Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: „De vom umbla pe cale şi va rătăci cel ce ne povăţuieşte este trebuinţă să-i zicem ceva?” I-a răspuns bătrânul: „Nu”. Deci a zis fratele: „Dar să-l lăsăm să ne rătăcească?” I-a zis bătrânul: „Dar ce vrei, să iei toiag să-l baţi? Eu ştiu fraţi care umblau şi cel ce îi povăţuia a rătăcit noaptea; şi erau doisprezece şi toţi ştiau că se rătăcesc. Şi s-au luptat fiecare să nu spună. Iar după ce s-a făcut ziuă, pricepând cel ce-i conducea că a rătăcit din cale, le-a zis: «Iertaţi-mă, am rătăcit!» Şi au zis toţi: «Și noi ştiam, dar am tăcut». Iar el auzind, s-a minunat zicând că până la moarte se stăpânesc fraţii să nu grăiască şi L-a slăvit pe Dumnezeu. Iar lungimea căii din care s-au rătăcit, era de douăsprezece mile”..