La Întâmpinarea Domnului...!^[1]

Ziua liturgică pe care am început‑o face odovania Praznicului Întâmpinării Domnului nostru Iisus Hristos! Fiecare praznic împărătesc sau al Maicii Domnului, în Biserica noastră, este sărbătorit opt zile, astfel încât în a opta zi se face odovania şi aţi ascultat în această seară, tot ceea ce s‑a cântat şi s‑a rostit a fost slujba din ziua praznicului. Pe tot parcursul celor opt zile s‑au cântat catavasiile praznicului, s‑au cântat stihiri speciale, s‑a cântat Axion special în cinstea Maicii Domnului şi, bineînţeles, troparul închinat praznicului, ce l‑aţi auzit mai înainte de acest cuvânt, care și încheie slujba Vecerniei.

În această săptămână, la sfârşitul fiecărei slujbe s‑a rostit şi un otpust, o încheiere specială, şi anume: „Cel ce în braţele dreptului Simeon a primit a fi ţinut pentru mântuirea noastră, Hristos Adevăratul nostru Dumnezeu...”, formulă care ne aduce aminte că ne aflăm în perioada praznicului Întâmpinării Domnului, și nu numai atât...! Are și un conţinut duhovnicesc cu totul aparte şi constituie un subiect de meditaţie, pentru că este un cuvânt deosebit, îl repet: „Cel ce în braţele dreptului Simeon a primit a fi ţinut pentru mântuirea noastră”. Se punctează că dreptul Simeon L‑a primit pe Iisus Hristos în braţele sale nu numai pentru mântuirea lui ci şi pentru mântuirea noastră. S‑a întâmplat aceasta pentru mântuirea lui, aşa cum bine ştiţi, pentru că el aştepta de peste 300 de ani acel moment şi el se va rosti memorabil: „Acum slobozeşte pe robul tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace”, cuvânt care rămâne, iată, nu numai să se rostească în cele opt zile ale praznicului, ci se rostește pe tot parcursul anului bisericesc, la slujba Vecerniei.

Dacă ar fi să ne gândim, în special noi preoţii, la acest otpust, ar trebui să ne aducem aminte de un cuvânt pe care‑l rosteşte Episcopul atunci când este hirotonit un nou preot. Imediat după prefacerea darurilor de pâine şi vin în Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos, este chemat de Episcop cel nou hirotonit şi i se pune în palme Sfântul Agneţ, Trupul lui Hristos din care se împărtăşesc preoţii şi credincioşii, și i se spune aşa: „Primeşte acest Odor pe care să‑l păstrezi până la a doua venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când Îl va cere de la tine”. Parafrazat, parcă ar fi acelaşi cuvânt care îl rostim pe toată perioada acestui praznic al Întâmpinării Domnului. Acel odor, însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Trup dumnezeiesc, îţi este ţie dat ca slujitor al Altarului, spre a‑l dărui credincioşilor, ţie încredinţaţi, cu responsabilitate călăuzindu‑i pe fiecare pe calea care duce la mântuire. Aceasta în ceea ce ne priveşte!

În ceea ce vă priveşte, de fiecare dată când vă împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, rugăciunile de împărtăşanie, fie de dinainte, fie de după, vă conştientizează de acest adevăr: că‑L primiţi pe Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Trup şi Sânge, înlăuntrul dumneavoastră şi că o să daţi seamă la cea de a doua venire pentru acest Dar. Canonul de împărtăşanie, pe care suntem datori să‑l facem înainte de a ne împărtăşi, ne spune cum trebuie să fim, ce trebuie să facem ca să‑l primim cu vrednicie, ce folos duhovnicesc este a primi Trupul şi Sângele Mântuitorului, dar ne şi avertizează că acest lucru se poate primi spre osânda noastră.

Iubiţi credincioşi, la Întâmpinarea Domnului în Templul din Ierusalim erau prezente două persoane despre care ne vorbeşte Evanghelia praznicului. În primul rând, Simeon care L‑a primit pe braţe, om drept şi temător de Dumnezeu. Acestea au fost condiţiile pentru care a reuşit să‑L primească în braţele sale pe Iisus Hristos. Simeon era drept şi temător de Dumnezeu! Să ne aducem aminte de alte persoane din Sfânta Scriptură, de pildă dreptul Iov sau drepţii părinţi Ioachim şi Ana, cei pe care‑i auzim pomeniţi în fiecare zi la otpust sau drepţii părinţi Zaharia şi Elisabeta, şi despre ei se spune că erau drepţi înaintea lui Dumnezeu. Toţi aceştia au reuşit să‑L primească pe Dumnezeu „pe brațe” datorită virtuţilor lor, cuminţeniei vieţii lor, prin dreptatea vieţii lor, prin frica lor de Dumnezeu, trăite în chip absolut, aşa cum a fost cu dreptul Simeon. Deci, pentru a‑L primi pe Mântuitorul Hristos în fiinţa ta, trebuie să fii drept înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor şi temător de Dumnezeu. Ce înseamnă temător de Dumnezeu? Dumnezeu ne iubește, de ce să‑mi fie frică? Frica de Dumnezeu nu înseamnă să tremuri în faţa celui care pedepseşte, cum de multe ori interpretăm voia lui Dumnezeu cu fiecare dintre noi, socotind că suntem pedepsiţi de Dumnezeu pentru păcatele ce le săvârşim. De pildă, Sfântul Antonie cel Mare spune: „nu‑mi mai este frică de Dumnezeu, eu Îl iubesc pe Dumnezeu!”. Frica de Dumnezeu înseamnă a nu răni iubirea Celui care te iubeşte! În relaţiile interumane, când iubim și suntem iubiţi, ne străduim, pe cât ne stă‑n putinţă, să nu rănim iubirea celui care ne iubeşte. Trăim cu frică, cu atenţie, cu vigilenţă permanentă, cu trezvie, dacă vreţi, de a nu greşi, de a nu supăra. Frica de a nu greşi înaintea lui Dumnezeu, de a nu‑L supăra pe Dumnezeu. Frică izvorâtă din iubire față de Dumnezeu. Aceasta înseamnă frică de Dumnezeu!

Al doilea personaj prezent la evenimentul Întâmpinării a fost proorociţa Ana, despre care ne vorbeşte Evanghelia că era tot timpul în Biserică, slujind lui Dumnezeu ziua şi noaptea, în post şi în rugăciune. Proorociţa Ana, care era de faţă şi care probabil nu L‑a primit în braţele ei pe Hristos, oare nu s‑a împărtăşit de prezenţa Lui? Cu siguranţă că da! Ne spun părinţii că și umbra Mântuitorului care trecea peste anumiţi bolnavi vindeca! Cu siguranţă că şi ea s‑a împărtăşit de această prezenţă extraordinară a Mântuitorului nostru la Templul din Ierusalim. Dar condiţiile: era toată ziua în Biserică, slujea lui Dumnezeu ziua şi noaptea, în post şi în rugăciune. Pentru aceste virtuţi ale proorociţei Ana, Dumnezeu i‑a făcut acest dar minunat de a fi prezentă în Templu atunci când a venit să fie închinat pruncul Iisus de către dreptul Iosif şi Fecioara Maria.

V‑am spus aceste lucruri pentru că în catedrala noastră este obiceiul de a vă împărtăşi des cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. O parte o faceţi mai rar, poate de patru ori pe an sau o singură dată, în Postul Paştilor, deşi suntem sfătuiţi să ne împărtăşim la fiecare praznic împărătesc şi poate chiar să adăugăm şi praznicele Maicii Domnului, pentru că nu putem să prăznuim cu adevărat o sărbătoare împărătească, căreia îi și spune praznic, fără să ne împărtăşim! Toate slujbele care se fac, încă de cu seară, pentru respectivul praznic, au ca scop împărtăşirea credincioşilor! Şi praznicul presupune să mănânci şi să bei! Este adevărat că noi seara, la priveghere, primim de la slujba Litiei pâine şi vin care sunt binecuvântate şi au folos duhovnicesc; dar ne împărtăşim cu adevărat de praznic atunci când la Sfânta Liturghie ne apropiem de potir şi ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în speranţa că în împărăţia Lui ne vom împărtăşi mai cu adevărat! Pentru că aşa ne rugăm preoții în Altar şi aşa o şi credem, că ne vom împărtăşi în împărăţia lui Dumnezeu mai cu adevărat de El, de iubirea Lui şi de Slava Lui. De aceea, după ce ne pregătim cum se cuvine pentru a ne împărtăși și îngenunchem în scaunul spovedaniei și ne cuminecăm cu Trupul şi Sângele Domnului Hristos, să conştientizăm că viaţa noastră trebuie să se consume în parametrii vieții dreptului Simeon, drept şi temător de Dumnezeu, şi a proorociţei Ana, care slujea pe Dumnezeu ziua şi noaptea, în post şi rugăciune, şi era permanent în biserică.

Ce înseamnă, să fii permanent în biserică? În biserică înseamnă neapărat să fii între aceste ziduri? Da! Şi aceasta poate însemna! Dar mai mult, Biserică înseamnă să te simţi mădular al Trupului Mântuitorului nostru Iisus Hristos; mădular al comunităţii creştine din care tu faci parte şi de care eşti responsabil! Pentru că noi, fiecare, nu suntem responsabili numai de mântuirea noastră. Aţi auzit cum se spune că dreptul Simeon L‑a primit în braţe pe adevăratul Dumnezeu pentru mântuirea noastră, nu numai pentru mântuirea lui, ci şi pentru mântuirea noastră! Trebuie să fim conştienţi că avem datoria să ne lucrăm mântuirea personală, dar şi a aproapelui nostru, casnicului nostru şi celor din comunitatea în care trăim. Ne spune Sfântul Apostol Pavel că: „femeia credincioasă mântuiește bărbatul necredincios și bărbatul credincios mântuiește femeia necredincioasă”! Adaug, un important cuvânt al Cuviosului Siluan Athonitul care spune: „Cum poate fi fericită o mamă în rai dacă ştie că fiul ei se chinuieşte în iad?”. Deşi bucuria de a trăi în împărăţia lui Dumnezeu te face să uiţi, probabil, de soarta celor apropiați și nu cunoști durerile şi chinurile iadului. Chiar dacă Evanghelia ne spune că în rai: „nu se mai însoară şi nu se mai mărită ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer”, cu siguranţă nu‑ţi pierzi calitatea de mamă sau tată, care ai avut‑o în viaţa pământească şi ai fi mai fericit dacă întreaga ta familie se bucură de slava lui Dumnezeu şi de iubirea Lui, în împărăţia Lui.

Aş vrea să închei cuvântul din această seară printr‑o imagine care‑mi place foarte mult şi pe care aş vrea să v‑o pun la suflet. Cu siguranţă că, de fiecare dată când vă apropiaţi de Sfântul Potir, sunteţi conştienţi de ceea ce se întâmplă, de ceea ce primiţi. Dar aş vrea să adaug la aceasta. Am găsit într‑o carte scris despre un rabin care, de câte ori se ducea la Templu, înainte de a ieşi din casă, îşi săruta soţia şi copiii cu conştiinţa că ducându‑se la Templu şi slujind lui Dumnezeu poate n‑are să se mai întoarcă înapoi, n‑o să suporte acest lucru, îl va copleși şi va muri. Exemplul scripturistic, cel mai la îndemână, ar fi arhiereul Zaharia – tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, care se întoarce mut de la Templu după întâlnirea cu Îngerul Domnului! Ne spune, de altfel, Sfânta Scriptură că nimeni nu poate să‑L vadă pe Dumnezeu şi să rămână viu.

Această conştiinţă, iubiţi credincioşi, trebuie să o avem fiecare când ne apropiem de Sfântul Potir! Că primindu‑L pe Însuşi Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Trup şi Sânge, în fiinţa noastră, ne putem înveșnici în acel moment şi El să nu ne mai părăsească şi noi să nu‑L mai părăsim. Amin!