Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri[1]

Am bucuria ca, în primul rând, să transmit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, atât obştii monahale de la Mihai Vodă, care astăzi îşi serbează ocrotitorii, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, cât şi dumneavoastră, tuturor credincioşilor care sunteţi de faţă şi în special celor care purtaţi numele sfinţilor prăznuiţi!

Iubiţii mei, de câteva zile, meditez la ceea ce aş vrea să vă spun şi să vă pun la suflet, astăzi, dar şi la ce însemnătate are această sărbătoare pentru mine, personal. Orice sărbătoare trebuie însuşită de fiecare. Fiecare trebuie să ne regăsim în viaţa sfântului respectiv sau, mai ales la praznicele împărăteşti, când se punctează istoria mântuirii neamului, săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos, fiecare trebuie să ne regăsim în opera de răscumpărare a omenirii. Fiecare trebuie să ne regăsim, iată, şi în sfinţii îngeri, fie ei Tronuri, Heruvimi sau Serafimi, fie ei Stăpânii, Domnii sau Puteri, fie ei Începătorii, Arhangheli sau Îngeri. Cu alte cuvinte, fiecare trebuie să ne regăsim în toate cele nouă cete de îngeri, pe care le cunoaştem şi pe care ni le descoperă Sfinţii Părinţi, întemeindu-se pe învăţătura de credinţa, bazată pe Sfânta Scriptură. Am găsit un cuvânt ales la un mare filozof român contemporan, Andrei Pleşu, care a scris o preafrumoasă carte despre îngeri. El spune, bazându-se pe cultura sa generală, dar şi pe informaţii scripturistice şi din scrierile Sfinţilor Părinţi, că îngerul păzitor, pe care fiecare creştin îl primeşte la Taina Sfântului Botez, este, oarecum, o dublură a omului respectiv, o dublură ideatică, adică o dublură reală, dar, în acelaşi timp, alternativa la care noi trebuie să tindem, proiecţia noastră finală sau a chipului nostru desăvârşit.

Aşadar, îngerul păzitor, care ne este dat de Dumnezeu, în Taina Sfântului Botez, este perspectiva noastră, imaginea a ceea ce trebuie să devenim noi, adevărata identitate, la care trebuie să tânjim, să lucrăm, să ajungem, străduindu-ne în toată viaţa. Noi trebuie să ajungem să semănăm leit cu îngerul nostru păzitor. De aici şi importanţa deosebită pe care o acordă Biserica noastră rugăciunilor adresate îngerului păzitor al vieţii noastre. El este păzitorul care nu se desparte de noi, niciodată, şi care este în preajma noastră, până la mormânt. El ne şopteşte, să zicem, în urechea dreaptă, ce trebuie să facem, ca să devenim asemenea lui, mai precis, asemenea lui Dumnezeu!

M-am înspăimântat puţin, atunci când am căutat, în paginile Sfintei Scripturi, chipuri ale îngerilor! Vă îndemn să citiţi, în Sfânta Scriptură, cu deosebire capitolul 32, de la Facere, unde ni se relatează despre o luptă, pe care o duce Iacob, dreptul Vechiului Testament, cu Însuşi Dumnezeu, care i se arată în chip de om, adică de înger; aşa cum i S-a arătat şi lui Avraam, în chipul celor trei îngeri, de la stejarul Mamvri. Şi – ne spune Sfânta Scriptură, în capitolul 32 de la Facere – Iacob L-a biruit pe Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a rugat pe Iacob să Îl lase din strânsoare, să plece. Dar Iacob i-a răspuns: „Nu-Ţi dau drumul până nu mă vei binecuvânta!” (Fc 32, 26). În momentul acela, îngerul l-a binecuvântat, dar i-a lăsat şi o urmă în trup, ca să cunoască că s-a luptat cu Însuşi Dumnezeu. L-a lovit în coapsă şi a rămas şchiop pentru toată viaţa, dar, de atunci, binecuvântarea lui Dumnezeu nu a încetat asupra lui Iacob, care s-a numit, apoi, Israel, pentru că s-a luptat cu Dumnezeu, devenind tată al poporului Israel! Este înfricoşător momentul. Nu pot să îmi închipui cum s-a desfăşurat această luptă dintre Dumnezeu şi om, dintre Îngerul lui Dumnezeu şi dreptul Vechiului Testament, Iacob...?! Este un subiect de meditaţie. Sfinţii Părinţi ne tâlcuiesc această taină, văzând în ea felul în care noi, creştinii, trebuie să ne luptăm duhovniceşte, determinându-L pe Dumnezeu să facă voia noastră, în sensul devenirii noastre duhovniceşti, al dobândirii adevăratei noastre identităţi, adică a asemănării cu El. Acesta este scopul venirii noastre pe pământ, de a deveni asemenea lui Dumnezeu. Deci, Sfinţii Părinţi ne învaţă că lupta dintre Iacob şi Dumnezeu trebuie să fie imaginea nevoinţei, a luptei noastre duhovniceşti, pentru a deveni asemenea Lui. Chiar dacă ajungem să suferim în trup, să şchiopătăm fizic toată viaţa, mai important este să Îl biruim pe Dumnezeu, devenind asemenea Lui, după har. Aşadar, iată un profil al îngerului, care este imaginea lui Dumnezeu Însuşi, Cel care l-a făcut pe înger, Cel care l-a făcut şi pe om, chip şi asemănare!

Un alt chip al îngerului ne este dezvăluit de Sfântul Proroc Isaia, tot în Vechiul Testament, în capitolul 9, versetul 5, în care ni se vorbeşte despre Mesia. Este o prorocie făcută de Isaia despre Mântuitorul Hristos, în care ni-L descoperă ca venind în lume prunc, copil, dar, totodată, „Înger-de-mare-sfat”, „Sfetnic minunat”, „Dumnezeu tare, biruitor”, „Domn păcii”, „Părinte al veacului ce va să fie” (Is 9, 5), aşa cum auziţi, în Postul Mare cântându-se, în frumoasa cântare „Cu noi este Dumnezeu...” Ştiţi prea bine că Emanuel înseamnă „cu noi este Dumnezeu”! Îngerul de mare sfat este Însuşi Domnul Iisus Hristos, Care a luat trup omenesc. Deşi noi îi sărbătorim pe îngerii pe care îi cunoaştem, cu numele şi cu faptele, în special pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, în icoana praznicului de astăzi, care se cheamă, de fapt, „Soborul tuturor puterilor cereşti”, putem vedea o mulţime de îngeri, în faţă stând Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, care poartă imaginea Mântuitorului Hristos – Îngerul de mare sfat. În fapt, icoana praznicului de astăzi este icoana Îngerului de mare sfat, a Mântuitorului Hristos, înconjurat de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi de toate cele nouă cete îngereşti. Iată, aşadar, cum au văzut Sfinţii Părinţi sărbătoarea de astăzi, a sfinţilor îngeri, incluzându-L pe Însuşi Domnul Iisus Hristos, ca Înger de mare sfat, întemeindu-se pe textul Scripturii de la Isaia, capitolul 9, versetul 5!

În Tradiţia Bisericii noastre, se vorbeşte despre Maica Domnului ca despre Doamna îngerilor. O cântăm, o lăudăm şi o numim pe Maica Domnului „Doamna îngerilor”. În rugăciunea Cuvine-se cu adevărat, mărturisim şi spunem că ea este „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii”. Pentru că este mai cinstită decât heruvimii şi nu poate fi asemănată în slavă nici măcar cu serafimii, Maica Domnului, o făptură omenească, este Doamna îngerilor, adică deasupra lor. Cred că Maica Domnului şi-a văzut proiecţia de dinainte, rânduindu-şi întreaga ei viaţă în felul în care îngerul Gavriil a pregătit-o, şi doar apoi a înştiinţat-o că avea să Îl întrupeze pe Domnul Hristos, pe Îngerul de mare sfat, devenind, prin nevoinţa ei personală şi prin harul Sfântului Duh, care a umbrit-o, Doamna îngerilor!

Un alt chip, ultimul la care mă opresc acum, este al călugărului, care este şi spun Părinţii că trebuie să fie înger în trup. Călugărul este imaginea sau, dacă vreţi, prototipul creştinului adevărat. Viaţa creştină, poruncile dumnezeieşti, sfaturile evanghelice sunt valabile pentru tot creştinul, nu numai pentru monahi. Monahii se străduiesc să ia şi iau viaţa creştină foarte în serios, iar cel ce ia viaţa creştină în serios şi se străduieşte să împlinească poruncile dumnezeieşti şi sfaturile evanghelice, acela devine înger în trup, nu neapărat purtător de haine monahale, ci înveşmântat cu adierea, cu gingăşia, cu delicateţea, cu duhul îngerului. Dacă aţi cunoscut vreodată oameni duhovniceşti, pnevmatizaţi, transfiguraţi, v-aţi putut da seama că, într-adevăr, omul poate ajunge să aibă înfăţişare de înger. Înfăţişare de înger au pruncii neprihăniţi, cărora le şi spunem, câteodată, că sunt îngeraşi. Aşadar, neprihănirea poate să dea înfăţişarea îngerului, aşa cum o dă pruncilor. Starea de neprihănire trebuie să devină, însă, un deziderat şi pentru noi, pentru adulţi şi pentru toţi creştinii. Pentru că trebuie să ne luptăm, în toată viaţa noastră, să fim fără prihană şi, în felul acesta, Dumnezeu se va întrupa în fiinţa noastră, aşa cum S-a întrupat în Maica Domnului. Doar omul neprihănit poate să Îl primească în fiinţa lui şi să-L cuprindă, cu adevărat, întreg, pe Dumnezeu! Abia atunci, fiinţa lui devine asemenea îngerilor şi el se poate numi, pe drept cuvânt, înger în trup. De pildă, în iconografia noastră, Sfântul Ioan Botezătorul este înfăţişat ca un om cu aripi, prototipul monahului. El şi Maica Domnului sunt cei dintâi care au reuşit, într-adevăr, să devină îngeri în trup. La Mânăstirea Govora, pe frontispiciul bisericii, o găsim pe Maica Domnului reprezentată cu aripi, adumbrindu-i pe sfinţi şi pe oameni şi, respectiv, mânăstirea care îi este închinată. Maica stareţă de la Mânăstirea Floreşti, care este de faţă, luând modelul Govorei, a ales ca Maica Domnului să fie pictată ca înger în trup, tot deasupra intrării în biserică.

Îndemnul de astăzi al Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, pentru că pe ei îi prăznuim în special, este să ne însuşim o rugăciune a Sfintei Liturghii, pe care preoţii o rostesc în taină, dar pe care o auziţi şi dumneavoastră, cântându-se la strană. Eu am să v-o spun în traducerea Mitropolitului Bartolomeu, ctitorul acestei mânăstiri: „Noi, cei ce pe heruvimi în taină ni-i facem chip, şi făcătoarei de viaţă Treimi întreit-sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească acum să o lepădăm”. Şi continuă: „Ca pe Împăratul tuturor primind, pe Cel ce, nevăzut, e-nconjurat de cetele îngereşti: Aliluia, aliluia, aliluia.” Este, cum bine ştiţi, o rugăciune care se rosteşte, în taină, de către preot, şi care se cântă, la strană, pentru întreaga biserică, pentru întreaga comunitate. Noi, când suntem prezenţi la Sfânta Liturghie, dar nu numai atunci, trebuie să fim chipul heruvimilor. Toţi cei din biserică trebuie să semănăm cu îngerii, care sunt prezenţi, nevăzut, la Sfânta Liturghie, uimindu-se de cele ce se întâmplă în sfântul altar, aşa cum auziţi în rugăciunea a cincea, de la Taina Sfântului Maslu. Aşadar, să lăsăm această rugăciune să pătrundă în fiinţa noastră, măcar la Sfânta Liturghie, şi să devenim asemenea heruvimilor, mărturisind Sfânta şi dumnezeiasca Treime, pe Dumnezeul nostru – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh – a Căruia fie slava, în veci! Amin!

^[1] Predică la pomenirea Soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri, Sfânta Mânăstire „Mihai Vodă”, Turda, jud. Cluj, 08 noiembrie 2013