Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând: „În vremea necazului meu am cerut de la unul din sfinţi un lucru spre întrebuinţare şi mi l-a dat milostenie. Deci dacă Dumnezeu mă va iconomisi şi pe mine, îl voi da şi eu milostenie altora, sau mai bine celor ce mi l-au dat?” I-a zis lui bătrânul: „Cu adevărat la Dumnezeu este, ca Lui să se dea, că al Lui este”. I-a zis lui fratele: „Dar dacă îl voi duce şi nu va voi să-l ia, ci va zice: «Du-te, cum vrei, dă-l milostenie, ce voi face?»” I-a zis lui bătrânul: „Acum al lui este lucrul. Iar de îţi va da cineva fără să-l ceri acesta este al tău. Iar dacă tu vei cere, sau de la călugăr sau de la mirean şi nu va voi să-l primească, acesta este tâlcul, că ştiind el, să-l dai pentru el milostenie”.

->