Cununia – bucuria
recapitulării creației...!
Slujba Tainei Sfintei Cununii s‑a săvârșit sub semnul bucuriei!
Bucurie pentru cei doi care şi‑au unit destinul în faţa Sfântului Altar, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, în aceeaşi măsură şi special, pentru părinţii care i‑au născut şi i‑au crescut; şi bucurie pentru cei ce le‑au luminat simbolic astăzi calea în faţa Sfântului Altar, părinţii lor sufleteşti. Bucurie pentru cei ce sunt de faţă şi vor fi mai departe prezenţi la această nuntă, bucurie pentru Biserică şi aceasta se vede foarte bine prin soborul care a slujit Sfânta Taină a Cununiei.
Bucuria, aşa cum știm din Sfânta Scriptură, este o roadă a Duhului Sfânt. Bucuria este un lucru binecuvântat de Dumnezeu, Care îşi doreşte ca omul să fie fericit. Din păcate, omul, prin neascultare, a ales să nu fie fericit, a ales în loc de rai valea plângerii, tristeţea în locul bucuriei. A ales tristeţea şi singurătatea în locul bucuriei prezenţei lui Dumnezeu. Câtă bucurie a trăit Adam şi Eva, când Dumnezeu, în răcoarea serii, Se plimba prin grădina raiului şi, adesea, stătea de vorbă faţă către faţă...! De aceea, Sfântul Siluan Athonitul îl vedea duhovniceşte pe Adam la porţile raiului strigând: „Sufletul meu tânjeşte după Tine, Doamne, şi Te caută cu lacrimi!”.
Momentul pe care l‑am trăit astăzi este o recapitulare a creației. O regăsire a celor doi oameni, a proto‑părinţilor Adam şi Eva, în şi prin Biserică, aşa cum aţi auzit citindu‑se în cartea apostolului la un moment dat.
Această bucurie, iubiţi miri, nu trebuie să se sfârşească astăzi. Dacă aţi regăsit paradisul, această stare a edenului trebuie să o trăiţi permanent, în toate zilele vieţii voastre. Să aveţi conştiinţa că soarele, chiar dacă este acoperit de nori, el străluceşte mai departe şi dăruieşte căldură întregii creaţii. Iar unitatea consfințită astăzi să fie asemenea legăturii indisolubile care există între Hristos şi Biserică.
Verighetele pe care le purtaţi de astăzi cu deplină îndreptăţire, exprimă bucuria iubirii celei fără de început şi fără de sfârşit. Este cuvântul unui om duhovnicesc pe care Năsăudul l‑a avut ca părinte duhovnicesc vreme îndelungată şi care a şi construit o biserică aici, părintele Ioan Bunea. El zice că verighetele Îl simbolizează pe Dumnezeu, pentru că numai El este fără de început şi fără de sfârşit. Noi spunem că verighetele simbolizează iubirea şi nu greşim, aşa este! Dar ne spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan că „Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el”. Deci verighetele trebuie să fie pururea aducere aminte de acest moment important al vieţii voastre, care nu poate să fie veşnic şi nu se poate înveşnici fără Dumnezeu, Care este veşnic, fără de început şi fără de sfârşit (...).
Bucuria de azi este întregită şi de faptul că faceţi parte dintr‑o mare familie duhovnicească, datorită părintelui Paisie, fratele mirelui, care este şi monah. Nu vă puteţi da seama ce şansă extraordinară pentru o familie să aibă dintre membrii ei un călugăr; monahul este dator, și poate, să îşi mântuiască întreg neamul. Aceasta nu înseamnă că responsabilitatea este în totalitate a părintelui Paisie, nu! Responsabilitatea este a fiecăruia, dar faceţi parte dintr‑o mare familie duhovnicească şi aceasta este o mare nădejde şi binecuvântare pentru voi! Un plus de măsură este și faptul că aveţi naşi oameni cu totul deosebiţi, unul dintre ei este şi preot.
În acest duh al bucuriei duhovniceşti, care dorim să se înveşnicească în ce vă priveşte, iubiţi miri Aurel şi Ana‑Maria, în duhul bucuriei creştine, care trebuie să treacă dincolo de aceste ziduri – noi nădăjduim că lumea mântuită va trăi într‑un univers mai larg decât raiul pe care l‑a creat Dumnezeu celor dintâi oameni – , înveşnicită pentru toţi cei care vă sunt dragi, al bucuriei Bisericii, exprimată prin soborul care a slujit această sfântă taină, al părinţilor voştri după duh și după trup, şi al tuturor celor care sunt de faţă, vă dorim ca Dumnezeu să vă binecuvinteze viaţa şi să vă fie însoţitor permanent pe calea acestei vieţi. Şi tot în acest duh al bucuriei vă dorim din tot sufletul sănătate, pace şi să trăiți mulţi şi fericiţi ani!