Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Pentru avva Macarie egipteanul (apoftegma 22): Distribuie pe Telegram

Un frate s-a dus la avva Macarie egipteanul şi i-a zis: „Avvo, spune-mi cuvânt să mă mântuiesc!” Şi i-a zis bătrânul: „Du-te la mormânt şi ocărăşte morţii!” Deci ducându-se fratele a ocărât şi a azvârlit cu pietre şi venind a vestit bătrânului. Şi i-a zis bătrânul: „Nimic nu ţi-au grăit?” Iar el a răspuns: „Nu”. I-a zis lui bătrânul: „Du-te şi mâine şi îi slăveşte!” Deci mergând fratele, i-a slăvit zicând: „Apostolilor, sfinţilor şi drepţilor!” Şi a venit la bătrânul şi i-a zis: „I-am slăvit”. Şi-a zis bătrânul: „Nimic nu ţi-au răspuns?” A zis fratele: „Nu”. I-a zis lui bătrânul: „Ştii cu câte i-ai necinstit şi nimic nu ţi-au răspuns şi cu câte i-ai slăvit şi nimic nu ţi-au grăit? Aşa şi tu, dacă voieşti să te mântuieşti, fă-te mort; nici nedreptatea oamenilor, nici lauda lor să nu o socoteşti, ca cei morţi să fii şi poţi să te mântuieşti”.


->