nikolai.ro

Soborul Maicii Domnului:

Soborul Maicii Domnului[1]

Cel de-al doilea antifon pe care l-aţi auzit, ieri, la Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, și, de asemenea, şi astăzi, ne vorbeşte despre rostul acestei sărbători, pe care a rânduit-o Biserica, în a doua zi de Crăciun. Acest antifon, cântat minunat de corul Catedralei noastre, ne spune şi, în acelaşi timp, ne învaţă să ne rugăm, zicând: „Mântuieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai născut din Fecioară, pe noi, cei ce-ți cântăm Ţie: Aliluia!”. Deci, sărbătoarea de astăzi se datorează faptului că venirea Domnului Iisus Hristos, respectiv întruparea Lui o presupun pe Fecioara Maria, pe Maica Domnului, iar Sfinţii Părinţi o numesc începutul mântuirii noastre!

Maica Domnului este începutul mântuirii noastre! Iisus Hristos este însăşi mântuirea noastră, dar cu Maica Domnului s-a început lucrarea mântuirii neamului omenesc. Aşadar, nu putem despărţi Naşterea Domnului Iisus Hristos, respectiv sărbătoarea Crăciunului, de Maica Domnului, respectiv de sărbătoarea Soborului Maicii Domnului, pe care o prăznuim noi, creştinii, astăzi!

Unul dintre marii teologi ruşi, Serghei Bulgakov, zice că: un creştinism doar cu Hristos, fără Maica Domnului, este o religie în a cărei fiinţă nu există ortodoxie! Mai lămurit, aş spune: nu există religie creştină fără Maica Domnului! Cei ce se numesc creştini şi nu au cultul Maicii Domnului, în realitate, nu sunt creştini. Ce să mai vorbesc despre faptul că nu sunt ortodocşi, că nu cred drept? Că, în fapt, credinţa lor nu este dreaptă, nu este adevărată, nu este ortodoxă. Aşadar, nu există creştinism fără Maica Domnului, pentru că, aşa cum spuneam despre antifonul al doilea, noi nu putem să Îl despărţim pe Hristos de Maica Sa şi nici pe Maica Sa de Fiul ei, Fiul lui Dumnezeu.

Un alt mare teolog, Sfântul Nicolae Cabasila, vorbind despre templul în care Fecioara Maria şi-a petrecut copilăria, zice că nu templul a sfinţit-o pe Maica Domnului, ci Maica Domnului a înnobilat templul! Templul a avut şansa ca în sânul lui, respectiv în Sfânta Sfintelor, unde doar arhiereul, o dată pe an, intra, şi nu fără jertfă de curăţire, să trăiască, ani de zile, Fecioara Maria. De ce? Pentru că Maica Domnului a devenit adevăratul templu al Dumnezeului Celui Preaînalt! În templul de la Ierusalim, lucrurile cele mai sfinte, care se aflau în chivot, erau tablele legii, mana din pustie şi toiagul lui Aaron, care a odrăslit. Or, atâta timp cât Fecioara Maria a trăit în templu şi în Sfânta Sfintelor, chivotul a mai câştigat un odor sfânt, mai sfânt și mai important!, prin faptul că exista deja potenţialul, împlinirea promisiunii întrupării Domnului Iisus Hristos, a venirii lui Mesia. În Fecioara Maria S-a sălăşluit Fiul lui Dumnezeu şi ea a devenit Biserică sfinţită şi Chivot, aşa cum o numim noi, în acatistele pe care le rostim adesea, când cerem mijlocirea ei!

Dar, dincolo de aspectele teologice, Fecioara Maria a avut destinul unei mame care a trebuit să trăiască toate suferinţele pe care le poate trăi o mamă adevărată! Nu a ocolit-o nici o suferinţă!

Există o Icoană făcătoare de minuni, în Rusia, a Maicii Domnului cu șapte săbii! Mi-o aduc aminte din copilăria mea, pentru că o copie era în biserica unde mergeam, nu numai duminica şi în sărbători, ci în fiecare zi, datorită faptului că preotul slujitor era monah, ieromonah, şi icoana de închinare de pe tetrapod era o icoană cu Maica Domnului, hramul bisericii fiind „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”. În icoana respectivă, Maica Domnului are pe pieptul ei şapte suliţe, în fapt şapte săbii de dimensiuni mai mici. Sigur că vă duceţi cu gândul la prorocia pe care i-a făcut-o Maicii Domnului dreptul Simeon, atunci când Domnul a fost închinat templului, că prin sufletul ei, prin inima ei v-a trece sabia! Dar, în icoana aceasta, sunt şapte săbii, ceea ce înseamnă că suferinţa ei de mamă s-a multiplicat, a fost infinit mai mare decât ne putem închipui.

Evanghelia de astăzi ne relatează, pe lângă faptul că Maica Domnului a trebuit să suporte condiţii neprielnice în momentul naşterii, imediat după aceea, a trebuit să fugă din calea celor care doreau viaţa Pruncului, adică din calea regelui Irod, care voia să-L omoare. Această teamă a Maicii Domnului nu a încetat niciodată, ci, dimpotrivă, la ea s-a adăugat în permanenţă. Aduceţi-vă aminte, de momentul în care Iisus Hristos, la vârsta de 12 ani, S-a pierdut de părinţii Lui şi L-au căutat trei zile. Ce-a simţit Maica Domnului timp de trei zile căutându-şi Fiul, în cetatea Ierusalimului, fără să-L găsească? Vă puteţi închipui...! O altă sabie i-a străpuns inima atunci când Iisus Hristos a fost prins, judecat, condamnat la moarte şi răstignit pe lemnul crucii. Probabil că despre această sabie vorbea dreptul Simeon. O altă sabie ar putea fi aceea, pe care o trăiesc şi unele mame de ale noastre, de a îşi înmormânta fiul înainte de vreme şi nefiresc, pentru că ar fi firesc ca fiii să îşi înmormânteze părinţii. Or, Maica Domnului a trebuit să treacă şi prin această suferinţă, să îşi înmormânteze pe Unicul ei Fiu. Şi poate cea de-a şaptea sabie este una care încă îi provoacă suferinţă Maicii Domnului; şi cred că această sabie este a celor care, așa cum spuneam la începutul cuvântului meu, considerându-se creştini, adică având credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, nu o recunosc pe Maica Domnului ca Născătoare de Dumnezeu. De aici suferinţa şi durerea pe care le resimte permanent, fiindu-i milă de oamenii care nu cred, cu adevărat, în Dumnezeu, în întruparea Fiului lui Dumnezeu, şi care îşi riscă mântuirea.

Noi cunoaştem de la Sfinţii Părinţi câtă importanţă are Maica Domnului, în ceea ce priveşte mântuirea omului. Dacă este numită „începutul mântuirii noastre”, aş putea să vă zic, de la același scriitor rus, că şi sfârşitul vieţii noastre, al lucrării mântuirii noastre personale, este tot Maica Domnului! Bulgakov ne spune că trecerea din această viaţă este o întâlnire cu Maica Domnului. Şi, dacă trecerea noastră din această viaţă este o întâlnire cu Maica Domnului, este, în acelaşi timp, nădejdea faptului că ne vom mântui. Dacă nu ne vom întâlni la sfârşitul vieţii noastre cu Maica Domnului, puţină nădejde, slabă nădejde că vom ajunge în Împărăţia Cerurilor, unde domneşte, printre sfinţii îngeri, ca şi Doamnă a îngerilor, Fecioara Maria, Maica Domnului, pe care noi astăzi o prăznuim!

Şi închei, rostind din nou rugăciunea antifonului al doilea de la Crăciun: „Mântuieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce te-ai născut din Fecioară, pe noi, cei ce-ţi cântăm Ţie: Aliluia!”. Amin!