Un frate a mers la un bătrân care şedea în pustie şi a aflat pe lângă chilia lui nişte copii păscând dobitoace şi vorbind vorbe necuvioase. Şi dacă şi-a spus gândurile sale şi folosindu-se de cuvintele bătrânului, i-a zis: „Cum suferi, avvo, aceşti copii şi nu le zici lor să nu facă cele fără de treabă?” Bătrânul i-a zis: „Cu adevărat, frate, de multe zile vreau să le zic lor, dar mă opresc chiar pe mine a le zice, grăind: «Iată, nu pot să sufăr acest lucru, ce este puţin, dar cum voi putea să rabd, de vor veni asupra mea ispite?» Pentru aceasta nimic nu le-am zis, ca să mă deprind cu ispitele ce-mi vin asupră-mi”..