Maica Domnului
– Taină fără glas!
Și pe când mergeau ei, Iisus a intrat într’un sat; iar o femeie cu numele Marta L‑a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se chema Maria, care, aşezându‑se la picioarele Domnului, Îi asculta cuvântul. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu‑se, a zis: „Doamne, oare nu socoteşti că sora mea m’a lăsat să slujesc singură? Spune‑i deci să mă ajute”. Şi răspunzând Domnul, i‑a zis: „Marto, Marto, te’ngrijeşti şi pentru multe te sileşti, ci un lucru trebuie; că Maria partea cea bună şi‑a ales‑o, care nu i se va lua”.
Şi a fost că pe când spunea El acestea, o femeie din mulţime, ridicându‑şi glasul, I‑a zis: „Fericit este pântecele care Te‑a purtat şi pieptul la care ai supt!”
Iar El a zis: „Într’adevăr, fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi‑l păzesc”.
(Luca 10, 38‑42; 11, 27‑28)
Aş începe cuvântul meu din această zi cu un strigăt al Cuviosului Siluan Athonitul către Maica Domnului: „O, Fecioară preacurată, Maica lui Dumnezeu, spune‑ne nouă, copiilor tăi, cum iubeai pe Fiul şi Dumnezeul tău când trăiai pe pământ? Cum se veselea duhul tău de Dumnezeu, Mântuitorul tău? Cum priveai faţa Lui preafrumoasă cu gândul că El este Cel pe care‑L slujesc cu frică şi dragoste toate puterile cereşti? Spune‑ne, ce simţea sufletul tău când ţineai în braţele tale pruncul minunat? Cum L‑ai crescut? Care au fost durerile sufletului tău când, împreună cu Iosif, L‑ai căutat vreme de trei zile în Ierusalim? Ce chinuri ai trăit atunci când Domnul a fost dat spre răstignire şi a murit pe cruce? Spune‑ne, care a fost bucuria ta la înviere şi cum tânjea sufletul tău după Înălţarea Domnului? Sufletele noastre sunt atrase să cunoască viaţa ta împreună cu Domnul pe pământ. Dar tu n‑ai vrut să aşterni aceasta în scris şi ai învăluit în tăcere taina ta.”
Şi ne răspunde Maica Domnului. Ne‑a răspuns astăzi, atât de minunat, prin Sfânta Liturghie care s‑a săvârşit de praznicul ei şi ne‑a împărtăşit cu Trupul şi Sângele Fiului său; pentru că potirul din care i‑am împărtăşit pe cei de dinainte o închipuie pe Fecioara Maria care dăruieşte până la sfârşitul veacurilor pe Fiul ei Cel iubit întregii omeniri, tuturor celor care Îl doresc şi‑L cheamă în viaţa lor.
E adevărat ceea ce spune Sfântul Siluan Athonitul, că totul este învăluit în taină, datorită faptului că Maica Domnului n‑a lăsat nimic în scris, nici despre ea însăşi şi nici despre Fiul ei. Dar, această taină, ne spune vrednicul de pomenire Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu, este ca un aisberg, ca un gheţar care nu se vede, decât vârful lui în apă, dar în adâncimi nu ne putem închipui cât de mare este. Şi de acest aisberg s‑a izbit, încă de la începuturile creştinismului şi până la sfârşit, se pare, „Titanicul” necredincioşilor şi al „inteligenţilor” care n‑au recunoscut‑o şi nu o recunosc a fi Născătoare de Dumnezeu, Maică a Domnului, deşi Scriptura ne vorbeşte desluşit despre această calitate.
Gândul meu de astăzi se oprește, în chip duhovnicesc, la următoarea taină: cum oare s‑a ţesut în pântecele Dreptei Ana trupul Maicii Domnului şi, mai mult, cum oare s‑a ţesut în pântecele Fecioarei Maria Trupul Mântuitorului nostru Iisus Hristos?
În ziua de astăzi sunt scanere şi ecografe care pot să desluşească, cel puţin fizic, ce se întâmplă cu un prunc în pântecele maicii lui; se pot demonstra ştiinţific foarte multe lucruri, se pot face pronosticuri şi în foarte multe cazuri, foarte sumbre; ni se spune că pruncii, încă din pântecele maicii lor, au anumite boli sau malformaţii și că nu se pot naşte în felul acesta; oamenii sunt îndemnaţi să ucidă şi o fac!
Dar nu acesta este cuvântul meu, decât, poate un avertisment. L‑am făcut anul trecut, tot de pe acest amvon al hramului Mânăstirii de la Ciucea, când am spus că oamenii zădărnicesc planul lui Dumnezeu prin faptul că întrerup viaţa celor care ar putea să devină, probabil, dar nu numai probabil ci cu siguranţă, şi oameni sfinţi, dar în acelaşi timp, şi oameni care să zidească sau să rezidească această societate, care este din ce în ce mai degradată.
Revin: noi ştim că Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana erau înaintaţi în vârstă şi că în urma rugăciunii îndelungate s‑a întâmplat minunea zămislirii unui prunc pe care şi l‑au dorit pe tot parcursul vieţii lor şi pe care l‑au cerut cu insistenţă o viaţă întreagă. Oare – încă o dată, o întrebare la care trebuie să ne răspundem lăuntric, nu cu mintea – cum s‑a ţesut în pântecele Dreptei Ana trupul Fecioarei Maria, cea care avea să devină Maica lui Dumnezeu?
Este o taină mare la care trebuie să medităm şi care trebuie să ne responsabilizeze, pe cei care sunteţi părinţi de copii, dar şi pe noi, care suntem părinţi duhovniceşti! Noi, duhovnicii, să ţesem în permanenţă ființa fiilor duhovnicești, să se pnevmatizeze şi să devină imponderabili, ca să se poată înălţa către cer. Dar responsabilitatea vă revine şi vouă, părinţilor de copii, să zămisliți prunci care să‑L aibă pe Dumnezeu în ființa lor și să‑L facă cunoscut prin viaţa lor.
În ce fel s‑a ţesut trupul Mântuitorului nostru Iisus Hristos în pântecele Maicii Domnului? Mai de negrăit...! Dacă despre Fecioara Maria ştim că s‑a născut din bărbat şi femeie, adică din Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana, despre Iisus Hristos, aşa cum vă spuneam la hramul de la Nicula, după trup S‑a născut numai din Fecioara Maria. Iisus Hristos este Icoana Tatălui, pentru că este Dumnezeu, dar, în acelaşi timp, este și Icoana Maicii Domnului, pentru că, după trup, este Fiul ei. Şi spuneam atunci că, în ceea ce‑L priveşte pe Mântuitorul Hristos, după trup, a luat absolut tot ce se putea lua din Fecioara Maria. Dacă pruncii obişnuiţi, chiar şi Fecioara Maria, împrumută genetic şi de la tată şi de la mamă, Iisus Hristos a împrumutat absolut tot şi S‑a ţesut întreg din Fecioara Maria. De aceea, poate că o desluşire a tainei Maicii Domnului este ceea ce cunoaştem despre Fiul ei.
Atunci când Îl vedem pe El, Îl vedem pe Dumnezeu‑Tatăl, aşa cum i‑a mărturisit Însuşi Hristos lui Filip: „dacă M‑ai văzut pe Mine, L‑ai văzut pe Tatăl”, dar în aceeaşi măsură, dacă‑L vedem pe Iisus Hristos, o vedem şi pe mama Lui. Şi totuşi, taina acestei ţesături rămâne taină fără glas şi poate fi cunoscută doar înlăuntrul fiinţei noastre!
Taina fără glas este o devenire! Cunoaşterea, în sine, este o devenire. Cunoaşterea care n‑are impact asupra noastră, este un fapt exterior; trebuie să ne transforme, să ne facă să devenim ceea ce cunoaştem, altfel rămâne ceva de suprafaţă şi, dacă n‑are nimic în comun cu noi, trece, se uită şi n‑are nici o valoare; cu atât mai mult cunoașterea lui Dumnezeu...! Deci cunoaşterea lui Dumnezeu trebuie să ne clădească! Dacă nu reuşeşte să ne clădească, atunci nu are efect, nu‑şi împlineşte menirea!
Cuvântul lui Dumnezeu L‑am cunoscut întrupat în persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos! Deci Cuvântul lui Dumnezeu şi toate tainele care sunt legate de El, dacă nu ni le însuşim, adică dacă nu le întrupăm în noi înşine, atunci cunoaşterea lui Dumnezeu şi toate tainele Lui trec pe lângă noi; iar Dumnezeu trăiește „tristeţea” că îşi simte zădărnicit planul și intervenţia pe care a făcut‑o în destinul neamului omenesc, şi anume întruparea Fiului Său!
Să rămânem cu acest gând și întrebare la care să medităm! Cum s‑a ţesut trupul Maicii Domnului în pântecele Dreptei Ana şi viața copiilor noştri? Cum s‑a ţesut trupul Mântuitorului Iisus Hristos în pântecele Maicii Domnului şi cum trebuie să ne ţesem noi, născându‑ne, pentru a deveni dumnezei prin har? Și, pe măsură ce reuşim să dezvelim taina şi să cunoaştem, să ne‑o și însuşim, atât noi, părinţii duhovniceşti, cât şi dumneavoastră, părinţii trupeşti. Amin!