Cununia – început al bucuriei
și al binecuvântării!
Momentele pe care le‑am trăit sunt de bucurie şi în acelaşi timp de binecuvântare!
Sfânta noastră Biserică a rânduit ca la slujba cununiei, şi nu numai, bucuria să se exprime printr‑o formă care, la prima vedere, ar părea destul de lumească, şi anume prin dans. Dansul este o formă de exprimare a bucuriei şi se săvârşeşte în biserică. Aţi auzit, aţi şi văzut, la un moment dat, când au cântat la strană „Isaie, dănţuieşte...”, noi am dănţuit efectiv, şi preoţii, şi mirii, şi naşii, în jurul mesei unde era Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie, adică cuvântul lui Dumnezeu, Hristos Însuşi. Deci dansul este un lucru binecuvântat de Dumnezeu şi el se săvârşeşte în biserică, cu atât mai mult în afara bisericii, dar acolo, dacă este făcut în limitele demnităţii umane şi ale moralei creştine. În Vechiul Testament, de pildă, împăratul David a dansat în jurul Chivotului Legii, unde erau Tablele Legii, toiagul lui Aaron şi mana pe care au primit‑o evreii în pustie; adică în jurul lucrurilor celor mai sfinte ale poporului ales. A dansat de bucurie pentru că i‑a răpus pe filisteni! Şi tot el ne îndeamnă adesea, în psalmii săi, să‑L lăudăm pe Dumnezeu şi să ne bucurăm de El prin dans! Candelabrele din biserici au formă circulară şi Sfinţii Părinţi le numesc: „hora sfinţilor”, pentru că şi sfinţii dănţuiesc în preajma lui Dumnezeu, exprimându‑şi bucuria de a avea această şansă. Deci acest moment este de aleasă bucurie pentru voi, iubiți miri, dar nu numai pentru voi, pentru că slujba care s‑a oficiat astăzi este publică. Pe lângă martorii care vă stau de faţă, naşii şi părinţii, sunt atâţia oameni care au dorit să fie prezenţi la eveniment şi la această slujbă, care este publică şi care nu vă priveşte numai pe voi. Vă priveşte în primul rând pe voi, voi sunteţi subiectul acestei nunţi! Dar toţi care suntem de faţă, şi cler şi popor, trebuie să ne folosim de tot ceea ce s‑a întâmplat aici, să luăm aminte la tot ceea ce s‑a spus şi, în acelaşi timp, să ne bucurăm pentru voi şi pentru omul sau pentru întreg Adamul, pentru că voi astăzi închipuiţi întreg Adamul. Dumnezeu, la început, l‑a făcut pe om, ne spune Sfânta Scriptură, „bărbat şi femeie l‑a făcut”, adică omul întreg este bărbat şi femeie, dar, în fapt, omul este creat după chipul lui Dumnezeu şi dacă Dumnezeu este Unul în fiinţă şi întreit în Persoane, înseamnă că omul este unul singur şi persoane atâtea câte au fost, câte sunt şi câte vor fi până la sfârşitul veacurilor. Deci voi reprezentaţi astăzi întreg Adamul, întreaga umanitate. De aceea, in corpore, noi astăzi suntem părtaşi la bucuria nunţii voastre!
Şi al doilea: este un moment binecuvântat şi nu o binecuvântare oarecare...! Binecuvântarea lui Dumnezeu, pe care am invocat‑o la această slujbă, este la cel mai înalt nivel. Dacă ar fi doar să enumerăm pe sfinţii care au fost pomeniţi în binecuvântarea pe care I‑am cerut‑o lui Dumnezeu...!? Se spune în rugăciunea a doua de la slujba nunţii: „Binecuvintează‑i pe dânşii, Doamne, Dumnezeul nostru, precum i‑ai binecuvântat pe Avraam şi pe Sara”. Cine este Avraam? Avraam este cel care L‑a iubit pe Dumnezeu în aşa măsură încât a fost în stare să‑şi jertfească pe unicul său fiu pentru El! Așa cum I‑ai binecuvântat pe Isaac şi pe Rebeca, pe Iacob şi pe toţi patriarhii, pe Iosif şi pe Asineta, pe Moise şi pe Semfora. Cine a fost Moise? Este omul care L‑a întâlnit pe Dumnezeu, care a primit Tablele Legii, cele zece porunci, care a fost răpit de arhanghel şi nu se ştie nici astăzi locul unde este înmormântat! Dar se încheie şirul binecuvântărilor cu Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, cei pe care‑i prăznuim chiar astăzi, pe care vă doresc, iubiţi miri, să‑i luaţi ca patroni ai familiei, să‑i pomeniţi în rugăciunile voastre şi să le citiţi acatistul. De altfel, aproape că nu există slujbă bisericească în care, cel puţin la otpust, să nu fie pomeniţi părinţii Maicii Domnului, Ioachim şi Ana. Vă daţi seama la ce demnitate sunt chemaţi oamenii în aceste momente, să ajungă și să se asemene Părinţilor Ioachim şi Ana din care s‑a născut nu altcineva decât Maica Domnului...!? Binecuvântare de la Dumnezeu există, și potenţial..! Această binecuvântare pe care noi am cerut‑o şi aţi primit‑o de la Dumnezeu înseamnă, în aceeaşi măsură, şi responsabilitate; adică trebuie să vă ridicaţi la această înălţime la care au ajuns Părinţii Ioachim şi Ana încât s‑au învrednicit să o nască pe Maica Domnului. Şi trebuie să‑i pomenesc şi pe Părinţii Zaharia şi Elisabeta, care l‑au născut pe Ioan Botezătorul!
Iubiţi miri, acest moment binecuvântat şi de aleasă bucurie să vă definească de acum înainte. Taina nunţii voastre a început astăzi, nu s‑a încheiat prin otpustul de la slujba cununiei! Taina nunţii voastre de abia a început şi se va încheia, probabil, la sfârşitul vieţii voastre, dacă nu chiar dincolo de mormânt. Deşi ne spune Sfânta Scriptură că „în împărăţia lui Dumnezeu nu se însoară şi nu se mărită, ci suntem ca îngerii lui Dumnezeu în cer”, sunt lucruri care se prelungesc, se continuă din această existenţă în cealaltă, în viaţa veşnică. Deci taina nunţii voastre de abia a început, cu bucurie şi cu binecuvântare de la Dumnezeu! Ea trebuie continuată și lucrată, în permanenţă şi, bineînţeles, cu ajutorul lui Dumnezeu, al păstorilor sufleteşti care, iată, sunt prezenţi în număr atât de frumos, al părinţilor după trup care v‑au crescut atât de minunat şi care şi‑au asumat responsabilitate sfântă: să vă crească oameni atât pentru Biserică cât şi pentru societate; al părinţilor spirituali, care sunt datori să vă lumineze calea vieţii, nu simbolic, aşa cum au făcut‑o astăzi cu lumânările ce le ţin în mână, ci să vă lumineze calea vieţii prin exemplul vieţii lor, prin sfatul lor şi să nu fie dar – de ce nu? – prin dojana lor. Iar la Taina nunţii voastre, iubiţi miri, să îi faceți părtași pe toți, nu numai pe cei care sunt de faţă la această slujbă şi pe mai departe la petrecerea nunţii voastre, ci întreaga umanitate, inclusiv pe cei care nu vă iubesc, pentru că suntem datori să ajungem şi la această măsură: să‑i iubim şi pe vrăjmaşii noştri. Amin!