Sfântul Apostol Iacob,
ruda Domnului[1]

Iubiţi credincioşi, astăzi, Biserica l-a prăznuit pe Sfântul Apostol Iacob, ruda Domnului. Îl auziţi pomenit, întotdeauna, când se săvârşeşte Sfântul Maslu, datorită faptului că această Taină a Bisericii se întemeiază pe un cuvânt din Epistola Sfântului Apostol Iacob, care îl îndeamnă pentru cel bolnav „să-i cheme pe preoţii Bisericii, şi ei să se roage pentru el, ungându‑l cu untdelemn în numele Domnului”. (Iac 5, 14)

Trebuie să ştim că Sfântul Apostol Iacob a fost, după trup, rudă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. De asemenea, el era unul dintre cetăţenii Ierusalimului foarte apreciaţi de către contemporanii lui, încât, la un moment dat, pe parcursul mai multor ani, mai ales al celor de arhierie, a fost numit „cel drept”, atât de către creştini, cât şi de către evrei. El a devenit episcop, păstorind Ierusalimul vreme de treizeci de ani şi fiind hirotonit chiar de Sfinţii Apostoli, socotit a fi unul dintre cei şaptezeci, deci nu făcea parte din Colegiul apostolic, al celor doisprezece.

Aproximativ în anul 50, s-a întrunit Sinodul Apostolic, care a fost prezidat de însuşi Sfântul Iacob. El a reuşit să îi adune pe cei doisprezece Apostoli şi să statornicească cele cuvenite pentru Biserica Creştină, care era la început şi se confrunta cu foarte multe probleme. Una dintre ele era aceea a trecerii la creştinism, prin Botez. Sinodul Apostolic a luat decizia ca creştinii proveniţi dintre neamuri, adică dintre păgâni, să nu fie supuşi la prescripţia mozaică a tăierii împrejur.

Sfântul Apostol Iacob a alcătuit, de asemenea, prima rânduială a Sfintei Liturghii, care a devenit prototipul celor ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi Sfântului Vasile cel Mare. Ea se mai săvârşeşte doar în anumite locuri şi doar în ziua pomenirii sfântului.

Am spus că la Sfântul Apostol Iacob aveau evlavie atât creştinii, cât şi ceilalţi cetăţeni ai Ierusalimului, cu excepţia cărturarilor şi a fariseilor, care, nu demult, Îl răstigniseră pe Mântuitorul Hristos. Simţindu-se în pericol, aceştia l-au îndemnat, la un moment dat, după anul 60, când era o sărbătoare importantă şi la Ierusalim erau adunaţi mai mulţi evrei din toată lumea, să le vorbească împotriva Mântuitorului Hristos. În acest scop, l-au urcat pe aripa templului, de unde Apostolul Iacob le-a vorbit oamenilor, însă în favoarea Domnului Hristos. Preoţii Legii vechi, de furie şi de ură, l-au aruncat de pe aripa templului, de la o înălţime oarecare, de unde, căzând, s-a zdrobit de caldarâmul cetăţii. Pentru că Sfântul Iacob nu s-a sfârşit astfel, au aruncat cu pietre asupra lui, până l-au omorât. În timpul supliciului, Sfântul se ruga, asemenea Mântuitorului pe Cruce: Doamne, „iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!” (Lc 23, 34) şi asemenea Sfântului Întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!…” (FA 7, 60).

Aşadar, iată o personalitate a Bisericii creştine primare, rudă de sânge a Domnului Hristos şi primul Episcop al Ierusalimului, care a scris prima rânduială a Sfintei Liturghii, care a prezidat Sinodul apostolic – sinod care nu face parte din cele şapte Sinoade ecumenice – şi care a murit de moarte martirică, în anul 62 după Hristos.

Pentru rugăciunile Sfântului Apostol Iacob, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!

^[1] Cuvânt rostit la pomenirea Sfântului Apostol Iacov, ruda Domnului, Catedrala Mitropolitană, Cluj-Napoca, 23 octombrie 2013.