Sfântul Cuvios Antonie cel Nou al Veriei[1]

Astăzi l-am prăznuit pe Sfântul Antonie cel Mare. A fost supranumit aşa, pentru că, într-adevăr, viaţa lui a fost atât de înaltă şi a trăit credinţa atât de adânc, încât Biserica l-a memorat şi l-a trecut în calendarul sfinţilor cu această denumire de „cel Mare”.

În acelaşi timp, am observat, din calendarele noastre, că îl prăznuim şi pe Sfântul Cuvios Antonie cel Nou din Veria; este mai nou trecut în calendar, pentru că este un sfânt local. Este vorba de orașul Veria, din Grecia, despre care aţi auzit de curând, deoarece între Mitropolia noastră şi Mitropolia Veriei este o legătură deosebită. Acum doi ani, Mitropolitul Panteleimon al Veriei a fost prezent la hramul Mitropoliei noastre, de Buna-Vestire, şi ne-a adus un odor de mare preţ, lemnul Sfintei Cruci, de la Mânăstirea Panaghia Sumela. Veria mai este cunoscută şi pentru faptul că acolo a propovăduit Sfântul Apostol Pavel. Există şi un sanctuar închinat Sfântului Apostol Pavel, în centrul oraşului, iar în luna iunie a fiecărui an, se desfășoară o serie de conferinţe şi manifestări religioase, care îl au în vedere pe acest mare teolog al Bisericii, sub genericul: Pavlia!

Sfântul Antonie cel Nou, al Veriei, a trăit în secolul al X-lea. De tânăr, s-a închinoviat într-o mânăstire de la marginea oraşului, a Sfântului Ioan Botezătorul. După puţin timp, cu binecuvântare, s-a retras într-o peşteră din apropiere, unde a trăit până la adânci bătrâneţe. S-a nevoit în aşa măsură încât contemporanii lui, care l-au descoperit, adormit de multă vreme, l-au considerat un alt Antonie cel Mare. Nu se ştie ziua în care a adormit întru Domnul, dar, pentru că viaţa lui a fost atât de deosebită şi apropiată Sfântului Antonie cel Mare, prăznuirea lui s-a pus în aceeaşi zi, în 17 ianuarie a fiecărui an. A fost descoperit de nişte păstori, care au chemat imediat preoţii locului. Adunându-se credincioşii, dimpreună cu preoţii, călugării şi episcopul lor, l-au aşezat într-un car şi se gândeau în ce biserică să îl aşeze. Trebuie să cunoaşteţi că oraşele mari din Grecia au foarte multe biserici, dar şi multe paraclise, adică biserici de dimensiuni mai mici, care sunt ataşate sau încorporate în anumite clădiri. După ce l-au aşezat în car, i-au dat drumul, gândindu-se că, în felul acesta, Sfântul va alege biserica unde doreşte să fie aşezat și cinstit. Iar carul s-a dus la casa părintească, în Veria, unde era şi un paraclis închinat Maicii Domnului. A fost aşezat acolo, iar mai târziu, doar în secolul al XIX-lea, s-a construit o biserică, astăzi devenită Catedrala Mitropolitană a oraşului Veria.

În această zi, a pomenirii Sfântului Antonie, încă de cu seară, de la slujba privegherii – eu însumi am participat –, în Veria, datorită faptului că Sfântul Antonie cel Nou a devenit şi patronul oraşului, sunt manifestări religioase deosebite; este implicată armata și toţi cei ce conduc destinele oraşului, iar sărbătoarea este foarte amplă.

Două lucruri aş vrea să le reţineţi şi consider că sunt foarte importante. Unul, de care am amintit şi alaltăieri, când v-am povestit despre Sfântul Ioan Colibaşul. Viaţa monahală, chiar dincolo de moarte, nu exclude neamul din care se trage călugărul respectiv. Viaţa monahală înseamnă responsabilitate pentru întreg neamul omenesc şi, în special, pentru neamul din care se trage cel ce o alege. Dacă veţi citi, vreodată, viaţa Sfântului Dimitrie Basarabov, ale cărui moaşte le avem la Bucureşti, în Catedrala Patriarhală, veţi vedea că i s-au întâmplat aceleaşi lucruri ca şi Sfântului Antonie cel Nou din Veria. Atunci când a fost descoperit, în apa Lomului, s-a pus problema unde să fie aşezat; a fost pus într-un car, care l-a dus la casa părintească...! Iată ce legături şi dovada că sfinţii cuvioşi, care şi-au sfinţit viaţa în pustii, retraşi de lume, lepădându-se de familie, niciodată, nici chiar după moarte, nu s-au lepădat cu adevărat, ci s-au responsabilizat pentru întreg neamul omenesc, pentru că monahul este dator să se roage pentru lumea întreagă! Vă spuneam, şi altădată, că hainele negre, cernite, pe care le poartă monahul, nu sunt hainele lui. Hainele lui ar trebui să fie albe, pentru că el se logodeşte Bisericii şi devine mireasa lui Hristos! Sunt negre, pentru că trebuie să aibă această conştiinţă și datorie de a se ruga pentru întreg neamul omenesc, pe care trebuie să și-l asume; neamul omenesc are multe păcate, iar hainele negre arată, şi trebuie să îi aducă aminte, responsabilitatea lui!

Al doilea lucru pe care vreau să vi-l pun la suflet este că, la Veria, Sfântul Antonie cel Nou a devenit patronul oraşului. La Bucureşti, Sfântul Dimitrie Basarabov a devenit patronul oraşului. Ce ar fi – şi puteţi avea această iniţiativă şi dumneavoastră, credincioşii – să avem şi noi, în Cluj, un patron al oraşului? Este foarte important! Această catedrală este închinată Maicii Domnului; în acelaşi timp, avem mânăstirea cea mai importantă din Transilvania, la Nicula, închinată tot ei, cu hramul în 15 august, care este de foarte mare amploare; iar hramul Mitropoliei noastre este Buna-Vestire. Oare nu ar putea fi Maica Domnului patroana acestui oraş? Dar vă las pe dumneavoastră să vă rugaţi, să cugetaţi şi, de ce nu?, să îl provocaţi pe Mitropolitul nostru Andrei să propună, la rândul lui, celor ce conduc destinele acestui oraş, să avem un sfânt patron, căruia să ne rugăm, care să ne fie ocrotitor şi pe care să îl prăznuim în ziua lui de pomenire, aşa cum se cade!

Dumnezeu să ne binecuvinteze, să ne ajute tuturor și, pentru rugăciunile Sfinţilor Cuvioşi Antonie cel Mare şi Antonie cel Nou din Veria, să ne mântuiască sufletele noastre! Amin!

^[1] Cuvânt la pomenirea Sfântului Antonie cel Mare şi a Sfântului Cuvios Antonie cel Nou al Veriei, Catedrala Mitropolitană, Cluj-Napoca, jud. Cluj, 17 ianuarie 2014.