Sfântul Ioan Scărarul[1]
Ziua de mâine este închinată, de Sfânta noastră Biserică, Sfântului Cuvios Ioan Scărarul.
Acesta a trăit între secolele VI-VII şi, încă din tinereţile lui, mai bine zis din adolescenţă, de la vârsta de șaisprezece ani, a plecat la mânăstirea de la poalele muntelui Sinai, acolo unde Moise L-a văzut pe Dumnezeu, unde a primit pentru poporul ales şi, sigur, pentru întreaga umanitate, cele zece Porunci. Aici s-a desăvârşit, prin nevoinţă, şi ne-a lăsat o carte deosebit de valoroasă, care face parte din seria Filocaliilor, care pot fi citite, pentru că ele sunt publicate şi în românește, iar Scara Sfântului Ioan o găsiţi în volumul al IX-lea.
Este adevărat că ea se referă mai mult la viaţa monahală, dar, aşa cum v-am spus şi altădată, viaţa monahală înseamnă viaţă creştină luată în serios…, ceea ce înseamnă că este valabilă pentru orice creştin. Acolo, în carte, se regăsesc monahii, preoţii, îndrumătorii de obşti, păstorii sufleteşti, duhovnicii, dar va regăsiți şi dumneavoastră, credincioşii. Sunt puse în antiteză patimile şi virtuţile. Or, toate patimile, despre care vorbeşte Sfântul Ioan Scărarul, se pot stăpâni sau omorî sau le putem scoate afară din fiinţa noastră, cu ajutorul unei virtuţi, căreia îi dă foarte multă importanţă, şi anume ascultarea!
Ascultarea stă la temelia tuturor virtuţilor pe care le enumeră. În cele treizeci de capitole ale cărții, ascultarea este cea care dă sens tuturor virtuţilor şi nevoinţelor duhovniceşti, necesare pentru desăvârşirea oricărui om. Tot ascultarea, în cele din urmă, face ca virtuţile cardinale – credinţa, nădejdea şi dragostea – să încununeze nevoinţa duhovnicească!
Acestea fiind zise, vă sfătuiesc să citiţi Filocalia IX, care este scrisă de către Sfântul Cuvios Ioan, şi care se numeşte Scara. De aici a venit şi numele sfântului, pentru că, la început, el nu s-a numit aşa, ci Sfântul Ioan Sinaitul sau Scolasticul. Suntem în vremea Postului Mare, care este un suiş duhovnicesc, iar devenirii noastre duhovnicești poate să îi folosească Scara Sfântului Ioan, care poate să ne ajute să ajungem la Înviere, pregătiți pe măsură! Amin!
[1] Cuvânt la pomenirea Sfântului Ioan Scărarul, Catedrala Mitropolitană, Cluj-Napoca, jud. Cluj, 29 martie 2013.