„Asupra Mea n’ai avea
nici o putere dacă nu ţi-ar fi fost dat de sus!”^[1]

Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea faceţi-le şi voi lor. Şi dacă-i iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce mulţumire aveţi? Că şi păcătoşii-i iubesc pe cei care-i iubesc pe ei. Şi dacă le faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire aveţi? Că şi păcătoşii tot aşa fac. Şi dacă daţi cu’mprumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire aveţi? Că şi păcătoşii dau cu’mprumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu’mprumut nimic nădăjduind şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui-Preaînalt; că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.

Fiţi milostivi, aşa cum şi Tatăl vostru este milostiv.

(Lc 6, 31-36)

Din Evanghelia de astăzi, aş încerca să vă pun în faţa ochilor duhovniceşti un aspect mai aparte, la care trebuie să medităm, pentru că, de multe ori, suntem puşi în situaţii delicate, nu ştim cum să reacţionăm şi ajungem să-L judecăm şi pe Dumnezeu, să-i judecăm şi pe oameni.

Astăzi s-a citit, din Evanghelia după Luca, o parte din Predica de pe munte a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care se referă la iubirea vrăjmaşilor. Exemplul desăvârşit, în ceea ce priveşte iubirea vrăjmaşilor, este, desigur, Mântuitorul Hristos. El a fost Cel ce şi-a asumat crucea, Cel ce i-a iertat pe cei care L-au răstignit, Cel ce S-a jertfit în primul rând pentru cei păcătoşi, adică în primul rând pentru cei care L-au batjocorit, L-au bătut, L-au judecat, L-au prigonit, L-au omorât. Cunoaştem cu toţii episodul răstignirii. Ştim cum a fost prins, judecat şi dus de la Ana la Caiafa; ştim că a fost acuzat de către mai marii poporului evreu, că a fost condamnat la moarte şi răstignit pe lemnul crucii. În tot acest proces, există însă un moment în care Pilat, cel care avea dreptul să-L condamne la moarte, aşa cum îşi doreau iudeii, a încercat un dialog cu Iisus. Pilat Îl întreabă mai multe lucruri despre acuzaţiile care I se aduc, însăIisus Hristos nu-i răspunde. Dar când Pilat Îl dojeneşte: „Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că putere am să te eliberez şi putere am să te răstignesc?”(In 19, 10), atunci Hristos îi răspunde: „Asupra Mea n’ai avea nici o putere dacă nu ţi-ar fi fost dat de sus”(In 19, 11). Aşadar, Mântuitorul nu răspunde la acuzaţii, dar răspunde la dojana: „putere am să te eliberez şi putere am să te răstignesc?”.

Răspunsul „Asupra Mea n’ai avea nici o putere dacă nu ţi-ar fi fost dat de sus” este atitudinea pe care trebuie să o avem în ceea ce-i priveşte pe vrăjmaşii noştri, pe cei care ne doresc sau ne fac rău, acesta fiind semnul unei gândiri cu adevărat creştine şi duhovniceşti. Aceste cuvinte – „Asupra Mea n’ai avea nici o putere dacă nu ţi-ar fi fost dat de sus” – înseamnă că nimeni din cei ce ne doresc sau ne fac rău nu are putere asupră-ne decât cu îngăduinţă de la Tatăl. Deci, Dumnezeu îngăduie ca asupra noastră să se abată uneori oameni vrăjmaşi, care ne doresc sau ne fac rău.

Oare cum transpunem în viaţa noastră acest cuvânt al Mântuitorului Hristos? Răspunsul la această întrebare îl aflăm tot în atitudinea Mântuitorului. Ştim prea bine că un vrăjmaş îţi ocupă mintea, îţi stăpâneşte inima şi îţi slăbeşte voinţa în a face binele. Ba dimpotrivă, un vrăjmaş îţi întăreşte voinţa în a face răul, în a te răzbuna. Care este atitudinea Domnului Iisus Hristos, Care ştia că li s-a îngăduit lui Pilat, preoţilor, lui Iuda şi tuturor celor care L-au condamnat şi L-au omorât prin răstignire, să aibă putere asupra Lui? Mintea Lui era la planul divin din veci, la planul de mântuire a omului. Sfânta Liturghie ne spune, de fiecare dată când o săvârşim, că „El pe El Însuşi S-a dat să fie răstignit” (Rm 5, 25; Ga 1, 4; 2, 20 ş.a.). Adică nu numai să împlinească planul lui DumnezeuTatăl, ci El Însuşi S-a înscris în acest plan dumnezeiesc de mântuire a omului, de răscumpărare a sa din robia păcatului şi a morţii. Unde era inima lui Hristos? Ne spune Sfânta Evanghelie foarte clar: „Părinte, în mâinile Tale Îmi pun Duhul”(Lc 23, 46). Dar voinţa Lui? S-a împotrivit El, oare, deşi avea puterea să cheme legiuni de îngeri? A încercat El să Se apere şi să nu Se lase răstignit? Şi totuşi, voinţa Lui a fost să Se lase răstignit, pentru că El cunoştea ce rost avea această jertfă. Aşadar, Hristos este modelul desăvârşit! Hristos, Dumnezeu adevărat, dar şi Om adevărat!

Nimeni, absolut nimeni nu are nici o putere asupra noastră, dacă nu i-ar fi fost dată de Sus. Acest cuvânt al Scripturii nu se dezminte nici în ceea ce-L priveşte pe Hristos, dar nici în ceea ce ne priveşte pe noi înşine. Şi, atunci, noi trebuie să ne înscriem pe aceeaşi linie! Dacă facem altfel, zădărnicim planul lui Dumnezeu. Dacă privim în trecutul vieţii noastre, vom vedea că orice intervenţie a vrăjmaşilor în destinul nostru a fost, pe moment, dureroasă, aşa cum dureroasă I-a fost şi Mântuitorului Hristos. Dar, pe termen lung, intervenţia vrăjmaşilor noştri a fost pozitivă, ne-a determinat, poate, viitorul nostru, într-un fel pe care Însuşi Dumnezeu L-a dorit şi nouă ni se potriveşte foarte bine. Şi nu numai nouă,personal, ci şi celor din jurul nostru. Iarăşi, referindu-ne la momentul răstignirii Mântuitorului, nu numai că El S-a preaslăvit, ci noi, întreaga omenire, ne-am mântuit prin jertfa Lui.

Dacă am înţelege această îngăduinţă a lui Dumnezeu, prin care vrăjmaşii au putere asupra noastră, dacă am proceda în consecinţă şi am fi atenţi la rezultatele cuminţeniei noastre, atunci am vedea lucrarea lui Dumnezeu atât în ceea cene priveşte pe noi, cât şi pe cei din imediata noastră apropiere. De aceea, ne spune Hristos, peste veacuri: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc”(Mt 5, 44). Răspunsul acestei lucrări se întoarce: toate acestea se întorc la noi, într-un sens pozitiv. Care este răspunsul? Aflăm tot din Evanghelia de astăzi: să fim foarte atenţi, pentru că noi, de multe ori, atunci când suferim sau suntem prigoniţi şi batjocoriţi, ne mâhnim, ne întristăm şi ne supărăm chiar pe Dumnezeu. Iar dacă cineva ne pune în faţă modelul lui Hristos, zicem: „bine, dar El a fost Dumnezeu şi a putut răbda, eu nu sunt...!”

Aşadar, Evanghelia de astăzi ne îndeamnă: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi ceva în schimb şi plata voastră va fi multă şi – atenţie! – fii ai Celui-Preaînalt veţi fi! Dacă iubeşti pe vrăjmaşul tău, aşa cum a făcut-o Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos – ne spune Evanghelia de astăzi, foarte clar – şi tu te vei numi fiu al Celui-Preaînalt. Amin!

^[1] Predică la Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte – iubirea vrăjmaşilor), la Vecernie, Catedrala Mitropolitană, Cluj-Napoca, 03 octombrie 2010.