Credința lucrătoare prin iubire[1]
Pe când intra în Capernaum s’a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zicând: „Doamne, servul meu zace slăbănog în casă, cumplit chinuindu-se”. Şi Iisus i-a zis: „Voi veni şi-l voi vindeca”. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci zi numai cu cuvântul şi servul meu se va tămădui. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun unuia: Du-te! şi se duce; şi altuia: Vino! şi vine; şi robului meu: Fă asta! şi face”. Auzind acestea, Iisus S’a minunat şi a zis celor ce veneau după El: „Adevăr vă grăiesc, nici în Israel, n’am aflat atâta credinţă! Şi vă spun Eu vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor şedea la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacob în împărăţia cerurilor, iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor”.
Şi i-a zis Iisus sutaşului: „Du-te, să-ţi fie după cum ai crezut!” Şi s’a însănătoşit servul său în ceasul acela.
Mt (8, 5-13)
Evanghelia duminicii de astăzi se încheie cu un avertisment, pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos îl rostea adesea, avertisment potrivit căruia mulţi de la Răsărit şi de la Apus vor lua masa împreună cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov, în Împărăţia lui Dumnezeu, iar fiii Împărăţiei vor fi izgoniţi afară, unde domneşte întunericul, plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
Acest avertisment vrea să arate faptul că sutaşul din Evanghelie este unul dintre cei despre care ne vorbeşte, în mod expres, Mântuitorul Hristos. Sutaşul este unul dintre cei de la Răsărit şi Apus, care vor mânca la masă împreună cu Avraam, Isaac şi Iacov, în Împărăţia lui Dumnezeu, chiar dacă el nu făcea parte din poporul ales. Evanghelia de astăzi ne explică şi de ce avea să se întâmple aceasta: pentru că sutaşul avea dragoste faţă de aproapele lui! Sfântul Apostol Pavel spune că şi păgânii, care nu au lege, din fire fac cele ale legii, ei fără să aibă lege își sunt loruși lege. (Rm 2, 14) De asemenea, ştim că Legea porunceşte: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău; iar pe aproapele tău, ca pe tine însuţi”! (Lc 10, 27)Iar, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan ne învaţă că nu poţi spune că Îl iubeşti pe Dumnezeu, dacă îl urăşti pe aproapele tău, iar „Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne! va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care face voia Tatălui Meu Celui din ceruri”!(Mt 7, 21).
Aşadar, Evanghelia de astăzi ne învaţă că nu ne mântuieşte faptul că suntem creştini botezaţi şi, dacă vreţi, nici faptul că suntem ortodocşi, ci ne mântuieşte iubirea aproapelui! Mântuieşte şi botezul, mântuieşte şi credinţa noastră, căci scris este: „Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui” (Mc 16, 16). Dar, dincolo de aceste lucruri, dacă credinţa noastră nu este lucrătoare prin iubire, cum ne cere Sfântul Apostol Pavel, „zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică e şi credinţa voastră!” (1 Co 15, 14). Dincolo de toate acestea, biruieşte mila, pentru că, ne învaţă Sfânta Evanghelie, „mila e biruitoare asupra judecăţii” (Iac 2, 13), iar judecata lui Dumnezeu se va face cu milă pentru cei care au făcut milă (Mt 25, 31-46).
Pe acest gând am vrut să vi-l pun, astăzi, la suflet, îndemnându-vă să depăşiţi graniţele etniei. Faptul că suntem români este o favoare din partea lui Dumnezeu, pentru că nu ne naştem la întâmplare, ci din rânduiala lui Dumnezeu, într-un anume timp şi loc, din anumiţi părinţi şi într-o anumită credinţă. Trebuie să depăşim anumite limite. Suntem creştini ortodocşi şi trebuie să ne luptăm pentru credinţa noastră, luând aminte la Sfântul Proroc Ilie, pe care l-am prăznuit ieri şi care, cu preţul vieţii, şi-a apărat credinţa în Domnul Dumnezeu. Şi, nu mai departe, am găsit exemple de acelaşi fel în duminicile anterioare, când i-am pomenit pe toţi sfinţii, dar în special pe sfinţii români, care şi-au dovedit apartenenţa prin jertfa vieţii lor.
Să avem compasiune, milă şi înţelegere faţă de tot omul! În măsura în care avem compasiune sau simpatie faţă de omul aflat în suferinţă, Dumnezeu ne va judeca cu milă, pentru că faptele noastre, din nefericire, nu întotdeauna sunt în conformitate cu poruncile Lui. Să luăm aminte şi să învăţăm de la sutaşul despre care ne relatează Evanghelia de astăzi! Deşi avea dreptul asupra vieţii slugii sale, aceasta nu îi era indiferentă. În vechime, slugile sau sclavii nu aveau dreptul asupra vieţii lor, ci stăpânii, care puteau să facă absolut orice cu ei, inclusiv să îi ucidă, fără să fie în culpă, fără să fie pedepsiţi. Iată, însă, cât de mare a fost iubirea acestui stăpân, care L-a rugat pe Mântuitorul Iisus Hristos să îi vindece sluga! Îl iubea şi pe cel care nu însemna absolut nimic pentru el!
Dincolo de legătura firească cu apropiaţii noştri, trebuie să luăm aminte la faptul că orice om din această lume are însemnătate şi la faptul că, înaintea lui Dumnezeu, nu există anonimi. În faţa lui Dumnezeu, fiecare om este o persoană unică şi irepetabilă, iar Dumnezeu se comportă ca atare, printr-o relaţie personală şi intimă cu fiecare. Şi, dacă noi suntem făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, trebuie să luăm aminte şi să ne străduim să fim asemenea lui Dumnezeu: să ştim că, în această lume, nu există anonimi sau oameni mai mari sau mai mici decât noi, ci fiecare este aproapele nostru şi fratele nostru, care are nevoie de un zâmbet, de o mână întinsă şi de ajutor din partea noastră. Amin!
[1] Predică la Duminica a 4-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutaşului), Catedrala Episcopală „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Detroit MI, USA, 21 iulie 2013