Povestea avva Macarie [egipteanul]: „Umblând odată prin pustie am găsit o căpăţână de mort aruncată la pământ. Şi clătinâdu-o cu toiagul cel de finic, mi-a grăit căpăţâna. Şi am zis ei: «Tu cine eşti?» Şi mi-a răspuns căpăţâna eu am fost slujitor al idolilor şi al elinilor celor ce au petrecut prin locul acesta, iar tu eşti Macarie, purtătorul de duh şi în orice ceas te vei milostivi spre cei ce sunt în chinuri şi te vei ruga pentru dânşii, se mângâie puţin. I-a zis ei bătrânul: «Care este mângâierea şi care chinul?» I-a răspuns lui: «Pe cât este de departe cerul de pământ, atâta este focul de dedesubtul nostru, fiindcă de la picioare până la cap stăm în mijlocul focului şi nu este cu putinţă să se vadă cineva faţă către faţă, ci faţa fiecăruia este lipită de spatele celuilalt. Deci când te rogi pentru noi, din parte vede cineva faţa celuilait. Aceasta este mângâierea». Şi plângând bătrânul, a zis: «Vai zilei aceleia în care s-a născut omul, dacă aceasta este mângâierea muncii!» I-a zis ei bătrânul: «Este altă munca mai rea?» I-a răspuns lui căpăţâna: «Noi, ca cei ce nu am cunoscut pe Dumnezeu, măcar puţin suntem miluiţi, iar cei ce au cunoscut pe Dumnezeu şi S-au lepădat de El şi nu au făcut voia Lui, dedesubtul nostru sunt». Şi luând bătrânul căpăţâna, a îngropat-o.

->