S-a dus odată avva Matoi de la Rait în părţile magdolilor. Şi era fratele lui cu dânsul, şi apucând episcopul pe bătrân l-a făcut preot. Fiind ei împreună, zicea episcopul: „Iartă-mă, avvo! Ştiu că nu vroiai lucrul acesta, dar ca să fiu blagoslovit de tine, am îndrăznit de am făcut aceasta”. Şi i-a zis lui bătrânul cu smerenie: „Și gândul meu voia puţin. Însă eu mă mâhnesc, pentru că am să mă despart de fratele meu, căci nu pot să fac toate rugăciunile singur”. Şi i-a zis episcopul: „De ştii că este vrednic eu îl hirotonesc”. Avva Matoi i-a răspuns: „Nu ştiu, una ştiu, că decât mine este mai bun”. Şi l-a hirotonit şi pe dânsul. Şi au adormit amândoi neapropiindu-se de jertfelnic, ca să facă Sfânta Liturghie. Şi zicea bătrânul: „Cred în Dumnezeu că poate nu voi avea osândă mai multă pentru hirotonie fiindcă nu fac Liturghie, căci a celor fără de prihană este hirotonia”.

->