nikolai.ro

Sfântul Voievod Ştefan cel Mare:

Sfântul Voievod Ştefan cel Mare[1]

Cu puţină vreme în urmă, la Mânăstirea Căşiel, i-am întrebat pe credincioşii adunaţi la hram: ce ar însemna spiritualitatea creştină, Biserica noastră, dar şi viaţa noastră, fără Sfânta Cruce? Ce ar însemna spiritualitatea noastră, Biserica noastră şi viaţa noastră, fără Sfânta Liturghie? Vă închipuiţi să participaţi la o slujbă ca aceasta de astăzi, la hramul Mânăstirii de la Vad, şi să nu fi săvârşit Sfânta Liturghie? Oare cum ar fi fost? Ce ar însemna, întrebam eu atunci, spiritualitatea noastră, Biserica noastră şi viaţa noastră, fără sfinţi? De pildă, fără Maica Domnului!? Ce săracă ar fi viaţa noastră, spiritualitatea şi Biserica noastră...! Şi am zis atunci: vă puteţi închipui, cumva, zona noastră, Transilvania, şi chiar ţara noastră, fără Mânăstirea de la Nicula? Ce ar însemna viaţa noastră, a celor care suntem şi trăim în această zonă, fără Mânăstirea de la Nicula? Nici nu putem să ne închipuim şi nici nu vrem să ne închipuim.

Ce ar însemna spiritualitatea noastră, Biserica şi ţara noastră, fără Sfântul Voievod Ştefan cel Mare? De această dată, vă întreb pe cei care sunteţi, astăzi, prezenţi la hramul Mânăstirii „Ştefan Vodă” de la Vad! Răspunsul este următorul: nu numai că am fi fost mai săraci, dar poate n-am fi fost...! Pentru că poarta creştinătăţii a fost apărată de furia islamului de către Sfântul Voievod Ştefan cel Mare; ne-o spune desluşit istoria! Iată, deja, unul dintre motivele pentru care a fost declarat sfânt şi trecut în calendarul creştin! Ştefan cel Mare a stat la poarta creştinătăţii şi, de-aceea, noi, astăzi, poporul român, nu suntem, de pildă, Albania sau Bosnia! Dacă v-aţi informa, să vedeţi ce s-a întâmplat şi ce se întâmplă cu locuitorii acelor ţinuturi!? Care nu au rezistat şi care nu s-au făcut mucenici, au fost trecuţi cu forţa la islam! De-aceea, am avut necazurile, de acum câţiva ani, din fosta Iugoslavie, de-aceea s-au dărâmat biserici şi mânăstiri din Patrimoniul UNESCO şi nu a intervenit nimeni! Ne lăudăm că avem un Patrimoniu UNESCO, care are caracter mondial, dar bisericile şi mânăstirile dărâmate acum câţiva ani, în Serbia, au fost lăsate la voia întâmplării şi pe mâna păgânilor.

Ce ar însemna Moldova şi ţara noastră fără Mânăstirea Putna, fără Mânăstirea Neamţ? Ce ar însemna Transilvania fără Mânăstirea de la Vad şi fără Mânăstirea de la Feleac, întemeiate de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, cel care a rânduit episcopi ortodocşi pentru această zonă, ca românii să păstreze viaţa lor bisericească, aşa cum au moştenit-o de la strămoşi? Aceasta s-a întâmplat prin Ştefan cel Mare şi prin urmaşii lui, în special prin Petru Rareş, pentru că trebuie să îl amintim. Unii istorici pun la îndoială, câteodată, obârşia Mânăstirii de la Vad, oscilând între a o atribui fie lui Ştefan cel Mare, fie lui Petru Rareş. Oricare dintre ei ar fi fost, este importantă Mânăstirea de la Vad şi originea acestei mânăstiri. Marii domnitori ai Moldovei s-au gândit şi la ardelenii care îşi trăiau viaţa spirituală în condiţii foarte speciale. Se află aici, de faţă, şi domnul primar de la Ciceu-Mihăieşti, care îşi doreşte foarte mult să avem şi o a treia mânăstire, după cea de la Mihai Vodă şi aceasta de la Ştefan Vodă, pe cea de la Petru Vodă sau Rareş Vodă, de la Cetatea Ciceului. Deci, iată, un al doilea motiv pentru care Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a fost trecut în rândul sfinţilor şi în calendarul creştin!

Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, om păcătos, ca oricare om de pe pământ, avea o conştiinţă religioasă cu totul aparte. Câţi dintre creştinii ortodocşi de astăzi, deşi aceasta s-a cultivat foarte mult, în ultimii ani, mai ales după ’89, au un duhovnic, un părinte spiritual, de care să asculte? Vă zic eu, foarte puţini! Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a avut, ca duhovnic, un călugăr simplu, un sihastru, pe părintele Daniil, pe care îl cunoaştem, din istorie, sub numele de Daniil Sihastrul. Iar duhovnicul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare era foarte aspru, nu era un duhovnic îngăduitor. Îl ţinea la uşa chiliei şi zile întregi, dacă trebuia, dar Ştefan cel Mare nu pleca de la uşa lui, până ce acesta nu îl primea. Avea motivele lui, Daniil, căci se mai spovedeau şi alţii la el şi cunoştea păcatele voievodului Ştefan, de la Dumnezeu şi de la oameni, iar, apoi, le afla din gura lui, însă, primea canon, şi înainte, şi după aceea.

Câţi dintre credincioşii noştri ştiu ce înseamnă Sfânta Proscomidie? Sfântul Voievod Ştefan cel Mare ştia. Este partea nevăzută a Sfintei Liturghii, partea de început, unde se aduc darurile de pâine şi vin, care, mai apoi, se transformă în Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Acolo, pe sfântul disc, pe lângă Sfântul Agneţ, pe lângă părticica cu Maica Domnului, cu părticelele celor nouă cete de sfinţi, cu părticelele episcopilor, ale ctitorilor, sunt şi miridele celor vii şi morţi, pe care îi pomenim. De multe ori, sunteţi îngrijoraţi că nu vă auziţi numele la Sfânta Liturghie, pentru că aţi dat un pomelnic. Însă, este mult mai important, cel mai important şi neapărat necesar, să fiţi pomeniţi la Sfânta Proscomidie, adică să fiţi pomeniţi cu numele, iar fiecare nume să aibă drept corespondent o miridă din prescură, care să fie pusă pe sfântul disc şi care, la un moment dat, spre sfârşitul Sfintei Liturghii, să fie turnată în potir, când se spune: „Spală, Doamne, păcatele celor care s-au pomenit aici, cu Sfânt Sângele Tău”. Ei, Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a lăsat testament scris să fie pomenit la Sfânta Proscomidie, şi nu oriunde, la mânăstirile din Sfântul Munte Athos, pe care, în parte, le-a rectitorit. A rânduit să i se citească paraclis; a rânduit ca, după ce va muri, să fie pomenit aşa cum a lăsat Biserica, un an întreg şi, după aceea, din an în an, în ziua întâi a anului, încă de cu seară, să facă paraclis şi, dimineaţă, Sfânta Liturghie, ca să fie pomenit la Sfânta Proscomidie, an de an. Iată încă şi alte motive pentru canonizare: Ştefan cel Mare avea duhovnic, nu era străin de slujbele Bisericii, le ştia în amănunt, inclusiv ce valoare au Sfânta Liturghie şi Sfânta Proscomidie. Aşadar, credinţei lui nu îi era străină nici practica.

Sfântul Voievod Ştefan cel Mare – şi cu aceasta aş încheia argumentele pentru care Biserica l-a canonizat – s-a mucenicit în două feluri. În primul rând, el a fost rănit pe câmpul de bătălie. Ştiţi că a purtat mai mult de patruzeci de războaie, pe majoritatea câştigându-le, dar chiar atunci când nu a fost învingător, de fiecare dată a construit câte o biserică sau o mânăstire. A murit în chinuri, datorită acestor răni de moarte, pe care le-a primit de la vrăjmaşi lui şi ai Neamului nostru. În acelaşi timp, a primit o altă mucenicie, unul din chipurile muceniciei, chipul monahal. Adică, înainte de a muri, a fost tuns în monahism, a devenit călugăr. Iată încă un argument, cel al muceniciei, fie ea fizică, pe care a resimţit-o în trup, dar, iată, şi duhovnicească, pe care şi-a asumat-o, e adevărat, pe patul morţii.

În încheiere, aş vrea să vă citesc un cuvânt al lui, pe care l-a rostit înainte de a muri şi din care veţi vedea profilul lui duhovnicesc, unul al omului împăcat cu sine şi cu Dumnezeu, al omului smerit, al omului care nădăjduia să vadă faţa lui Dumnezeu, Cel pe Care L-a slujit cu întreaga lui fiinţă, pentru el, pentru poporul lui şi pentru toate generaţiile, pe care el le intuia ca venind după el, încât a rostit: „Moldova nu este a mea, nici a voastră, ci a urmaşilor urmaşilor voştri”. Chiar şi noi suntem beneficiarii vieţii duhovniceşti pe care a trăit-o Sfântul Voievod! Spune el aşa: „Doamne, numai Tu singur ştii ce-a fost în inima mea. Nici eresurile înşelătoare, nici focul vârstei tinereşti n-au putut-o sminti, ci am rămas întărit pe piatra care este Însuşi Hristos, pe a Căruia Cruce, de-a pururea îmbrăţişată la piept ţinând, viaţa mea am închinat-o, nădejde nesmintită printr-însa la Părintele veacurilor având, prin care pe toţi vrăjmaşii i-am gonit şi i-am înfrânt.” Iată, unele dintre ultimele cuvinte ale acestui mare bărbat al ţării noastre şi sfânt al Bisericii noastre.

Aşadar, dreptmăritori creştini, să luăm aminte la viaţa lui, la atitudinea lui, la faptele lui, la sfârşitul lui mucenicesc şi să ne însuşim virtuţile lui! Dacă ar fi să vorbesc doar despre virtutea patriotismului, care este o virtute nu numai naţională, ci şi spirituală, în câţi români se mai găseşte, astăzi, o inimă de Ştefan? Se zice, de pildă, că Sfântul Voievod nu se despărţea niciodată de icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, pe care o purta cu el, la piept. Câţi dintre noi purtăm măcar semnul Sfintei Cruci pe pieptul nostru? Şi sunt şi altele, multe, înşiruite poate la nesfârşit, pe care am putea să le învăţăm de la Sfântul Voievod. Şi le vom învăţa, le vor învăţa părinţii din această mânăstire, pentru că trebuie să-l pomenească şi trebuie să-şi însuşească viaţa monahală într-un chip lărgit. Mânăstirile noastre, din Ardeal, au un rost misionar. Ele niciodată nu şi-au închis porţile şi nu o vor putea face. Credincioşii noştri le-au ctitorit sau le-au rectitorit, cum va fi şi cazul acestei mânăstiri. Dacă noi suntem urmaşii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, dacă aceasta este ctitoria lui şi dacă această mânăstire se rectitoreşte, cine, dacă nu urmaşii lui Ştefan trebuie s-o rectitorească? Privim înspre apus, unde se va zidi o mânăstire cum n-a mai fost alta, aşa cum îşi doreşte părintele stareţ Nicodim. Şi noi îi dorim, din tot sufletul, şi, de asemenea, îl susţinem!

Iubiţi credincioşi, sunt dator să vă transmit mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, care, cu părere de rău, nu a putut fi astăzi aici. Şi-a dorit, apoi l-a delegat pe Preasfinţitul Vasile, căruia, de asemenea, i-a intervenit ceva în program, iar părintele stareţ a trebuit să se mulţumească doar cu exarhul mânăstirilor. Înaltpreasfinţitul Andrei vă transmite binecuvântarea sa, aflându-se, astăzi, încă în Bulgaria, la Mânăstirea Rila, al cărei stareţ, care este şi episcop, a fost prezent la hramul Mitropoliei noastre, de Buna Vestire. Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit i-a întors vizita cu acest prilej, când a fost pomenit, în Bulgaria, ocrotitorul ţării, Sfântul Ioan de Rila. De asemenea, vreau să-i mulţumesc părintelui stareţ, înainte de a o face el, şi dumneavoastră, tuturor celor care sunteţi de faţă, pentru faptul că vă implicaţi în tot ceea ce este şi urmează să se săvârşească la Mânăstirea de la Vad. Nădăjduiesc ca virtuţile, statornicia şi vitejia Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, să-i îmbărbăteze pe cei trei vieţuitori de la Mânăstirea Nicula, care s-au strămutat aici, şi să-i înveţe să nu renunţe niciodată la idealul pe care şi l-au propus, pentru Mânăstirea de la Vad. Acestea fiind spuse, vă doresc, din tot sufletul, celor care purtaţi numele Sfântului Voievod Ştefan cel Mare bucurie şi pace de la Dumnezeu, precum şi ocrotire de la Sfânt să avem cu toţii, cei ce suntem români. Amin!