Parastas la trei ani de la înmormântarea Mitropolitului Bartolomeu al Clujului[1]

Am săvârşit, la dorinţa dumneavoastră, a tuturor, încă o dată, iară şi iară, parastas pentru Bartolomeu Mitropolitul, părintele nostru. Este un moment în care ne exprimăm iubirea şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu, Care l-a adus din nefiinţă la fiinţă şi Care ni l-a dat slujitor şi stăpân în Eparhia noastră. Fiecare l-am cunoscut, iar amintirea lui rămâne foarte vie, încă îi simțim prezenţa şi nu ne putem despărţi de el.

În Cartea deschisă a Împărăţiei, care este o tâlcuire a Sfintei și dumnezeieştii Liturghii, Părintele Bartolomeu ne vorbeşte despre Împărăţia lui Dumnezeu, care cunoaşte trei etape, trei dimensiuni.

Prima etapă este Împărăţia liturgică. Împărăţia liturgică înseamnă spaţiul și timpul în care orice creştin botezat îşi trăieşte viaţa duhovnicească și presupune, neapărat, Sfânta Liturghie şi împărtăşirea cu dumnezeieştile lui Hristos Taine. Mitropolitul Bartolomeu a avut pe deplin experiența Împărăţiei liturgice, pentru că el a fost diacon, preot şi, în cele din urmă, arhiereu, deci a avut toate treptele slujirii preoţeşti. Slujirea lui a fost dinamică, autentică şi profundă, ceea ce se vede clar din cartea de care v-am amintit.

A doua etapă a Împărăţiei lui Dumnezeu este numită de el, pentru prima dată, aurorală. În dimensiunea aurorală trăiesc cei care au trecut din această viaţă și ea durează, în timp, până la Judecata finală, când începe a treia etapă a Împărăţiei lui Dumnezeu, cea plenară. Acum, părintele nostru Mitropolitul Bartolomeu, se află în Împărăţia aurorală. Dacă veţi avea vreodată şansa să vedeţi aurora boreală sau polară, chiar dacă nu în direct, măcar prin mijloacele tehnice, vă veți putea închipui cât de frumos poate fi raiul lui Dumnezeu sau paradisul, raiul pe care l-a cunoscut şi tâlharul, care – zice Mitropolitul Bartolomeu – ştia mai multe despre Împărăţia lui Dumnezeu decât ştim noi astăzi, iată, după două mii de ani de creştinism. Tâlharul de pe cruce a intuit, a simţit şi a trăit raiul lui Dumnezeu, pe care l-a primit, prin făgăduinţă, atunci când Iisus Hristos i-a spus: „astăzi vei fi cu Mine în Rai!”(Lc 23, 43). Aşadar, părintele nostru, Bartolomeu, sălăşluieşte, de trei ani încoace, în Împărăţia aurorală! Vă îndemn să vedeţi, poate chiar în această seară, ce înseamnă aurora boreală sau cea polară: câte lumini, câte culori, câtă frumuseţe poate să dăruiască Dumnezeu omului, încă de pe acest pământ. Dincolo, cu siguranţă că este ceva mai desăvârşit, mai adevărat, aşa cum deslușim din Sfânta Liturghie!

Să facă bunul Dumnezeu, pentru străduinţa părintelui Bartolomeu şi pentru rugăciunile noastre, ca, la Judecata finală, să dobândească şi Împărăţia plenară. Rugăciunile noastre au un rost duhovnicesc; ele adaugă la tot ceea ce a săvârşit el pe pământ şi Dumnezeu ţine cont, iar Sfânta Scriptură ne învață să ne rugăm unul pentru celălalt, inclusiv şi pentru cei care au plecat din această lume.

De acolo, din Împărăţia aurorală, să ne trimită, adesea, câte o rază de lumină sau câte o pată de culoare şi să ne bucure sufletele, pentru că avem nevoie de astfel de mângâieri, în lumea în care trăim. Fără momente de acest gen, viaţa noastră este foarte seacă şi soră cu boala; de aceea, Dumnezeu îngăduie omului asemenea bucurii. Aceste bucurii pot fi duhovniceşti şi semne de comuniune cu noi ale celor care au plecat din lumea aceasta, dar care au rămas cu inima, cu sentimente faţă de cei din lume. Mitropolitul Bartolomeu avea sentimente pentru noi toţi, pe care le-am simţit şi nu numai că le-am simţit, cel puţin la ultima mea întâlnire cu el, le-a şi mărturisit, şi nu altfel decât zicând că ne iubeşte. Să facă bunul Dumnezeu ca şi el să fie iubit şi mântuit! Amin!

^[1] Cuvânt la slujba parastasului, Catedrala Mitropolitană, Cluj-Napoca, jud. Cluj, 03 februarie 2014.