în virtute, ca de pildă suferinţele dreptului Iov; sau ca prilejuri pentru arătarea puterii lui Dumnezeu, ca de pildă vindecarea orbului din naştere. De aceea, creştinul îndură bolile cu răbdare şi cu supunere faţă de voia lui Dumnezeu şi se roagă Lui să-i aducă uşurare şi vindecare. „Fiule! în boala ta nu fi nerăbdător, ci te roagă Domnului şi El te va tămădui” (Sir 38, 9).
Dar aceasta nu înseamnă că creştinul trebuie să aştepte vindecarea numai prin rugăciuni şi prin mijloacele religioase; adică să aştepte ca Dumnezeu să facă mereu minuni cu el. Datoria lui este să ceară şi ajutorul medicului şi să folosească medicamentele arătate de el. „Cinsteşte-l pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că şi pe el l-a făcut Domnul... Domnul a zidit din pământ leacurile şi omul înţelept nu se va scârbi de ele” (Sir 38, 1, 4).
Dacă şi-a recâştigat sănătatea, creştinul trebuie să-I aducă laudă şi mulţumire lui Dumnezeu, asemenea leprosului vindecat (Lc 17, 15).
7) Odihnă. Datoria muncii cere şi dreptul la odihnă pentru reîmprospătarea puterilor şi susţinerea sănătăţii. Mântuitorul Însuşi, ca om, avea trebuinţă de odihnă şi se odihnea (In 4, 6). Cel dintâi mijloc pentru odihnă este somnul. Astfel, muncitorul conştiincios nu va renunţa la el pentru plăceri, dar nici nu va pierde timpul lucrului cu somnul.
Timp de odihnă sunt duminicile şi zilele de sărbători, când creştinul îşi întrerupe munca din cursul săptămânii şi, după participarea la Sfânta Liturghie şi ascultarea cuvântului dumnezeiesc, se odihneşte şi-şi reface puterile sale, meditând la cuvântul lui Dumnezeu şi făcând fapte bune faţă de aproapele.