Tot acesta [avva Siluan] şezând odată cu fraţii, s-a făcut întru uimire şi a căzut cu faţa la pământ. Şi după puţin sculându-se, plângea. L-au rugat fraţii, zicând: „Ce ai, părinte?” Iar el tăcea şi plângea. Şi silindu-l să le spună a zis: „Eu la judecată am văzut pe mulţi din neamul nostru, că mergeau la muncă şi pe mulţi dintre mireni că mergeau întru Împărăţie”. Şi plângea bătrânul şi nu voia să iasă din chilie. Iar de era silit să iasă din chilie, îşi acoperea cu culionul faţa, zicând: „Nu voiesc să văd lumina aceasta vremelnică şi care nu are nici un folos!”.

->