Se spunea despre un frate că a fost luptat spre hulă şi se ruşina să spună. Şi oriunde auzea de bătrâni mari, se ducea la dânşii ca să le vestească şi cum ajungea, se ruşina să vestească. Deci de multe ori s-a dus şi la avva Pimen şi l-a văzut pe el bătrânul că are gânduri şi se mâhnea că faptele nu le vestea. Deci, într-una din zile petrecându-l, i-a zis lui: „Iată, de atâta vreme vii aici, având gânduri ca să-mi vesteşti şi când vii nu voieşti să spui, ci totdeauna te duci necăjit. Spune-mi, dar, fiule, ce ai?” Iar el i-a zis: „Cu hulă spre Dumnezeu mă luptă diavolul şi mă ruşinam să spun”. Şi povestindu-i lui lucrul, îndată s-a uşurat. Deci i-a zis lui bătrânul: „Nu te necăji, fiule, ci când vine gândul acesta, zi: «Eu nu am vină, hula ta, asupra ta, satano! Căci acest lucru nu-l voieşte sufletul meu». Şi tot lucrul ce nu-l voieşte sufletul, pentru puţină vreme este”. Şi tămăduindu-se fratele, s-a dus.

->