Maica Domnului
– Plan dumnezeiesc împlinit!
Iubiți credincioși! Nikos Kazantzakis, un scriitor grec controversat, în cartea „Raport către El Greco”, vorbește despre un rabin care, ori de câte ori se ducea la templu, îşi săruta cei doi copilaşi şi soţia, luându‑și rămas bun pentru că nu ştia dacă se va mai întoarce înapoi. Cu temei, de altfel, dacă ne aducem aminte de Sfântul Prooroc Zaharia care s‑a întors mut de la templu pentru că n‑a crezut îngerului vestea naşterii Sfântului Ioan Botezătorul.
Aşa şi noi, astăzi şi întotdeauna, când participăm la Sfânta Liturghie trebuie să fim pregătiţi nu numai pentru a ne împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului Hristos, ci și pentru a muri, deoarece ne întâlnim cu Însuşi Dumnezeu! Sfânta Scriptură avertizează că nu poate nimeni să‑L vadă pe Dumnezeu şi să rămână viu! Dar noi îndrăznim în fiecare duminică şi sărbătoare să venim la Sfânta Liturghie, să ne întâlnim cu Dumnezeu; nu numai să‑L vedem, să‑L primim în fiinţa noastră, Trup şi Sânge, şi îndrăznim să rămânem vii, şi rămânem vii, pentru că El este viaţa noastră. Dacă nu ar fi El viaţa noastră, n‑am rămâne vii, ci am muri; chiar dacă am muri fericiţi, am muri! Aşa ar trebui să venim pregătiţi pentru Sfânta Liturghie!
Aşa a fost şi aşa a rămas cunoscută Maica Domnului în istoria omenirii şi în istoria mântuirii! Cea care s‑a dedicat deplin, care s‑a dăruit total, care a socotit să nu îşi mai aparţină pe veci, ci să aparţină cerului și lui Dumnezeu, şi să aparţină întregii omeniri, care datoare este s‑o fericească până la sfârşitul veacurilor, aşa cum ea însăşi a mărturisit: „iată, de acum mă vor ferici toate neamurile!” (Lc. 1, 48).
M‑aş opri, la această sărbătoare a Naşterii Maicii Domnului, la două lucruri.
Primul este legat de troparul praznicului: „Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare, bucurie a vestit la toată lumea, că din tine S‑a născut Soarele dreptăţii, Hristos, Dumnezeul nostru...”. Deci, Maica Domnului şi naşterea ei, nu a fost bucurie doar pentru părinţii Ioachim şi Ana care s‑au rugat până la bătrâneţe ca să primească prunc ca dar din partea lui Dumnezeu, ca la rândul lor şi ei să‑l dăruiască lui Dumnezeu. În tropar se spune că naşterea Maicii Domnului a vestit bucurie la toată lumea; pentru că naşterea unui om trebuie să fie bucurie pentru toată lumea!
Noi, creştini fiind, nu ne bucurăm întotdeauna de nașterea unui om pe lume! Dimpotrivă, facem în aşa fel încât să nu se nască câţi oameni a rânduit Dumnezeu. Dacă, din „greşeală”, se întâmplă să se zămislească, nu‑i dorim și îi „lepădăm”. Îndrăznim să‑i omorâm! Nu ţinem cont de faptul că pruncul respectiv poate să devină un om deosebit, o personalitate şi, mai mult, un om al lui Dumnezeu, un sfânt. Vă daţi seama, câte planuri ale lui Dumnezeu s‑au zădărnicit de oameni! Nu sunt lăsați să se nască copii în această lume datorită egoismului. Dacă oamenii ar avea conștiința bucuriei pentru întreaga umanitate ar înțelege troparul praznicului de astăzi care învață că nașterea Maicii Domnului a vestit bucurie întregii lumi, pentru că din ea S‑a născut Soarele dreptăţii, Hristos, Dumnezeul nostru. Deci aceasta este una dintre învăţăturile acestei sărbători. Sunteţi aici câteva sute de oameni, dar prea puţini copii. Trebuia, probabil, să fie mai mulţi copii decât sunteţi dumneavoastră, adulţii, astăzi, aici. Şi dacă era aşa, cu siguranţă că dintre aceştia foarte mulţi, fiind oameni ai lui Dumnezeu, ajungeau să fie importanţi, atât pentru Biserică, cât şi pentru societate.
Al doilea lucru pe care vreau să vi‑l pun la suflet este legat de otpustul tuturor slujbelor bisericii. Auzim de fiecare dată la finalul slujbelor pe care le facem în biserică că sunt pomeniți Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana. Totdeauna, la orice slujbă, în încheiere îi pomenim spunând: „...pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana şi pentru ale tuturor sfinţilor, miluieşte‑ne şi ne mântuieşte pe noi”. Ceea ce înseamnă că rugăciunea Părinţilor Ioachim şi Ana nu s‑a încheiat odată cu naşterea Maicii Domnului! Rugăciunea lor a continuat de două mii de ani încoace, chiar dacă ei s‑au slăvit, adică au devenit sfinţi, și continuă până în veci. Dar rugăciunea lor ne priveşte pe noi, pe fiecare. Poate că din „inerţie”, obişnuiţi cu rugăciunea lor principală de a cere lui Dumnezeu prunc, o continuă, dar nu pentru ei înșiși, ci pentru noi. Ei ştiu ce înseamnă să aduci un prunc pe lume, să‑l creşti, chiar la bătrâneţe fiind, dar ştiu și ce înseamnă să‑ţi dăruieşti copiii lui Dumnezeu!
Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana sunt, și ar trebui să fie, patronii familiei creştine! Ei învață și continuă să se roage pentru naștere de fii în lume, dar care să‑I fie dăruiţi lui Dumnezeu și să devină fiii Lui!
Maica Domnului L‑a născut pe Fiul întrupat al lui Dumnezeu, dar înainte de întruparea Lui ea Îl avea deja în ființa ei, și asta datorită părinților ei! Părinţii Bisericii învață că „născătoare de Dumnezeu” este calitatea pe care a avut‑o Maica Domnului într‑adevăr, dar ea trebuie să se transmită tuturor mamelor creştine, oricărui părinte și învăţător şi mai ales oricărui slujitor al Sfântului Altar. Deci „născătoare de Dumnezeu” este prin excelenţă calitatea Maicii Domnului, pentru că L‑a născut pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, dar această calitate revine și mamei creştine, care trebuie să‑L nască pe Fiul lui Dumnezeu în inima, mintea şi în fiinţa copiilor ei! Cu atât mai mult revine celor care slujesc Sfântul Altar și care sunt datori, cu timp şi fără timp, să‑L nască pe Dumnezeu în fiinţa enoriaşilor, a fiilor duhovniceşti, a credincioşilor pe care îi păstoresc! Iar ca ajutor îi avem pe Sfinții Părinţii Ioachim şi Ana, a căror rugăciune nu a încetat şi a căror mijlocire o avem și o cerem împreună la slujbe.
Așadar, să luăm aminte, să nu se zădărnicească planul lui Dumnezeu pentru că nu se nasc oameni în lume.Să se nască oameni care să fie împreună lucrători cu Dumnezeu! Să nu vă fie frică! Îi avem mijlocitori înaintea lui Dumnezeu şi ajutători intimi și apropiaţi pe Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana!
Şi închei prin a vă felicita pe toţi care sunteţi astăzi aici, pentru că este zi de hram și, în special, bineînţeles, pe cei care‑i purtaţi numele Maicii Domnului. De asemenea, o felicit şi o laud din tot sufletul pe maica stareţă Inocenția, care s‑a străduit şi a făcut din acest loc mai mult decât o mânăstire, o catedrală adevărată a cărei cupolă este cerul lui Dumnezeu deschis, pentru ca El să coboare ori de câte ori este chemat în rugăciunea noastră comună; şi îi transmit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei care n‑a putut fi astăzi de faţă; le felicit şi pe celelalte maici pentru că o stareţă nu ar putea face nimic fără sobor, o obşte pe măsură. Îl felicit şi pe părintele Ionuţ Gânscă care slujeşte atât soborul de maici cât şi pe dumneavoastră, credincioşii. Eu ştiu prea bine că este mai mult decât un slujitor al Sfântului Altar, este un prieten, un apropiat al celor care formaţi deja o comunitate a mânăstirii de la Ciucea. Îi felicit şi pe ceilalţi preoţi, pe părintele paroh Gheorghe care face parte din obştea acestei mânăstiri şi, la rându‑le, obştea acestei mânăstiri face parte din parohia dânsului, și pe toţi ceilalţi părinţi care sunt de faţă, mai de aproape sau mai de departe. Salut special prezenţa părinţilor arhimandriţi Sosipatru şi Grigorie din Mitropolia Veriei din Grecia, de la Catedrala Sfântul Antonie din Veria, care au binevoit să slujească împreună cu noi. Le mulţumesc şi îmi reafirm ataşamentul, preţuirea şi dragostea care le‑o port. Şi în final, sigur, am să‑i dau cuvântul părintelui Ionuţ care să încheie această sărbătoare, pentru că este gazda care ne‑a primit cu atâta bunăvoinţă pe toţi, şi pe noi, slujitorii Sfântului Altar, şi pe dumneavoastră, credincioşii. Şi să nu uitaţi, iubiţi creştini, începutul acestui smerit cuvânt: Veniţi la Sfânta Liturghie pregătiți să muriţi...! Amin!
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh! Amin!