Troiţa – semnul iubirii
și al recunoștinței
Am sfinţit cu puterea harului Sfântului Duh acest lemn al crucii și ne‑am rugat ca Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să‑l sfinţească cu scump Sângele Său, asemenea celui pe care a fost pironit.
În mod normal, atunci când vorbim despre Sfânta Cruce, trebuie să amintim neapărat despre iubirea pe care Dumnezeu ne‑a arătat‑o, prin faptul că L‑a dat pe Unicul Său Fiu să moară pe lemnul crucii pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Jertfa supremă a Mântuitorului Iisus Hristos este expresia iubirii faţă de noi, întreg neamul omenesc. De aceea, consider că ceea ce a realizat această frumoasă familie, a părintelui Cristian şi a doamnei preotese Ionela, pentru faptul că a fost pus sub semnul Sfintei Cruci, este expresia iubirii lor faţă de Dumnezeu, faţă de care sunt recunoscători pentru că doar cu ajutorul Lui se poate înfăptui ceea ce au reușit în acest loc. În acelaşi timp, cu siguranţă că această recunoştinţă se extinde şi se coboară de la Dumnezeu şi la oameni, în primul rând la părinţii care i‑au născut şi i‑au crescut, care sunt trup şi suflet pentru ei şi pentru copilaşii lor. În aceeaşi măsură, şi nu mai puţin pentru faptul că suntem foarte mulţi prezenţi astăzi aici, dragostea lor se extinde şi asupra noastră, a tuturor; iar noi le răspundem pentru că îi preţuim şi avem sentimente de iubire faţă de ei, de părinţii şi de copilaşii lor.
Îi felicităm din tot sufletul pentru tot ceea ce au realizat şi mai ales pentru faptul că tot ceea ce au împlinit au pus în permanenţă în relaţie cu Dumnezeu. Dacă nu punem orice înfăptuire a noastră în relaţie cu Dumnezeu, atunci cele ce noi am reuşit să le realizăm se risipesc mai devreme sau mai târziu; pentru că numai Dumnezeu este fără de început şi fără de sfârşit; numai El dă sens tuturor lucrurilor; şi numai El poate să le înveşnicească. Îi felicităm din tot sufletul şi le dorim să aibă viaţă îndelungată pe acest pământ; să se bucure de tot ceea ce au realizat; şi să dobândească şi viaţa veşnică; pentru care sunt datori să lucreze la mântuirea sufletelor lor; dar nu numai, pentru faptul că părintele Cristian este şi slujitor al sfântului altar şi pentru mântuirea atâtor suflete care ajung să beneficieze de slujirea sfinţiei sale. Şi – de ce nu? – cu toţii, aşa cum ne putem bucura în aceste clipe pe pământ, să ne bucurăm şi în împărăţia lui Dumnezeu. Amin!