Săracul Lazăr „s‑a mutat
din moarte la viață”!^[1]

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, în toate zilele veselindu‑se în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea în faţa porţii lui, plin de bube, şi‑ar fi poftit să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; cu toate acestea, înşişi câinii, venind, ei îi lingeau bubele. Şi a murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. Şi a murit şi bogatul şi a fost îngropat.

Şi în iad, fiind el în chinuri, îşi ridică ochii şi‑l vede de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sânul lui. Şi i‑a zis, strigând: Părinte Avraam, ai milă de mine şi trimite‑l pe Lazăr să‑şi ude vârful degetului în apă şi să‑mi răcorească limba, că mă chinuiesc în această văpaie. Dar Avraam i‑a zis: Fiule, adu‑ţi aminte că tu ţi‑ai primit pe cele bune în viaţa ta, şi Lazăr, de asemenea, pe cele rele; iar acum, aici, el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi prăpastie mare s’a întărit, încât cei ce vor să treacă de aici la voi să nu poată, nici de acolo să treacă la noi.

Şi el a zis: Atunci rogu‑te, părinte, să‑l trimiţi în casa tatălui meu, că am cinci fraţi; să le dea lor mărturie, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Dar Avraam i‑a zis: Îi au pe Moise şi pe profeţi; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci dacă se va duce la ei cineva dintre morţi, se vor pocăi. Şi i‑a zis: Dacă nu ascultă de Moise şi de profeţi, nici dacă ar învia cineva din morţi, tot nu vor crede.

(Luca 16, 19‑31)

Aş vrea să încep cuvântul meu de învăţătură cu evanghelia care s‑a citit ieri la pomenirea morţilor. În general la pomenirea morţilor, dar şi la slujba înmormântării, se citeşte o evanghelie la care trebuie să luăm cu toţii aminte şi care are o legătură cu pericopa evanghelică de astăzi, şi anume pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr.

Ne spune evanghelia de la pomenirea morţilor: „Adevărat, adevărat vă spun vouă: cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel care M‑a trimis pe Mine are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s‑a mutat din moarte la viaţă.”(In. 5, 24) Dacă ar fi să facem legătura, aşa cum am spus, cu pericopa evanghelică de astăzi, vom observa că a murit săracul Lazăr şi l‑au luat îngerii şi l‑au dus în rai şi a murit şi bogatul, ne spune evanghelia, şi a fost înmormântat. Deci, prima diferenţă de la moartea celor doi, atât a bogatului cât şi a săracului Lazăr, se observă foarte bine şi se poate tâlcui cu evanghelia care se citeşte la slujba înmormântării – „cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel care M‑a trimis pe Mine are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s‑a mutat din moarte la viaţă.”. Noi ştim că imediat după moarte suntem duşi la judecată şi ni se judecă faptele cele bune pe care le‑am săvârşit şi mai ales ni se judecă faptele rele pe care le‑am făcut în viaţa pământească. În funcţie de faptele bune şi de faptele rele, ne sălăşluim în raiul lui Dumnezeu sau în iad, acolo unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Or evanghelia morţilor ne descoperă o realitate extraordinară la care noi trebuie să luăm aminte şi care se verifică prin moartea săracului Lazăr din evanghelia de astăzi. „Cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel care M‑a trimis pe Mine are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni” – nici măcar nu va fi judecat, ci s‑a mutat direct din moarte la viaţă, de pe pământ la cer...! Așadar, omul cuminte, drept, care a dus o viaţă după voia lui Dumnezeu, asemenea săracului Lazăr, nu va mai merge la judecată, ci se va muta direct din moarte la viaţă. Cel care nu trăieşte după voia lui Dumnezeu, ne spune Scriptura, va fi asemenea bogatului care a murit şi a fost înmormântat, însemnând că el, cel care este înmormântat asemenea aceluia, va trece prin toate etapele prin care trebuie să treacă un om care a trăit pe pământ. Omul mântuit, omul care a reuşit încă din această viaţă să se înduhovnicească în aşa măsură încât el să preguste, adică să trăiască deja în fiinţa lui Împărăţia lui Dumnezeu, atunci această împărăţie se continuă, se prelungeşte dincolo de graniţele acestei lumi. Auzim din Sfânta Scriptură că Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru. Împărăţia trebuie să o dobândim cât încă trăim pe pământ. Dacă nu reuşim să o dobândim cât încă trăim pe pământ, nu este sigur că o vom dobândi dincolo de graniţele acestei lumi. Dacă sunt oameni care o dobândesc, chiar dacă nu au câștigat‑o pe pământ, aceasta se poate reuşi prin rugăciunea celor rămaşi în lume, care trebuie să se îngrijească de sufletele celor plecaţi şi mai ales prin rugăciunea Bisericii. Dar, trebuie să luăm aminte că, Împărăţia lui Dumnezeu trebuie câştigată încă de pe acest pământ!

Despre pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, aş vrea să vă pun câteva amănunte la suflet, ca să fim încredinţaţi că judecata lui Dumnezeu în ceea ce îi priveşte pe cei doi a fost dreaptă şi că această judecată ne priveşte şi pe noi. Ne regăsim fie în bogatul nemilostiv, fie în persoana săracului Lazăr, sau succesiv, câteodată suntem bogatul nemilostiv şi câteodată suntem săracul Lazăr. În funcţie de cum ne va găsi moartea, fie în starea bogatului nemilostiv, fie în cea a săracului Lazăr, vom fi judecaţi de Dumnezeu. Viaţa noastră pământească este o succesiune de evenimente, de stări, de fapte; nici o zi nu este ca alta, nici o clipă nu este ca alta. Omul se străduieşte, pe măsura puterii lui, să facă cele bune şi de multe ori nu reuşeşte şi se plânge asemenea Sfântului Apostol Pavel că „binele pe care vreau să‑l fac, nu reuşesc să‑l fac şi răul care nu vreau să‑l fac, pe acela foarte repede reuşesc să‑l săvârşesc”. Însă, străduinţa omului trebuie să fie aceea de a împlini voia lui Dumnezeu şi, în cele din urmă, la sfârşitul vieţii sale, să fie un om înduhovnicit, un om nu numai după chipul lui Dumnezeu, ci asemenea Lui. Pentru că, tot Sfântul Apostol Pavel spune despre chipul omului duhovnicesc şi se dă exemplu pe el însuşi: „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”. Şi dacă „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”, atunci cum voi fi judecat?

Bogatul nemilostiv din evanghelia de astăzi, iubiţii mei, n‑a fost judecat de Dumnezeu pentru că era bogat. A fost judecat de Dumnezeu pentru că era nemilostiv. De aceea, pericopa evanghelică pune accentul pe această „calitate” a bogatului, că era nemilostiv. Din cauza aceasta, Dumnezeu l‑a judecat şi el pe el însuşi s‑a osândit şi a ajuns să se chinuie în iad.

Sfânta Scriptură ne arată faptul că bogatul nemilostiv din evanghelie era, într‑o oarecare măsură, credincios. Cum descoperim noi că era credincios? Îl cunoştea pe părintele Avraam, care l‑a însoţit pe Lazăr în lumea de dincolo şi pe care l‑a văzut bogatul din iad şi pe care l‑a strigat pe nume: „părinte Avraame, lasă‑l pe Lazăr să‑şi întindă degetul în apă şi să‑mi răcorească limba, că mă chinuiesc cumplit în această văpaie”. Deci, bogatul nemilostiv era credincios...! Cunoştea pe Avraam şi cunoştea legea Vechiului Testament, Sfintele Scripturi. În momentul în care l‑a văzut pe Avraam, şi‑a dat seama cine este, ceea ce înseamnă că el cunoştea foarte bine Sfânta Scriptură, că nu era străin de învăţătura legii şi că‑l cunoştea pe Avraam, care nu a fost un om oarecare. Avraam a fost bogat ca şi el! Avraam, dacă veţi citi Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, a fost unul dintre cei mai bogaţi oameni ai vremii lui. Dar, dincolo de bogăţie, n‑a precupeţit, atunci când i s‑a cerut de Dumnezeu, să‑şi jertfească pe unicul său fiu, Isaac. A ascultat de poruncă şi a fost în stare să‑şi jertfească fiul din dragoste faţă de Dumnezeu. Astfel se demonstrează că Avraam, drept al Vechiului Testament, deşi era un om bogat, inima lui nu era lipită de bogăţie, ci inima lui era lipită doar de Dumnezeu, pentru Care era în stare să‑l jertfească pe unicul său fiu. Deci, bogatul nemilostiv din evanghelia de astăzi, n‑a fost judecat pentru că era foarte bogat şi se îmbrăca în porfiră şi în vison, poate că nici pentru faptul că îşi petrecea toate zilele în petreceri, într‑o viaţă foarte relaxată şi în desfătări, el a fost judecat de Dumnezeu şi a ajuns în iad datorită faptului că nu era milostiv.

În ceea ce‑l priveşte pe săracul Lazăr, nici el n‑a ajuns în rai pentru că era sărac. El a ajuns în rai pentru că Îl iubea pe Dumnezeu, pentru că era un om smerit, pentru că îşi recunoştea starea de neputinţă în care se găsea. Prin comparaţie, săracul Lazăr care stătea la poarta bogatului era plin de bube, deci era neputincios, dar bubele în înţeles duhovnicesc pot însemna şi păcate. Săracul Lazăr cu siguranţă că avea şi păcate. Dar aceste păcate nu erau acoperite de haine, cum erau păcatele bogatului nemilostiv. Bogatul nemilostiv, care avea păcate foarte mari, îşi ascundea păcatele cu purpură şi vison, aşa cum îşi acoperă păcatele oamenii mari din ziua de astăzi; în general oamenii sunt judecaţi pentru păcate mai mici, scăderi, neputinţe sau fapte pe care n‑au dorit să le săvârşească sau le‑au săvârşit fără să fie premeditate. Oamenii care săvârşesc păcate mari, premeditate, care înşală şi pe aproapele lui şi statul, aceştia nu sunt judecaţi. Dacă vă uitaţi bine şi ascultaţi mass‑media, cei mai mari infractori sunt lăsaţi în libertate şi trăiesc mai departe în desfătări, îmbrăcaţi cu purpură şi vison, iar oamenii săraci devin din ce în ce mai săraci şi nici nu mai sunt în stare să‑şi acopere bubele care le au. Săracul Lazăr îşi arăta oamenilor şi păcatele lui şi starea lui de neputinţă, iar mila pe care o aştepta de la oameni, a primit‑o de la animale, deoarece câinii veneau şi îi lingeau rănile. De asemenea, Lazăr era un om credincios. Dacă ar fi doar să enumerăm fericirile care s‑au cântat atât de frumos astăzi la Sfânta Liturghie şi care au repetat la finalul fiecăreia „pomeneşte‑ne, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta!”, una dintre acestea zice: „fericiţi cei săraci cu duhul, căci aceia vor moşteni împărăţia cerurilor”, iar alta: „fericiţi cei ce însetează şi flămânzesc după dreptate, că aceia se vor sătura”. Săracul Lazăr înseta şi flămânzea, nu numai după fărâmiturile care cădeau de la masa bogatului ci şi, după dreptatea lui Dumnezeu. De aceea a moştenit împărăţia cerurilor şi s‑a sălăşluit în sânul lui Avraam. Deci, săracul Lazăr, pe lângă faptul că era smerit şi‑şi recunoştea neputinţele şi chiar păcatele, era şi un om care credea în Dumnezeu şi dorea din partea lui Dumnezeu să se facă dreptate. Nu dreptate prin a pedepsi sau a te răzbuna pe celălalt, ci dreptatea lui Dumnezeu, o dreptate conjugată cu iubirea. Dacă judecata lui Dumnezeu nu se va face şi cu iubire de oameni, atunci dreptatea literei, a legii, poate face ca nimeni dintre oameni să se mântuiască. Dreptatea lui Dumnezeu este conjugată cu iubirea Lui, iar judecata Lui se va face şi în funcţie de faptele noastre, dar şi pe măsura iubirii Lui. Deci, săracul din evanghelia de astăzi era şi un om care căuta dreptatea pentru că el însuşi se străduia să fie drept, de aceea a ajuns în starea de neputinţă şi într‑o sărăcie cruntă.

În ceea ce‑l priveşte pe bogat, bogăţia era un dar de la Dumnezeu. Nu oricine poate să fie bogat, nu toată lumea poate să fie bogată; bogăţia este un dar de la Dumnezeu. Şi dacă bogăţia este un dar de la Dumnezeu, ea trebuie să fie chivernisită după voia lui Dumnezeu, nu trebuie însuşită doar personal, ci trebuie să fie chivernisită şi în folosul celorlalţi oameni. Un om bogat înseamnă să fie un om inteligent, un om deştept, cum zicem noi. Această calitate nu este una dobândită, este dată de Dumnezeu, inteligenţa este un dar al lui Dumnezeu. Un om poate să adauge la inteligenţa lui în permanenţă, prin învăţătură, prin experienţă, dar potenţialul inteligenţei este un dar de la Dumnezeu. Se pare că săracul nu a avut această capacitate a inteligenţei atât de dezvoltată încât să devină bogat, poate nici n‑a avut şansa să moştenească de la înaintaşii lui o bogăţie pe care el să o înmulţească şi la care să adauge permanent şi să se bucure de ea. Ştim că sunt oameni care se nasc bogaţi pentru că părinţii lor au fost bogaţi, dar pentru că nu au reuşit să aibă înţelepciunea părinţilor, o risipesc foarte repede, asta o trăim în fiecare zi şi vedem; sunt copii care se nasc foarte bogaţi, dar atunci când moştenesc bogăţia părinţilor, o risipesc foarte repede, pentru că n‑au darul înţelepciunii. Au primit darul bogăţiei, dar nu au darul înţelepciunii. Aşa este cu săracul Lazăr care n‑a avut şansa să se nască dintr‑o familie de oameni bogaţi, să o moştenească şi să o înmulţească şi să trăiască în huzur, dar n‑a avut nici această capacitate a unei inteligenţe care să poată să‑l aducă într‑o stare prosperă pe el şi familia lui. Darurile, ne spune Sfânta Scriptură, sunt împărţite. Sunt împărţite pe măsura puterilor lor sufleteşti şi trupeşti cu care sunt înzestraţi de bunul Dumnezeu, dar şi pe care le moştenesc de la înaintaşii lor. Fiecare, suntem moştenitori ai părinţilor noştri, nu numai ai bunurilor acestora materiale, de care ne bucurăm sau nu ne bucurăm, purtăm o moştenire genetică și spirituală, de la înaintaşii noştri, până la al şaptelea sau la al nouălea neam. Moştenim de la părinţii noştri atât binecuvântarea, adică bogăţia (Avraam), cât şi blestemul, adică sărăcia care poate duce în iad, nu cea care l‑a făcut pe dreptul Lazăr din evanghelia de astăzi să moştenească împărăţia lui Dumnezeu.

Acestea fiind spuse, iubiţii mei, vă îndemn din tot sufletul să luaţi aminte întotdeauna când auziţi evanghelia de la slujba înmormântării, pentru că pericopa evanghelică a bogatului nemilostiv se citeşte o dată pe an, toamna şi nu la întâmplare; toamna oamenii îşi adună în hambare cât mai multe bunuri pământeşti. Evanghelia de la slujba înmormântării se aude foarte des, din ce în ce mai des în satele noastre. În satele noastre se săvârşesc mai multe slujbe de înmormântări decât botezuri şi cununii şi se împuţinează lumea. Să luaţi aminte la cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos care zice: „Adevărat, adevărat vă spun vouă: cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel care M‑a trimis pe Mine, are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s‑a mutat din moarte la viaţă!”. Amin!

^[1] Predică rostită în Duminica a 22‑a după Rusalii (Bogatul nemilostiv), în Parohia Ortodoxă Petrani, jud. Bihor, 04.11.2012.