nikolai.ro

ACEASTA ESTE „ZIUA” PE CARE A FĂCUT-O DOMNUL, SĂ NE BUCURĂM...!:

Aceasta este „ziua” pe care a făcut‑o Domnul, să ne bucurăm...! ^{^[1]}

Nimeni nu s’a suit la cer, decât Cel Care S’a pogorât din cer, Fiul Omului, Cel ce este în cer. Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, tot aşa trebuie să Se înalţe Fiul Omului, pentru ca tot cel ce crede într’Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.

Că într’atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul‑Născut L‑a dat, pentru ca tot cel ce crede într’Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Că Dumnezeu nu L‑a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să se mântuiască printr’Însul.

(Ioan 3, 13‑17)

Iubiţi credincioşi! Părintele Paul, parohul de la Băița și fiul meu duhovnicesc, spunea că pentru această zi specială, a resfințirii bisericii, a rânduit post și rugăciune, ca totul să fie minunat, plăcut lui Dumnezeu și oamenilor!

Pentru parohienii de aici, și pentru credincioșii prezenți, dar, şi pentru noi, cei care am slujit atât resfinţirea acestei biserici cât şi Sfânta Liturghie, într‑adevăr rugăciunea acestei comunităţi rânduită de părintele Paul, am resimţit‑o fiecare.

Astăzi, pe tot parcursul slujbei, s‑a resimţit o caldă şi dulce linişte, o atmosferă specială de rugăciune. Nu a fost nimic spectaculos, poate nimic ieşit din comun, dar am reuşit să fim cu toţii împreună în duh de rugăciune şi să avem liniştea trebuincioasă ca, fiecare şi toţi laolaltă, să ne putem ruga. Aceasta mi‑a adus aminte de momentul în care Sfântul Prooroc Ilie s‑a întâlnit cu Dumnezeu. I s‑a spus: „înaintea Domnului va fi năprasnică vijelie ce va despica munţii şi va sfărâma stâncile, dar nu în vijelie va fi Domnul; după vijelie va fi cutremur, dar nu în cutremur va fi Domnul; şi după cutremur va fi foc, dar nu în foc va fi Domnul; şi după foc va fi adiere de vânt lin, şi într’însa va fi Domnul” (3 Rg. 19, 11‑12). Așadar, rugăciunea acestei comunităţi condusă de părintele Paul s‑a împlinit și Dumnezeu astăzi, la această sărbătoare, a venit în adiere de vânt lin, de vânt subţire.

Aşa a fost atmosfera zilei de astăzi şi în felul acesta Dumnezeu se face prezent în viaţa noastră! Atunci când Dumnezeu intervine în viaţa omului în chip de „tunet, fulger sau vijelie”, nu este faţa Lui adevărată. Faţa Lui adevărată este aceea a prezenţei subţiri, a prezenţei line, foarte line. De ce? Ne spune Evanghelia de astăzi lămurit: „Că într’atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul‑Născut L‑a dat, pentru ca tot cel ce crede într’Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Că Dumnezeu nu L‑a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să se mântuiască printr’Însul.” Acesta este Dumnezeu: Cel care a iubit, iubeşte şi va iubi pentru totdeauna făptura omenească; Cel Care Şi‑a trimis pe unicul Său Fiu, pe Fiul Său cel iubit, pentru noi şi pentru a noastră mântuire, pentru ca noi să credem în El şi să avem viaţă veşnică! Și încă o mângâiere, cu totul şi cu totul aparte, Fiul lui Dumnezeu n‑a venit să judece lumea...! Deşi noi Îl cunoaştem pe Fiul lui Dumnezeu ca Dreptul Judecător, Care, la sfârşitul veacurilor, va judeca toate seminţiile pământului, totuși n‑a fost trimis să judece lumea, ci pentru ca lumea să se mântuiască printr’Însul. Tot Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan – şi auziţi de fiecare dată la slujba înmormântării – consemnează cuvântul Domnului care zice: „cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel care M‑a trimis pe Mine are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s‑a mutat din moarte la viaţă.”(In. 5, 24). Extraordinar!

Cu toţii tremurăm la gândul că va veni în cele din urmă sfârşitul şi ne vom afla în faţa Dreptului Judecător şi vom da seamă de ceea ce‑am făcut. Şi credinţa aceasta se întemeiază pe Sfânta Scriptură, aşa va fi! Dar se pare că nu este necesar să‑L obligăm pe Dumnezeu să ne judece. Este bine să ne judecăm noi pe noi înşine, cum credem, în ce credem, în cine credem; să ne judecăm pe noi înşine şi faptele pe care le facem, dacă sunt în concordanţă cu voia lui Dumnezeu și cu Evanghelia iubirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos!

Cuvântul „să se mântuiască lumea printr’Însul”, descoperă realitatea asumării, în persoana lui Iisus Hristos, a întreg neamului omenesc! Și prin aceasta, împlinirea umanului în idealul asemănării cu Dumnezeu! Și, dacă intrăm în rânduiala asemănării, atunci la judecată nu vom veni, ci ne vom muta din moarte la viaţă...!

Iubiţi credincioşi, nu ne‑am adunat aici la întâmplare! Am venit cu un anume scop; am răspuns la o chemare sfântă, atât a părintelui paroh cât şi a credincioşilor din această parohie; părintele şi credincioşii lui au dorit să ne facă părtaşi la bucuria resfinţirii bisericii! Şi noi am răspuns, atât preoţi cât şi credincioşi, şi am venit să ne bucurăm împreună cu ei; pentru că nu te poţi bucura de unul singur! În măsura în care o împărtășești altora este și a ta! De aceea părintele şi credincioşii ne‑au chemat să fim părtaşi la bucuria lor. Şi suntem părtaşi la bucuria lor!

Şi Dumnezeu de aceea L‑a trimis pe unicul Său Fiu în lume ca să fim părtaşi la bucuria Sfintei Treimi; omul părtaș la comuniunea de iubire şi bucurie a Sfintei Treimi!

Din păcate, nu toată lumea se poate bucura! Poate nici de acest moment! Poate că sunt oameni care nu se bucură de această adunare a iubirii de astăzi; de această adunare a fraţilor sau a fiilor satului, cum zicea părintele paroh. În primul rând, cel care nu poate să se bucure, ştim prea bine, este diavolul! El nu se poate bucura, nici de prezenţa noastră, nici de bucuria noastră şi mai ales de bucuria lui Dumnezeu, prezent astăzi în adiere de vânt subţire. Diavolul nu se bucură şi nici oamenii care‑l slujesc!

Dacă întruparea Mântuitorului Iisus Hristos şi jertfa Lui răscumpărătoare s‑a răsfrânt asupra întregii zidiri şi întreaga zidire trebuia să se bucure, să ştiţi că nu s‑a întâmplat aşa! S‑au bucurat îngerii din ceruri şi au cântat: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Lc. 2, 14). Dar îngerii din adâncuri, diavolii, nu s‑au bucurat. Pentru că s‑a împlinit „protoevanghelia” care zice că femeia va zdrobi capul şarpelui care l‑a ispitit pe om. Dar oamenii, la naşterea Mântuitorului, câți, oare, s‑au bucurat? Ştim prea bine că nu a fost primit în casă de nimeni. Maica Domnului, dreptul Iosif şi pruncul nou născut, care s‑au dus să se înscrie în Betleem, nu au fost primiţi în casa nimănui. Nu că erau împotrivă, erau indiferenţi, reci şi singuri! Singurii oameni, care s‑au bucurat, au fost magii de la Răsărit, păstorii de la oi şi, poate stăpânii staulului în care S‑a născut Iisus! Cei mai mulţi au fost indiferenţi de naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, cum şi indiferenţi sunt astăzi de jertfa Lui răscumpărătoare. Pentru că jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos se reactualizează la fiecare Sfântă Liturghie, în bisericile noastre, atunci când darurile de pâine şi vin se prefac în Trupul şi Sângele Domnului.

Aceste câteva lucruri am vrut să vă pun astăzi la suflet şi nădăjduiesc din tot sufletul să rămâneţi cu ele. Să‑l chemaţi şi să‑L căutaţi pe Dumnezeu în adierea de vânt lin. Adică, în primul rând, în rugăciune. În aşa fel trebuie făcută rugăciunea noastră personală, cât şi cea comună, încât Dumnezeu să se simtă în „mediul” Lui; Dumnezeu să vină şi să se simtă în „mediul” Lui. Dacă strigăm la Dumnezeu răzbunător, dacă‑I cerem socoteală pentru ceea ce se întâmplă cu noi și cu această lume, dacă‑I reproşăm la infinit tot ceea ce nu ne convine, nu‑L apropiem pe Dumnezeu de noi! Îl alungăm pe Dumnezeu; Îl izgonim; Îl amărâm; şi Dumnezeu ne răspunde pe măsură! Dacă noi tunăm şi fulgerăm, şi Dumnezeu tună şi fulgeră! Ce să facă, oare? Dacă noi suntem vijelioşi, Dumnezeu cum să fie, oare? Dar dacă noi suntem liniştiţi, cuminţi şi smeriţi, aşa cum zice: „învăţaţi‑vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima” (Mt. 11, 29), vom găsi odihnă sufletelor noastre! Să nu ne bucurăm, dar de unul singur... nu ne putem bucura de unul singur; să ne bucurăm totdeauna unul de celălalt, să ne bucurăm și să fim împreună cât mai mulţi! Sfinta Scriptură învață că unde sunt doi sau trei adunaţi în numele lui Dumnezeu şi El este de faţă şi atunci bucuria este cu adevărat deplină!

Bucuraţi‑vă de această zi, atât părintele paroh Paul, în special credincioşii acestei parohii, cât și toţi cei care aţi venit aici și sunteți de față! Iar ca semn al bucuriei, pe care Biserica l‑a rânduit cu asemenea prilejuri, cu îngăduinţa lui Dumnezeu care ne iubeşte atât de mult, şi în ordinea care v‑a caracterizat astăzi, aveţi binecuvântarea să treceţi prin Sfântul Altar, unde sunt rânduiţi doi preoţi care să vă miruiască, sărutați Sfânta Masă şi mergeți în pace la casele frăţiilor voastre, lăudând şi slăvind pe Dumnezeu. Amin!