Femeia canaAneeancă și Taina Sfântului Maslu...!^[1]

Şi ieşind de acolo, Iisus a plecat în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată, ieşind o femeie canaaneeancă din hotarele acelea, striga, zicând: „Miluieşte‑mă, Doamne, Fiul lui David!, fiica mea este rău chinuită de demon”. El însă nu i‑a răspuns nici un cuvânt. Şi apropiin­du‑se ucenicii Săi, Îl rugau, zicând: „Elibereaz‑o, că strigă în urma noastră”. Iar El, răspunzând, a zis: „Nu sunt trimis decât la oile cele pierdute ale casei lui Israel”. Iar ea, venind, I se închi­na, zicând: „Doamne, ajută‑mă!” El însă, răspunzând, i‑a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s’o arunci câinilor”. Iar ea a zis: „Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor”. Atunci răspunzând Iisus, i‑a zis: „O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie precum voieşti!” Şi s’a tămăduit fiica ei din ceasul acela.

(Matei 15, 21‑28)

Din întâmplare – dacă poate fi întâmplător ceva în lumea aceasta – evanghelia care s‑a citit astăzi la Sfânta Liturghie este una care se rostește și la Taina Sfântului Maslu, şi anume, evanghelia a şasea. Această evanghelie nu ne este străină, pentru că se rosteşte de atâtea ori într‑un an de câte ori se face Taina Sfântului Maslu şi încă o dată, într‑o duminică, a 17‑a după Rusalii.

Evanghelia exprimă sentimente deosebite, de mamă; ale unei mame care striga în urma Mântuitorului Iisus Hristos: „Fiule al lui David, miluieşte‑mă! Fiica mea este rău chinuită de un demon”. Şi zic eu că nu ne este străină, pentru că această rugăciune a mamei din evanghelie, a femeii canaaneence, este rugăciunea, aproape permanentă, a mamelor de astăzi. Mamele din societatea pe care o cunoaştem aşa de bine sunt din ce în ce mai triste şi neîmpăcate sufleteşte; și rugăciunea mamelor, din ziua de astăzi, este nestinsă pentru copiii lor; pentru că fiii şi fiicele lor sunt stăpâniţi de duhul acestei lumi. Iar duhul acestei lumi, care stăpâneşte veacurile pe care noi le trăim, este un duh rău, despre care ne avertizează Sfânta Evanghelie, că la sfârşitul veacurilor urâciunea pustiirii va fi la loc de cinste şi că stăpânitorul acestui veac este diavolul. Nu trebuie să vă înşir toate păcatele pe care le fac oamenii astăzi şi în special cei tineri, dar trebuie să vă spun ceea ce învață Sfinţii Părinţi, că orice păcat ascunde un demon, un diavol; de aceea se şi spune, de pildă, duhul mâniei, duhul curviei, duhul beţiei şi alte şi alte duhuri, pe câte păcate sunt şi se săvârşesc în această lume. Deci există un diavol, pentru fiecare păcat, care îndeamnă permanent omenirea să îl săvârşească. Iar oamenii intră în capcana celui rău, se lasă ispitiţi de diavol şi de duhul cel rău şi săvâşesc păcate, şi nu mici, păcate foarte mari.

Dar este o soluţie, iubiţi credincioşi! Această soluţie ne‑o oferă evanghelia de astăzi: rugăciunea mamei adresată Mântuitorului Iisus Hristos! Nu orice fel de rugăciune...!

Dacă suntem atenţi, femeia canaaneeancă din evanghelia de astăzi se adresează cu o rugăciune Mântuitorului, ca şi cum ar vorbi despre ea însăşi: „Miluieşte‑mă, Fiule al lui David! – miluieşte‑mă pe mine! – Fiica mea este rău chinuită de un demon”, explicându‑se. Mama şi‑a asumat pe deplin fiica ei, inclusiv cu duhul care o stăpânea! Mama cere Mântuitorului milă pentru fiica ei ca pentru ea însăşi. Ea zice: „Miluieşte‑mă – pe mine miluieşte‑mă! – fiica mea este rău chinuită de un demon”. Deci, soluţia este să ne asumăm copiii noştri, cu păcatele lor cu tot, iar rugăciunea să fie adresată lui Dumnezeu ca şi cum ar fi a noastră.

Rugăciunea niciodată nu ar trebui să fie la singular, întotdeauna ar trebui să fie la plural, aşa cum o facem noi în biserică, pentru că rugăciunea femeii canaaneence a rămas peste veacuri o rugăciune comună, publică, pe care noi o facem de fiecare dată când venim la biserică, în special la Sfânta Liturghie, când în nenumărate rânduri zicem: „Doamne, miluieşte!”. Ori de câte ori zicem „Doamne, miluieşte!”, în cadrul slujbelor Bisericii, să ştiţi că această rugăciune este comună; adică ne rugăm şi pentru noi înşine, dar şi pentru cei din familia noastră, din societatea în care trăim, pentru întreaga lume.

Prima evanghelie de la Taina Sfântului Maslu ne descoperă mai deplin această rugăciune pe care trebuie s‑o facem pentru aproapele nostru, pentru întreaga omenire. În prima evanghelie de la Taina Sfântului Maslu, un învăţător de lege Îl ispiteşte pe Mântuitorul şi Îi zice: „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa cea de veci?”, iar Iisus îi răspunde: „Ce este scris în lege? Cum citeşti?” – cu alte cuvinte: de ce Mă ispiteşti? Doar ştii prea bine legea! Îi răspunde Mântuitorului ceea ce ştia: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot cugetul tău, cu toată vârtutea ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Aici ni se descoperă în ce fel trebuie noi să îl asumăm pe celălalt, întreaga omenire; și să îl iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi, aşa cum a făcut‑o femeia canaaneeancă, care se ruga lui Dumnezeu pentru fiica ei ca pentru ea însăşi...!

Rugăciunea, pe care noi o numim a inimii sau a lui Iisus, ni se descoperă tot din această invocare pe care o face femeia canaaneeancă. Este rugăciunea cu care se mântuiesc călugării, dar nu numai, ci și toţi cei care vor să se liniştească duhovniceşte. I se spune şi rugăciunea isihastă, adică rugăciunea care duce la linişte, la pace; rugăciunea care îl face pe om să intre în starea lui normală; să revină în starea lui de normalitate; pentru că, în general, noi suntem nişte oameni zbuciumaţi, tulburaţi şi neliniştiţi; şi toată viaţa noastră are această amprentă a unui zbucium permanent, a neliniştii, a nesiguranţei, a fricii. Or, rugăciunea lui Iisus are acest dar: de a armoniza fiinţa omenească şi a o aduce la liniştire. Rugăciunea lui Iisus, pe care suntem datori noi, monahii, să o facem, dar şi dumneavoastră, credincioşii, este: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte‑mă pe mine, păcătosul!”.

Această rugăciune, vă îndemn să o faceţi cât de des, pe tot parcursul zilei, ori de câte ori vă aduceţi aminte de Dumnezeu. Sfântul Isaac Sirul ne spune peste veacuri: „Gândeşte‑te la Dumnezeu şi Dumnezeu se va gândi la tine!”. Deci, ori de câte ori vă gândiţi, peste zi, la Dumnezeu, şi El se gândeşte la voi. Şi să vă gândiţi la Dumnezeu cu această rugăciune, dacă vreţi, a femeii canaaneence: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte‑mă pe mine, păcătosul!”, dar cu aceeași conştiinţă pe care a avut‑o femeia caananeeancă: fiica mea, sau fiul meu, este rău chinuit de un demon.

Fiii acestei lumi sunt rău chinuiţi de foarte mulţi demoni! Să ne asumăm păcatele acestei lumi precum şi‑a asumat Mântuitorul nostru Iisus Hristos întreaga umanitate, cu toate păcatele ei şi, în acelaşi timp, să ştim că, rostind această rugăciune, împlinim cuvântul evanghelic care exprimă cea mai importantă poruncă din Lege: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta, cu tot cugetul tău, cu toată vârtutea ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Amin!

^[1] Predică rostită în Duminica a 17‑a după Rusalii, la Taina Sfântului Maslu, Parohia Popeşti, jud. Cluj, 17.02.2013.