nikolai.ro

Sfinţii Cuvioşi Varsanufie şi Ioan din Gaza:

Sfinţii Cuvioşi Varsanufie şi Ioan din Gaza[1]

Aşa cum aţi auzit la otpustul acestei slujbe, facem pomenirea Sfinţilor Cuvioşi Părinţi Varsanufie şi Ioan. Despre ei puteţi afla amănunte în cartea care se numeşte Filocalia, volumul 11, pe care vă îndemn, bineînţeles, să o citiţi.

Cartea Filocaliei, volumul 11, este o continuare a Patericului, un pateric mai dezvoltat şi mai concret. Toată cartea este întemeiată pe 800 de scrisori, adică pe întrebări şi răspunsuri; cei ce pun întrebările sunt monahi şi credincioşi, iar cei ce răspund sunt doi sfinţi părinţi, şi anume, Sfinţii Cuvioşi Părinţi Varsanufie şi Ioan, pe care îi prăznuim în ziua de mâine, începând cu vecernia din această seară.

Aceşti doi Sfinţi Părinţi au trăit în secolul al VI-lea, în Palestina; aţi auzit că i-am pomenit Sfinţii Cuvioşi Varsanufie şi Ioan din Gaza. Acolo era o mânăstire întemeiată de stareţul Serid, vestit în acele vremuri. Ei nu trăiau în mânăstirea lui Serid, ci în două chilii separate. Serid mergea, adesea, la cei doi părinţi zăvorâţi, le ducea scrisorile care veneau de la oameni, din lume, şi de la monahi, din mânăstiri, şi le citea celor doi părinţi, iar părinţii îi răspundeau şi stareţul scria răspunsul şi le trimitea scrisori celor care întrebau. În felul acesta, s-a alcătuit Filocalia 11, a sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii.

Veţi afla, în ea, foarte multe răspunsuri la întrebările care, vrând-nevrând, se pun, pe care ni le punem cei ce încercăm să ducem o viaţă cuvioasă: noi, slujitorii sfântului altar, duhovnicii, care trebuie să vă răspundem întrebărilor, monahii, dar şi dumneavoastră, credincioşii. Accentul care se pune în răspunsuri se întemeiază pe o trăire a vieţii duhovniceşti, în duh autentic, experimentată de cei doi Părinţi, Varsanufie şi Ioan. Dacă veţi citi această carte foarte frumoasă şi captivantă, veți vedea că, de multe ori, Varsanufie îl trimitea pe stareţul Serid la Ioan, pentru că se considera neştiutor, că nu putea da un răspuns complet sau ca să se verfice pe el însuşi; şi invers, Ioan îl trimitea pe stareţul Serid la Varsanufie, ca să-l mai întrebe şi pe el despre problema respectivă. Aceasta dovedea smerenie, smerenia celor care conduceau duhovniceşte mulţime de oameni, care nu se considerau atoateştiutori şi cereau în rugăciune răspuns de la Dumnezeu pentru cel ce întreba. Ca să se verifice, duhovnicul trimitea la alt duhovnic, cu smerenie, şi nu se gândea că celălalt va da un răspuns contradictoriu, ci, dimpotrivă, ori identic, ori complementar. Este foarte important să existe o legătură duhovnicească şi între părinţii duhovniceşti, astfel încât ei să se consulte unul pe celălalt şi să ajungă să dea sfaturile cele mai bune celor pe care îi duhovnicesc, îi păstoresc.

În eparhia noastră, de pildă, încă de pe vremea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu, s-au insituit aşa-zisele cursuri de duhovnicie, care se întâmplă şi astăzi, chiar săptămâna viitoare vor începe la Mânăstirea Parva, iar peste două săptămâni, la Mânăstirea Nicula. Ce înseamnă aceste cursuri de duhovnicie? Adică, un număr de preoţi, şi mai tineri, mai ales, şi mai în vârstă, sunt numiţi să meargă la mânăstirile respective, unde sunt chemaţi duhovnici mai experimentaţi, călugări și episcopi, care le vorbesc despre taina spovedaniei. În realitate, este un dialog între preoţii care sunt prezenţi acolo şi cel ce le vorbeşte, întărindu-i în convingerea că duhovnicirea lor, ceea ce ei învaţă şi propovăduiesc, este învăţătură autentică, în duhul Bisericii şi în duhul Sfinţilor Părinţi. Este o mare realizare, care se întâmplă la noi, de câţiva ani buni, şi preoţii eparhiei noastre sunt deosebit de bucuroşi de acest lucru. Şi noi, la rându-ne, ne folosim, ca unii care am fost să le vorbim şi am intrat în dialog cu ei; ne întărim convingerile, dar şi câştigăm noi experienţe, pe care ei le au şi nu le avem noi, dar care viaţa ţi le aduce înainte, nici nu ştii când.

Deci, primul lucru pe care îl propovăduiesc Părinţii Varsanufie şi Ioan, în această carte, este smerenia, care stă la temelia vieţii duhovniceşti, care trebuie neapărat aşezată la temelia vieţii duhovniceşti.

Un alt lucru este rugăciunea pentru celălalt, care presupune şi iertarea aproapelui. Se pune foarte mare accent pe rugăciune, şi pentru ca Dumnezeu să te lumineze în deciziile pe care trebuie să le iei, dar şi în ceea ce îl priveşte pe aproapele tău, cu care trebuie să trăieşti în comuniune. Dacă nu reuşeşti să trăieşti în comuniune cu aproapele tău, nu reuşeşti să fii în comuniune nici cu Dumnezeu.

Al treilea lucru, sigur sunt multe, eu vă vorbesc despre trei în această seară, este tăierea voii proprii, întemeiată pe rugăciunea Tatăl nostru, care zice „facă-se voia Ta” (Mt 6, 10). Dacă este voia Ta, atunci voi avea şansa Împărăţiei Tale. Zicem noi: „Facă-se voia Ta, vină împărăţia Ta!”. Deci, dacă ajungem să cunoaştem voia lui Dumnezeu, să renunţăm la voia noastră proprie – şi ei dau sfatul să ne verificăm acest lucru prin ascultare faţă de părinţii duhovniceşti – atunci ajungem să gustăm Împărăţia lui Dumnezeu, să vină împărăţia lui Dumnezeu la noi şi să se sălăşluiască în noi. Deci, un alt lucru foarte important, în devenirea noastră duhovnicească, este tăierea voii proprii şi cunoaşterea voii lui Dumnezeu, prin duhovnic, prin părinţii duhovniceşti. Spunea cândva un părinte: „Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească!” Deci, cel ce voieşte să se mântuiască trebuie să întrebe. Dacă nu întreabă, riscă. Trebuie neapărat, chiar dacă ştie foarte multe lucruri, trebuie să se verifice şi nu poate să se verifice decât prin celălalt.

Aşadar, sfatul meu din această seară, la prăznuirea Sfinţilor Cuvioşi Părinţi Varsanufie şi Ioan, este să vă procuraţi Filocalia 11. Să nu vă sperie că este o carte destul de voluminoasă, nu trebuie s-o citiţi peste noapte, sunt peste 800 de întrebări şi răspunsuri. În această carte, veţi afla foarte multe răspunsuri, în ceea ce vă priveşte personal pe fiecare. Să nu credeţi că oamenii de dinaintea noastră au avut alte întrebări şi alte preocupări cu privire la viaţa duhovnicească şi mântuirea sufletului. Aceleaşi! Şi, aşa cum vă spuneam altă dată, ca să nu riscăm trebuie să mergem pe o cale bătătorită, iar cartea aceasta, pe care vă propun să o citiţi, este o cale bătătorită, pe care, dacă mergeţi, veţi ajunge la limanul mântuirii. Aşa să fie! Amin!