Poruncile dumnezeiești și Sfaturile evanghelice;
Sfânta Mare Muceniță Ecaterina[1]
Şi L-a întrebat un dregător, zicând: „Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?” Iar Iisus i-a zis: „De ce-Mi spui bun? Nimeni nu este bun, decât numai unul Dumnezeu. Cunoşti poruncile: Să nu te desfrânezi, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”. Iar el a zis: „Pe toate acestea le-am păzit din tinereţea mea”. Şi auzind Iisus, i-a zis: „Încă una îţi lipseşte: Vinde tot ce ai şi împarte-le săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino, urmează-Mi Mie”. Iar el, auzind acestea, s’a întristat, fiindcă era foarte bogat.
Şi văzându-l Iisus că s’a întristat, a zis: „Cei ce au bogăţii, cât de greu vor intra ei în împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu”. Iar cei ce auzeau au zis: „Şi cine poate să se mântuiască?” Iar El a zis: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu”.
(Lc 18, 18-27)
De mai multe ori, mi-am exprimat o îngrijorare, comună cu a altor duhovnici din mânăstiri şi din oraşe, unde se spovedesc foarte mulţi credincioşi. Ca unul care am condus multă vreme Mânăstirea Nicula, care am duhovnicit şi am auzit foarte mulţi oameni, am constatat că din ce în ce mai puţini oameni întreabă ceva despre Dumnezeu. În general, chiar dacă se spovedesc și cercetează Biserica, cei mai mulți întreabă despre ei înşişi, despre necazurile, problemele, suferinţele și bolile lor, şi, căutându-se pe ei, pe ei se găsesc, iar deznădejdea creşte şi depresia se răspândește, aşa încât am ajuns să trăim într-o societate deznădăjduită şi bolnavă!
Evanghelia de astăzi are puţin ecou, din ce în ce mai puţin, în lumea în care trăim. Duminica de astăzi ne înfăţişează un tânăr bogat, care, întâlnindu-L pe Mântuitorul Hristos, Îl întreabă ce să facă să moştenească viaţa cea veşnică. Iată o întrebare care se aude din ce în ce mai puţin, astăzi, nu doar de la tineri, ci și de la oameni în vârstă. „Ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?” Primeşte răspunsul: să împlinească poruncile! La rândul lui, răspunde încrezător şi cu un oarecare curaj, probabil nu cu mândrie, că din tinereţile lui împlineşte poruncile. Hristos, privind cu drag la el, – menționează Sfânta Scriptură – a mers puţin mai departe şi a spus: De voieşti să fii desăvârşit, „Vinde tot ce ai şi împarte-le săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino, urmează-Mi Mie”. S-a întristat tânărul, pentru că era foarte bogat, iar atunci s-a întristat şi Mântuitorul Hristos şi a spus un cuvânt care rămâne valabil, pe veci: „Cei ce au bogăţii, cât de greu vor intra ei în împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu”!
Evanghelia de astăzi se împlineşte acum, iată, în chip fericit și Dumnezeu ne-a privit cu drag, în această seară, iar Ecaterina monahia nu a plecat întristată, ci dimpotrivă! Prin seara duhovnicească, pe care am trăit-o astăzi, nădăjduim ca acest început al bucuriei, chiar dacă va cunoaşte întristarea, suferinţa, boala, neputinţa şi nedreptatea, să se înmulţească pe zi ce trece și în ea să se regăsească, pentru că a împlinit cuvântul Mântuitorului Hristos: Dacă voieşti să fii desăvârşit, „Vinde tot ce ai şi împarte-le săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino, urmează-Mi Mie”. Împlinirea poruncilor, în general, şi a sfaturilor evanghelice, care se referă, să zicem, în special la monahi, la voturile pe care le depun, este o lucrare permanentă, care începe, concret, în momentul în care te făgăduieşti, dacă ne referim la călugări, iar pentru creștinii de rând începe din momentul în care am fost botezaţi şi care se va încheia când se sfârşeşte firul vieţii. Împlinirea poruncilor şi împlinirea sfaturilor evanghelice sunt făgăduinţe, pe care le facem în Taina Sfântului Botez şi în taina călugăriei, și trebuie lucrate până la sfârşitul vieţii. Atât împlinirea poruncilor, cât şi împlinirea sfaturilor evanghelice sunt o lucrare necesară omului care își doreşte mântuirea sufletului şi desăvârşirea.
De asemenea, aceasta seară este deosebită și pentru că am început prăznuirea Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, de la care şi-a primit numele, astăzi, sora Marina, datoare fiind să îi urmeze exemplul vieţii. Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina a fost fiică de împăraţi pământeşti, care a avut şansa să fie crescută cu toată atenţia, să înveţe și să fie foarte bogată. A devenit, într-adevăr, o tânără de neam bun, frumoasă, înţeleaptă şi bogată. Dar, la vremea măritişului, când s-a socotit că trebuie să se căsătorească, deşi a avut foarte mulţi pretendenţi, ea a cerut ca tânărul respectiv să fie asemenea ei, adică de neam nobil, om învăţat, cărturar, bogat şi frumos, bineînţeles, pentru că tinereţea se gândeşte şi la acest lucru. Mama ei, înţeleaptă fiind, a dus-o la un pustnic, undeva în afara cetăţii, și i-a povestit ce se întâmplă cu fiica ei, cum doreşte ea să îşi împlinească viaţa prin căsătorie. Bătrânul pustnic, văzând dincolo de aparenţe, i-a dăruit o icoană a Maicii Domnului, a închis-o într-o chilie şi i-a făgăduit că, dacă i se va ruga cu tot dinadinsul celei din icoană, i se va împlini dorința de a-şi găsi un tânăr, care să aibă calităţile pretinse. Peste noapte, după ce s-a rugat intens şi a adormit, i s-a arătat în vis Maica Domnului, care a privit cu drag la ea şi i-a făgăduit că i-l va da pe tânărul pe care şi-l doreşte. L-a chemat pe Domnul Hristos şi i-a vorbit în favoarea tinerei Ecaterina, dar Domnul Hristos nu a văzut-o aşa de frumoasă, nici bogată, nici învăţată şi nici de neam bun, apoi a spus că nu este creştină şi, atunci, toată filozofia pe care a deprins-o de la învăţaţii lumii, toată bogăţia şi frumuseţea nu au nici o valoare, fără Dumnezeu. Și s-a întristat Maica Domnului. S-a trezit tânăra Ecaterina din vis, i-a spus părintelui ce i s-a întâmplat, iar acesta a povăţuit-o, a învăţat-o taina creştinătăţii şi a botezat-o. Apoi, s-a rugat din nou Maicii Domnului şi iarăși L-a văzut pe Domnul Hristos, Care, de data aceasta, i-a dăruit un inel, pe care l-a găsit pe deget, atunci când s-a trezit din somn, și i-a făgăduit că El va fi mirele ei. Astfel, tânăra Ecaterina a hotărât să trăiască în feciorie, din dragoste pentru Mântuitorul Hristos, iar, în cele din urmă, a primit moarte de mucenic, mărturisind credinţa în Sfânta Treime şi în Domnul nostru Iisus Hristos, rămânând mireasa Lui, pe veci. De-aceea, cei care ajung în Egipt, la poalele Muntelui Sinai, vor vedea o mănăstire, unde sunt moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, iar pe degetul ei, un inel preafrumos, dăruit de Însuşi Domnul Hristos. Pelerinii care ajung acolo primesc din partea mânăstirii, la rându-le, câte un inel, ca binecuvântare.
Aşadar, iată un exemplu din istoria creştinătăţii, care trebuie să rămână valabil pentru noi toți, creştinii botezaţi în numele Sfintei Treimi, nu numai pentru cei care îşi închină viaţa Domnului Hristos şi primesc logodirea marelui şi îngerescului chip, aşa cum aţi auzit la această slujbă. Sfântul Apostol Pavel ne învaţă că noi, prin faptul că suntem creştini botezaţi, nu ne mai aparţinem, ci Îi aparţinem lui Dumnezeu, pe El trebuie să Îl căutăm și pe El trebuie să-L iubim, El trebuie să fie înţelepciunea, bogăţia și frumuseţea noastră. Totodată, trebuie să nu ne renegăm obârşia creştină, deoarece, prin Taina Sfântului Botez, am devenit și suntem de acelaşi neam cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Aceste două exemple, al tânărului din Evanghelie şi al Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, trebuie să ne rămână în minte şi în inimă, având în vedere faptul că, aşa cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel, nu ne aparţinem!
Este foarte important de a avea şi un alt aspect în vedere, pentru că de multe ori luăm lucrurile, le interpretăm şi le judecăm ad-literam; or, ne învaţă Sfinţii Părinţi şi, respectiv, Sfânta Scriptură, chiar Domnul Hristos, că „litera ucide, dar duhul face viu” (2 Co 3, 6); de aceea, vieţuirea noastră, a creştinilor din lume, nu se compară cu cea a monahilor şi nu vrea să se compare, pentru că zicem: „noi suntem oameni obişnuiţi, iar călugării sunt călugări şi viaţa lor trebuie să fie aşa cum au făgăduit-o”.
Sfânta Scriptură este valabilă atât pentru creştini, cât şi pentru monahi, decât că monahul se străduieşte sârguincios să își trăiască viaţa; ia viaţa creştină în serios. Diferenţele sunt nesemnificative, poate doar hainele pe care le purtăm, și care trebuie să ne aducă aminte nouă, călugărilor, cele pe care le-am făgăduit. Nu este și nu trebuie să fie diferenţă între creştinii obișnuiți şi monahi!
Al doilea lucru, bogăţia, despre care vorbeşte Mântuitorul Hristos, şi bogaţii care nu se mântuiesc, că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, trebuie înțelese ca atare! Bogăție este orice lucru de care suntem legaţi ufletește; bogăţie poate să însemne lucruri materiale, aur, de pildă, dar poate fi copiii tăi, familia ta; bogăţie pot fi cunoştinţele pe care le-ai acumulat, la care, iată, Sfânta Ecaterina a renunţat; a renunțat la toată filosofia lumii, prin care au încercat părinţii ei să o cultive, în favoarea adevăratei filosofii – Iisus Hristos! Bogăţie poate să însemne orice lucru de care eşti legat cu inima şi cu mintea, de care nu te poţi despărţi; prin consecință, care te desparte de Dumnezeu. Or, dacă privim la patriarhii Vechiului Testament, de pildă la Avraam, Isaac și Iacov, erau oameni foarte bogaţi, cu turme mari și cu slugi; dar, patriarhul Avraam, în momentul în care Dumnezeu i-a verificat credinţa şi iubirea, nu a pregetat să îl jertfească pe unicul său fiu pentru Domnul (Fc 22, 2-13). Care dintre noi am fi în stare să facem acest lucru? Așadar, iată care este bogăţia ce trebuie jertfită pentru Domnul: cea la care ţii cel mai mult, de care eşti cel mai legat sufletește. Din mila lui Dumnezeu, în vremurile pe care trăim, avem de toate, nu ne lipseşte aproape nimic şi Dumnezeu ne-a binecuvântat şi cu lucruri materiale şi cu lucruri spirituale, probabil şi cu sănătate şi cu familii frumoase. Dar toate acestea, dacă le punem înaintea lui Dumnezeu şi El rămâne pe locul doi, vor deforma starea noastră sufletească şi nu vom putea trece prin urechile acului, de care ne vorbeşte evanghelia de astăzi.
Să dea bunul Dumnezeu ca această seară duhovnicească să fie un moment de luare aminte, atât pentru monahi, cât şi pentru credincioşi; să ne rugăm pentru Ecaterina monahia să ducă până la sfârşit jugul pe care şi l-a luat; să se roage pentru noi, şi noi, la rându-ne, să ne rugăm pentru ea, aşa cum o vom face prin tradiţie şi după rânduială, atunci când vom trece prin faţa ei şi vom întreba: „Cum te cheamă, soră?”, ea ne va răspunde şi noi vom zice: „Să te mântuieşti întru Domnul şi să te rogi pentru noi, păcătoşii!”; să nu treacă nici o clipă din viaţa noastră fără să ne raportăm la Dumnezeu, singurul Care nu te dezamăgeşte niciodată. Amin!
[1] Predică la tunderea în monahism, în Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor) și în ziua pomenirii Sfintei Mucenițe Ecaterina, Sfânta Mânăstire „Acoperământul Maicii Domnului”, Floreşti, jud. Cluj, 24 noiembrie 2013.