S-a dus avva Macarie cel mare la avva Antonie în munte şi bătând în uşa lui, a ieşit la dânsul şi i-a zis: „Tu cine eşti?” Iar el a zis: „Eu sunt Macarie”. Şi încuind uşa a intrat şi l-a lăsat pe el. Şi văzând răbdarea lui, i-a deschis şi glumind cu dânsul zicea: „De multă vreme doream să te văd, auzind cele despre tine”. Şi găzduindu-l, l-a odihnit, căci era trudit de multă osteneală. Iar după ce s-a făcut seara şi-a muiat luişi avva Antonie stâlpări de finic. Şi i-a zis lui avva Macarie: „Porunceşte ca să-mi moi şi eu pentru mine”. Iar el a zis: „Moaie-ţi”. Şi făcând o legătură mare, a muiat-o. Şi şezând de cu seara, vorbind despre mântuirea sufletelor, împletea, şi funia se pogora pe fereastră în peşteră. Şi intrând dimineaţă fericitul Antonie, a văzut mulţimea împletiturii lui avva Macarie şi zicea: „Multă putere iese din mâinile acestea”.

->