Sfântul Ioan Iacob Hozevitul[1]

Unul dintre versurile Sfântului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ, care a devenit o preafrumoasă priceasnă, spun că „De n-ar avea, la ceruri, lumea/ Rudenie de pe pământ,/ Atunci ar fi pustie viaţa,/ asemenea unui mormânt” şi se referă, sigur, aşa cum puteţi bănui, la Maica Domnului. Acesta este unul dintre dorurile pe care le-a avut Sfântul Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ, ocrotitorul mânăstirii de la Piatra Craiului. Dor, de cine? Dor de Maica Domnului, dor de a fi şi de a deveni rudă a Maicii Domnului! El ştia de revelaţia pe care a avut-o Sfântul Serafim din Sarov, cel care, la un moment dat, arătându-i-se Maica Domnului, înconjurată de sfinţi, a auzit-o mângâietor: „Acesta – adică Sfântul Serafim – este din neamul meu”. Maica Domnului l-a numit pe Sfântul Serafim din Sarov rudenia ei!

Oare cum putem deveni, asemenea Sfântului Serafim din Sarov şi Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, rudenie cu Maica Domnului? Ne învaţă sfinţii înşişi, dar ne învaţă şi Maica Domnului!

Maica Domnului ne învaţă că putem să devenim rudenia ei, dacă facem două lucruri. Singura „predică” a Maicii Domnului este cea de la nunta din Cana Galileei, când ea s-a adresat celor ce slujeau, zicând: „Orice vă va spune El, faceţi!” (In 2, 5), adică Fiul ei, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Deci, primul lucru, care ne face rudenie cu Maica Domnului, este să îi ascultăm cuvântul. Iar singura ei poruncă este să facem ceea ce ne-a învăţat Mântuitorul Hristos. Al doilea lucru se leagă de momentul foarte important, pe care Maica Domnului l-a trăit pe dealul Golgotei, sub lemnul Crucii, la umbra Fiului ei Cel iubit, Care era în agonie şi de la Care aude un cuvânt de mângâiere: Mamă, „Iată, fiul tău!” (In 19, 26) îi spune Domnul, arătându-i-l pe Sfântul Ioan Evanghelistul, iar acestuia îi zice: Fiule, „Iată, mama ta!” (In 19, 27). Aşadar, şi în felul acesta putem deveni fii ai Maicii Domnului şi rudenie cu cerul, dacă rămânem, în permanenţă, la umbra Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dacă rămânem la umbra Crucii, vom auzi şi noi cuvântul Domnului, care ne va zice: Fiule,„Iată, mama ta!” (In 19, 27), iar, dacă vom împlini cuvântul Maicii Domnului – „Orice vă va spune El, faceţi!” (In 2, 5) – atunci, fiecare şi toţi laolaltă vom deveni fii ai Maicii Domnului şi, prin aceasta, rudenie cu cerul!

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, pe care îl prăznuim astăzi, a căutat, o viaţă întreagă, să îşi împlinească acest dor. Intrând în obştea de la Mânăstirea Neamţ, nu şi-a găsit odihnă, deşi acolo era o Icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care străjuieşte mânăstirea până astăzi. A vrut să fie mai aproape de ea şi s-a dus la Ierusalim, ca să-şi împlinească dorul. Acolo s-a aşezat – unde, iubiţi credincioşi? Să citiţi acatistul sfântului şi veţi vedea! – în peştera Sfintei Ana, mama Născătoarei de Dumnezeu. Acolo s-a nevoit, şi-a sfinţit viaţa, şi a devenit rudenie cu Maica Domnului: în peştera Sfintei Ana, mama Născătoarei de Dumnezeu.

El şi-a împlinit şi un alt dor, pe care îl au monahii. Noi, monahii, care am îmbrăcat această haină şi am depus voturile monahale, trebuie să fim asemenea îngerilor, ceea ce înseamnă că trebuie să ne înrudim cu cerul. Atunci când se vorbeşte despre Cer, în Sfânta Scriptură, se vorbeşte despre lumea nevăzută a îngerilor lui Dumnezeu. Or, acesta este un deziderat sfânt al monahilor, de a se înrudi cu Cerul şi de a deveni asemenea îngerilor lui Dumnezeu. Aşadar, noi, monahii, care ne dorim această înrudire în chip desăvârşit, trebuie să lucrăm şi lucrăm, zi de zi şi noapte de noapte, încercând să atingem desăvârşirea, căci adevărata înrudire cu Cerul este asemănarea cu Dumnezeu, adică desăvârşirea!

Dumneavoastră, credincioşii, care o iubiţi atât de mult pe Maica Domnului, vă înrudiţi cu ea, de când v-aţi născut. Pentru că noi, creştinii ortodocşi români, din naştere suntem fii ai Maicii Domnului, aceasta fiind un dar din partea lui Dumnezeu pentru noi! Acest dar trebuie lucrat în permanenţă. Calitatea de fii ai Maicii Domnului se poate pierde, înrudirea cu Maica Domnului poate lua sfârşit. Dacă privim în jurul nostru, din păcate, în ultima vreme, foarte mulţi din creştinii noştri ortodocşi rătăcesc de la credinţa cea adevărată şi se leapădă, cu bună ştiinţă, de Maica Domnului şi de Crucea lui Iisus. Să ne ferească Dumnezeu! Dar ne pândeşte această ispită: lumea în care trăim încearcă, pe orice cale, să ne îndepărteze de Crucea Mântuitorului Hristos şi de înrudirea cu Maica Domnului.

Cerul l-a primit pe unul care este rudenie de sânge, care este de un neam cu noi: pe Sfântul Ioan Iacob, care este şi român. Aşadar, pe lângă Maica Domnului, în Cer îl avem rudenie şi pe Sfântul Ioan Iacob, care ne învaţă să rămânem statornici în credinţa noastră, la umbra Sfintei Cruci, să rămânem şi să lucrăm, în permanenţă, înrudirea cu Maica Domnului. Nu la întâmplare ne aflăm şi în Postul Maicii Domnului, al Adormirii ei. Nu la întâmplare Dumnezeu l-a chemat la Cer pe Sfântul Ioan Iacob, în Postul Adormirii Maicii Domnului! I-a împlinit dorul, mai cu adevărat, iar înrudirea s-a materializat, s-a concretizat! Acum, el sălăşluieşte, împreună cu sfinţii, în Împărăţia lui Dumnezeu, unde Maica Domnului împărăţeşte.

Fie, aşadar, ca această seară binecuvântată şi această zi de prăznuire a Sfântului Ioan Iacob să ne trezească dorinţa – acest dor, pe care l-a avut Sfântul Ioan Iacob şi pe care ar trebui să îl aibă orice creştin – de a ne înrudi cu Maica Domnului, astfel încât să rămânem rudenie de neam cu Sfântul Ioan Iacob şi să nu plecăm, niciodată, de la umbra Sfintei Cruci. Amin!

^[1] Predică la pomenirea Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, Mânăstirea „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ”, Piatra Craiului, jud. Cluj, 04 august 2013.