Sfântul slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul[1]

Pentru neamul nostru, Sfântul Proroc Ilie are o însemnătate deosebită! Însă, dacă aţi observat, în ultima vreme sau poate este un fapt moştenit de la înaintaşii noştri, acest mare sfânt al Bisericii Universale este, oarecum, interpretat greşit. Mă refer la faptul că l-am legat foarte mult de tradiţiile şi obiceiurile noastre: spunem că el aduce ploaia, că el este în spatele tunetelor şi al fulgerelor, că în ziua pomenirii lui, dacă cineva îşi permite să lucreze, i se pot întâmpla lucruri foarte grave. Şi acest fapt este valabil nu numai pentru ortodocşi. Am zis „neamul nostru”, pentru că este majoritar ortodox, deşi, din păcate, au mai apărut şi alte confesiuni şi chiar religii necreştine. Chiar şi ei s-au molipsit de aceste obiceiuri sau tradiţii şi, în ziua de Sfântul Ilie, nu lucrează, pentru că le este frică. În fapt, ziua de Sfântul Ilie şi Sfântul însuşi au devenit o mare superstiţie şi aceasta este o greşeală, care trebuie reparată neapărat!

Sfântul Proroc Ilie nu este o persoană din mitologie, un mit! Este un sfânt din calendarul creştin! El punctează Vechiul Testament şi face parte şi din istoria Noului Testament, pentru că îl regăsim pe Muntele Taborului, alături de Mântuitorul şi de Moise. Sfânta Scriptură şi, mai ales, Sfânta Tradiţie ne învaţă că îl vom întâlni la sfârşitul veacurilor, ca înaintemergător al celei de-a Doua Veniri a Mântuitorului Hristos, când va trebui să moară cu moarte, ca fiecare om. Deci, iată, un sfânt care parcurge, practic, toată istoria mântuirii neamului omenesc! El poate fi o călăuză şi trebuie să ne însoţească spre marele final.

Pe acest Sfânt Proroc trebuie să îl cunoaştem cu adevărat cine este, pentru că ne este foarte necesar. El L-a văzut pe Dumnezeu şi L-a simţit, în adiere de vânt subţire. El L-a văzut pe Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Schimbat la Faţă, pe Muntele Taborului. Şi tot el va fi cel care va propovădui cea de A Doua Venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Deci, este foarte necesar pentru noi, creştinii, să-i cunoaştem viaţa, să-i imităm viaţa şi să ne însuşim calităţile duhovniceşti pe care le are acest mare Sfânt – insist – al Bisericii universale. El a fost o persoană istorică, am zis că a punctat Vechiul Testament. Vechiul Testament este, în primul rând, o carte de istorie. Deci, el a fost o persoană care a trăit în istorie şi care poate fi cunoscută, căci avem foarte multe detalii din viaţa lui. Îi cunoaştem părinţii, îi cunoaştem nevoinţa ascetică prin care a devenit un prototip al monahilor, îi cunoaştem credinţa lui puternică în Dumnezeu, lupta pentru credinţa cea dreaptă, necazurile şi suferinţele prin care a trecut, fiind prigonit de regele Ahab, contemporanul lui, şi mai ales, de împărăteasa Izabela, şi cunoaştem faptul că, pentru iubirea pe care I-a purtat-o lui Dumnezeu, a fost răpit cu trupul la cer. Aceste lucruri, dacă le cunoaştem, trebuie să ni le însuşim!

Este o mare şansă să ai părinţi credincioşi, dar nu oricine a avut-o! Este o mare şansă să moşteneşti credinţa cea dreaptă de la înaintaşii tăi, de la părinţii tăi. Este un dat de la Dumnezeu, nu este o întâmplare, este o rânduială dumnezeiască, putem să îi zicem şi destin. Nu ne-am născut la întâmplare! Şi noi am punctat istoria, pentru că Dumnezeu a rânduit să ne naştem într-un anume timp, într-un anume loc, din anumiţi părinţi şi, dacă vreţi, într-o anumită credinţă. Această credinţă trebuie neapărat să o cercetăm dacă este corectă şi dreaptă şi dacă este cu adevărat a înaintaşilor noştri, pentru că s-ar putea, undeva, în neamul nostru, să se fi produs un scurt-circuit, cineva să fi derapat de la credinţa cea adevărată, aşa cum au făcut israelitenii, pe vremea Sfântului Proroc Ilie. Ajunsese Sfântul Ilie să se plângă lui Dumnezeu că doar el singur a rămas fidel şi credincios Domnului Dumnezeu şi, ca mângâiere, Domnul i-a grăit, zicând că, pe lângă el, în poporul lui Israel, mai sunt peste şapte mii de drepţi, care nu s-au închinat idolului Baal. Aşadar, este foarte important să ne cercetăm credinţa în care ne-am născut şi să vedem dacă este credinţa cea dreaptă, cea moştenită de la înaintaşii noştri şi, dacă vreţi, chiar până la Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.

Propovăduirea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul printre contemporanii lui este legată tot de credinţă. Cuvântul cel mai însemnat, pe care l-a rostit el şi care poate să ne sune şi nouă, creştinilor de astăzi, ca un ecou, este: „Până când veţi şchiopăta cu amândouă gleznele?”(3 Rg 18, 21). Este o întrebare a Sfântului Proroc Ilie pentru contemporanii lui, dar, vă zic, este şi pentru noi. Este o întrebare pe care o va pune la sfârşitul veacurilor, care s-ar părea că este şi ar putea fi chiar vremurile pe care le trăim acum! „Poporul lui Israel – şi noi suntem poporul lui Israel, Israelul cel nou – de ce şchiopătaţi cu ambele picioare?” Dacă ar fi să tâlcuim această zicere sau întrebare a Sfântului Proroc Ilie, am putea spune că nu se poate şchiopăta de ambele picioare, pentru că te prăbuşeşti. Dacă şchiopătezi cu amândouă gleznele, nu poţi să stai pe picioare, pur şi simplu te prăbuşeşti. Deci, în ceea ce priveşte credinţa, nu se poate şchiopăta de un picior. Ne spune, de altfel, Apocalipsa că trebuie să fim ori reci, ori fierbinţi, nicidecum căldicei. Credinţa trebuie să ne fie ca a Sfântului Proroc Ilie: dreaptă, lucrătoare, luptătoare, până acolo încât să te jertfeşti, să-ţi dai viaţa pentru ea. Deci, cuvântul Sfântului Proroc Ilie este valabil şi pentru noi, creştinii de astăzi, care am putea să ne vedem lăuntrul şi să ne dăm seama că fiinţa noastră şchiopătează de ambele picioare. Chiar dacă, pe picioarele trupului, reuşim să stăm drepţi, fiinţa noastră şchiopătează, chiar de ambele picioare, riscând să se prăbuşească. Soluţia o găsim la Sfântul Proroc Ilie!

De asemenea, noi trebuie să îl descoperim pe acest sfânt, pentru că s-ar putea să fim contemporani cu el. Trăim într-o lume în care viaţa duhovnicească este, de multe ori, interpretată şi trăită greşit. Vă spuneam despre Sfântul Ilie că îl interpretăm superstiţios! Credinţa în Dumnezeu este interpretată diferit şi greşit, de multe ori şi de multe persoane, iar viaţa duhovnicească – spirituală, cum îi spune lumea de azi – este trăită neduhovniceşte sau despărţită de Biserică şi chiar fără Dumnezeu! Oamenii încearcă să trăiască spiritual, zic ei, în afara Bisericii...! Vă spun, din faţa acestui altar, că nu există viaţă spirituală fără Biserică! Cei care se despart de Biserică, dar totuşi consideră că duc o viaţă spirituală, acei oameni sunt la marginea prăpastiei; şchiopi fiind de ambele picioare, riscă să se prăbuşească şi să nu se mai recupereze niciodată. Foarte important pentru noi este să trăim în Biserică, pentru că Biserica este garantul unei vieţi duhovniceşti autentice. Biserica este infailibilă, datorită faptului că păstrează adevărul de credinţă integral.

Pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul nu îl putem găsi nici astăzi pe Muntele Carmelului, unde s-a confruntat cu idolatrii şi a restabilit credinţa dreaptă în Dumnezeu. Dacă aţi fost, dacă veţi merge sau dacă cercetaţi, veţi vedea că Muntele Carmelului de astăzi este ocupat de un templu bahai, cu o grădină imensă, care arată ca un rai pământesc, dar care nu are nici o legătură cu Dumnezeu. Dacă ar fi să vă vorbesc despre Muntele Sinai şi să îl căutăm acolo pe Sfântul Proroc Ilie, nu l-am găsi nici acolo. Cei care aţi fost în pelerinaj, în Israel şi, apoi, în Sinai, probabil că, după ce aţi vizitat Mânăstirea Sfânta Ecaterina, aţi urcat noaptea muntele – acesta este obiceiul – ca să ajungeţi, undeva în zorii zilei, să vedeţi răsăritul de soare. Acesta este scopul pelerinilor, care se duc la Muntele Sinai, să urce pe munte, unde este un paraclis, într-adevăr, dar destul de neglijat, şi o peşteră a Sfântului Proroc Ilie, care nu este vizitată decât de cei ce cunosc acest lucru. Toţi pelerinii creştini ortodocşi se duc să vadă, pe Muntele Sinai, acolo unde s-a întâlnit Moise cu Dumnezeu şi a primit tablele Legii, un răsărit de soare! Deci, pe Sfântul Ilie nu îl mai găsim nici pe Muntele Sinai, nici pe Muntele Carmelului. A fost substituit, iată, cu un templu bahai şi cu un răsărit de soare, aşa cum este substituit Crăciunul cu pomul de iarnă şi cu Moş Crăciun, aşa cum este substituită Sărbătoarea de Paşti cu iepuraşul şi cu ouăle care nu sunt roşii şi aşa mai departe, căci sunt atâtea sărbători creştine care s-au pervertit, care au căpătat alte conotaţii şi prin care se încearcă despărţirea de Biserică.

Se poate Crăciun fără Biserică? Se poate Paşti fără Biserică? Nu ne putem închipui acest lucru! Mai ales noi, creştinii practicanţi, nu ne putem închipui niciodată viaţa duhovnicească fără Biserică, fără Sfânta Liturghie. Deci, pe Sfântul Proroc Ilie îl vom găsi doar în Biserică. Veţi auzi... cu ani în urmă, în ţară, s-a auzit şi s-a zvonit că a venit Sfântul Proroc Ilie şi că este în cutare loc...! Au fost momente de rătăcire a creştinilor noştri ortodocşi. Unii au sesizat, diabolic, bineînţeles, că Sfânta Treime s-ar fi întrupat şi că ar fi într-un anume loc, în ţara noastră, că Maica Domnului, de asemenea, s-a reîncarnat. Creştini de-ai noştri, ortodocşi, au trăit asemenea derapaje! Să aveţi grijă, aceste lucruri sunt foarte periculoase! Singura rezolvare este Biserica!

Vremurile pe care le trăim sunt grele şi nu se întrezăresc altele mai bune. Viaţa duhovnicească va fi greu de dus, pentru că suntem din ce în ce mai slabi duhovniceşte şi suntem ispitiţi de foarte multe lucruri. Probabil, singurul lucru care poate să ne scoată la liman – afirm aceasta adesea –, ne învaţă unii Sfinţi Părinţi, singurul lucru este răbdarea, răbdarea, cu ceilalţi, bineînţeles, dar, până la urma urmei, şi cu noi înşine!

Revenind, trebuie să îl cunoaştem pe Sfântul Proroc Ilie, pentru că el va fi înaintemergătorul celei de-a Doua Veniri a Mântuitorului Hristos, aşa cum aţi auzit şi din acatist. S-ar putea să fim contemporani cu această Venire, nu ştim. Unii zic că suntem, s-ar putea să nu fim. În orice caz, trebuie să îl căutăm, în permanenţă, pe Sfântul Proroc Ilie, să îi învăţăm credinţa, să îi învăţăm dragostea puternică, pe care a avut-o faţă de Dumnezeu, determinându-L să îl ia cu trupul la cer, să îi învăţăm lupta pentru credinţa cea dreaptă! Iar acestea toate nu le putem învăţa decât în Biserică.

Aşadar, îndemnul meu de astăzi, cu acest prilej pe care l-a rânduit Dumnezeu, este să nu vă despărţiţi niciodată de Biserică. Dacă vă despărţiţi de Biserică, viaţa spirituală nu poate să fie duhovnicească. Poate să îţi hrănească mintea, poate să îţi încălzească inima, dar nu poate să îţi mântuiască sufletul! Viaţa duhovnicească trebuie trăită neapărat în Biserică. Aici veţi găsi Sfânta Treime, Dumnezeul nostru, o veţi găsi pe Maica Domnului, îi veţi găsi pe toţi sfinţii, pe Sfântul Proroc Ilie, care nu ne va lăsa, la sfârşitul lumii, să ne lepădăm de Dumnezeu. Este foarte important ca, în ultimele momente ale existenţei veacurilor din lumea aceasta, să nu ne lepădăm de Dumnezeu, deoarece veşnicia ce urmează nu va fi, în acest caz, a Împărăţiei cerurilor, ci a iadului, unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor!

^[1] Predică la prăznuirea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Catedrala “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, Chicago, USA, 20 iulie 2013.