Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: „Avvo, ce este tăcerea şi ce folos am de la dânsa?” Iar bătrânul i-a răspuns: „Fiule, tăcerea este aceasta: a şedea singur în chilie cu înţelepciune şi cu frica lui Dumnezeu, ferindu-ţi inima de gânduri şi cugete necuvioase. O tăcere ca aceea naşte alte bunătăţi şi-l păzeşte pe călu găr de săgeţile cele aprinse ale vrăjmaşului şi nu-l lasă să fie rănit de ele. O, linişte fără de gâlceava, scară cerească! O, fără de grijă, maica umilinţei! O, fără de grijă, luminătoarea sufletului! O, tăcere vorbitoare cu îngerii! O, tăcere, strălucitoarea inimii! O, linişte fără gâlceavă, născătoare a toate bunătăţile, întărirea postirii, frâul limbii, înfrânarea pântecelui! O, linişte, îndemnarea rugăciunii şi a citirii Sfintelor Scripturi! O, tăcere îngrijorătoare numai pentru ale tale şi totdeauna cu Hristos vorbitoare şi neîncetat văzător al morţii înaintea ochilor săi şi păzitoarea luminii cei nestinse! Pe aceea, cine o păzeşte neîncetat, cântă zicând: «Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea» [Ps 56, 10; Ps 107, 1], că Ţie se cuvine lauda şi slava, în veci, amin!.

->