nikolai.ro

Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul:

Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul[1]

Ziua de astăzi a devenit, pentru oraşul Dej, un moment deosebit şi aceasta o dovediţi toţi cei care sunteţi prezenţi, care aţi ales să veniţi şi să participaţi la Sfânta Liturghie, cinstindu-l pe Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul, ocrotitorul acestui sfânt locaş, care se înalţă, iată, către cer, prin obolul dumneavoastră, al tuturor!

Evlavia faţă de Sfântul Ierarh Nectarie creşte de la zi la zi, din an în an, pentru că folosul pe care el îl aduce celor care îi cer mijlocirea este deosebit şi, de cele mai multe ori, se întâmplă să se îndeplinească dorinţele, pentru care mijloceşte Sfântul, înaintea tronului lui Dumnezeu. Una dintre cele mai mari încercări ale omenirii este boala cancerului, care nu l-a cruţat nici pe Sfântul Nectarie, încununându-i sfârşitul. Îmi place să zic că o boală înaintea morţii este un canon, care, dacă este împlinit cu demnitate, face trecerea dincolo într-un chip în care Dumnezeu binevoieşte. Nu este o întâmplare faptul că Dumnezeu îngăduie suferinţa, boala şi încercarea, mai ales spre sfârşitul vieţii noastre. Ar fi bine să înţelegem că boala de la sfârşitul vieţii este un canon de ispăşire a păcatelor, pe care, probabil, nu le-am spovedit sau nu le-am plătit îndeajuns. Am cunoscut oameni care şi-au dus cu demnitate boala, socotind că, în felul acesta, se vor curăţa de păcate şi vor merge înaintea lui Dumnezeu, la Judecată, cu nădejde mare. Am cunoscut, de asemenea, o credincioasă, originară din Gherla, nu departe de aici, care locuia în Cluj, unde îşi avea familia, cu doi băieţi în şcolile primare, şi care şi-a dus boala cancerului, până în ultima clipă, cu un curaj teribil. Nu a acceptat să facă citostatice sau raze, ştia ea de ce...!? Nici eu, ca duhovnic, nu am încurajat-o. Pentru că această boală te face să fii conştient, în general, până în ultima clipă, ea a rămas lucidă până la capăt, încât şi-a scris singură iertăciunile, luându-şi iertare, în scris, de la toţi cei pe care i-a cunoscut. Eu am aflat mai târziu, după ce a fost înmormântată, că şi-a luat iertare, în scris, pe hârtie, inclusiv de la duhovnicul ei. Dumnezeu s-o odihnească! Această femeie s-a mântuit prin suferinţă! A acceptat ca boala cancerului să îi mănânce trupul, a lăsat în urmă copiii încă neîmpliniţi, cu credinţa că Dumnezeu le va purta de grijă, dar cu nădejdea că îşi va mântui sufletul.

Şi Sfântul Ierarh Nectarie şi-a sfârşit viaţa în felul acesta, acceptând această boală şi iertându-i pe toţi vrăjmaşii lui, care nu au fost puţini şi care au reuşit să îl destituie din scaunul episcopal şi din alte funcţii, pe care le-a ocupat în Biserică. I-a iertat pe toţi, s-a retras la Mânăstirea de la Eghina, unde şi-a aflat sfârşitul vieţii şi unde a fost preaslăvit de Dumnezeu şi de oameni. Şi, aşa cum spuneam, slava lui se răspândeşte, iată, pe zi ce trece, din ce în ce mai mult!

Primul motiv pentru care Sfântul Nectarie este slăvit şi cinstit de noi, creştinii, este acela că vindecă chiar boala cancerului, pe care el nu a putut să o controleze în privinţa-i. Este foarte important să înţelegem această lucrare dumnezeiască, care se face cu noi, oamenii. Iată logica lui Dumnezeu, care l-a smerit până la capăt pe Sfântul Ierarh Nectarie, inclusiv prin boala cancerului, dar care l-a slăvit, după ce a trecut din această lume, încât îl numim Taumaturgul, adică cel ce vindecă, în special boala cancerului! Spuneam deunăzi, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în ziua cinstirii Sfântului Mucenic Ciprian – pe care noi îl cunoaştem, iniţial, ca pe un mare vrăjitor, dar pe care, după convertire, Botez şi martiriu, îl ştim ca pe un mare sfânt –, că el, un vrăjitor, a ajuns să fie antidot pentru vrăjitorie şi pentru vrăjitori. Noi, creştinii, îi citim, adesea, acatistul şi îl invocăm în rugăciune, ca să fim izbăviţi de puterea celui rău, adusă asupră-ne de vrăjmaşii noştri. Aşadar, iată încă un exemplu de felul cum Dumnezeu, în logica Lui, îi sfinţeşte pe oameni şi le dă această lucrare duhovnicească şi tămăduitoare, în opoziţie cu ceea ce au fost sau cu ceea ce au pătimit ei în lume!

Mă gândeam, pe drum şi astăzi, la începutul slujbei, până ce soarele ne-a mai încălzit puţin, că este, totuşi, o nevoinţă să slujim afară, în condiţii oarecum improprii. Dar, nevoinţa noastră duhovnicească şi, dacă vreţi, suferinţa aceasta de două ceasuri, de a răbda puţin frig, sunt incomparabile cu cele pătimite, timp de şaptezeci şi cinci de ani, de Sfântul Ierarh Nectarie. El a suferit încă din copilărie, fiind unul dintre cei şapte copii ai unor părinţi săraci, fără posibilităţi materiale, dar cu credinţă mare. A ajuns să fie slugă la stăpâni nedrepţi, care l-au umilit şi care l-au purtat dezbrăcat, gol, flămând şi desculţ. Toată viaţa lui, aşa cum vă spuneam, a fost urmărit de vrăjmaşii lui, inclusiv patriarhi, episcopi şi preoţi, care nu i-au înţeles lucrarea, evlavia şi cuvântul, care nu i-au înţeles jertfa totală, pentru Dumnezeu şi pentru oameni, şi în special pentru cei tineri, pe care i-a păstorit, în seminarul pe care l-a condus! La un moment dat, copil fiind, gol, desculţ şi flămând, dar având, în acelaşi timp, o dorinţă puternică de a-şi ajuta părinţii, dar şi de a învăţa carte, Nectarie I-a scris lui Dumnezeu o scrisoare, I-a spus ce i se întâmplă şi I-a cerut ajutorul. Pe drum către poştă, s-a întâlnit cu un negustor vecin, care l-a întrebat: „Unde te grăbeşti, pe frig şi desculţ?” Copilul i-a răspuns: „Mă duc la poştă, să pun o scrisoare!” Neguţătorul i-a cerut scrisoarea, spunând că o va expedia el, dar, când s-a uitat la destinatar, a văzut cui îi era adresată şi, după ce s-a despărţit de Anastasios, căci aşa îl chema pe Sfântul Nectarie, înainte de a fi călugărit şi hirotonit, a îndrăznit şi i-a citit scrisoarea şi L-a înlocuit pe Dumnezeu, devenind binefăcătorul lui: l-a îmbrăcat, l-a încălţat, l-a hrănit şi l-a purtat la şcoală, înţelegând că Dumnezeu i l-a scos în cale şi că el trebuie să fie mâna, prin care Dumnezeu săvârşeşte fapta bună, pentru cel aflat în suferinţă. Acesta este un episod din copilăria Sfântului, pe care, în ultima vreme, îl auzim tot mai des, pentru că din ce în ce mai mulţi copii îi scriu scrisori lui Dumnezeu, plângându-se că părinţii lor sunt plecaţi în străinătate şi i-au lăsat acasă singuri sau cu cei ce nu au sau nu pot să aibă suficientă grijă de ei, că părinţii lor sunt despărţiţi, că părinţii lor se ceartă. Şi mai sunt şi alte şi alte motive, pentru care copiii de astăzi îi scriu scrisori lui Dumnezeu! Nu vă spun aceasta ca să vă impresionez. Poate profesorii de religie sau diriginţii cunosc şi ei bine această realitate. Noi, duhovnicii, o ştim, aşa cum o ştiu toţi cei care încearcă să întindă mâna unor astfel de copii, orfani, deşi cu părinţi în viaţă.

Aşadar, nevoinţa noastră de astăzi a fost infimă faţă de ceea ce i s-a întâmplat Sfântului Nectarie, în copilăria lui şi în toată viaţa lui. El ne cheamă să îndurăm şi să răbdăm cu demnitate orice suferinţă, orice încercări sau lipsuri, orice privare de ceea ce ni se pare nouă că ni se cuvine. Prin exemplul său, Sfântul Nectarie ne îndeamnă să acceptăm cu demnitate boala, să luptăm cu ea, dar să facem ceea ce este plăcut lui Dumnezeu, să intrăm în logica lui Dumnezeu şi să încercăm să înţelegem de ce oare Dumnezeu îngăduie să vină aceste lucruri asupra noastră! Există o logică dumnezeiască, care ne este favorabilă şi care, dacă ne-o asumăm, conduce la un final fericit, la mântuirea sufletului! În unele cazuri şi dacă ne este de folos cu adevărat, aceasta conduce şi la tămăduirea şi alinarea trupului. Mai important este sufletul, pentru că acest trup atârnă greu de pământ şi nu vrea să se înalţe la cer! Trupul ne îndeamnă la păcat, pentru că aşa îi stă în fire, are patima, moştenită de la înaintaşi, la care se adaugă păcatele personale, care ne fac neputincioşi şi slabi, fiindcă se vede că omul luptă din ce în ce mai greu cu păcatul. Chiar Sfântul Apostol Pavel se plângea, acum două mii de ani, timp în care omenirea a mai adăugat păcate, şi nu puţine, că nu reuşeşte să facă binele pe care îl doreşte, dar răul şi păcatul îi stau la îndemână!

Nevoinţa de astăzi, la care am fost chemaţi de Sfântul Ierarh Nectarie, să devină un început, pe care să ni-l asumăm şi la care să lucrăm, astfel încât să ne sfinţim viaţa, să ne curăţim sufletul, mintea şi inima de toate răutăţile moştenite şi adăugate în fiinţa noastră, răutăţi pe care datori suntem să nu le lăsăm moştenire generaţiilor de după noi! Nu este acelaşi lucru să murim în păcat şi să fim povară pentru urmaşii noştri sau să murim sfinţi, devenind, şi după moarte, sprijin şi ajutor urmaşilor noştri, aşa cum a făcut-o Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul.

Acestea fiind zise, mă bucur din tot sufletul că sunt din nou la Dej. Mă bucur să vă revăd chipurile şi să vă simt inimile. În acelaşi timp, mă bucur să vă transmit cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, care a rânduit, la rugămintea părintelui Ionuţ, să fim astăzi aici, împreună cu dumneavoastră, în duh de rugăciune. În cele din urmă, îi mulţumesc părintelui Ionuţ şi îl felicit pentru tot ceea ce săvârşeşte, şi din punct de vedere material, dar mai ales din punct de vedere spiritual, căci mă regăsesc, în lucrarea lui, pe mine, cel de odinioară. În acelaşi timp, mă bucur de împreună slujirea cu părintele protopop şi cu ceilalţi slujitori ai sfântului altar. Dumnezeu să ne binecuvinteze şi Sfântul Nectarie să ne ajute tuturor! Amin!