Avva Macarie [egipteanul] locuia odată în pustia cea mare şi petrecea numai el singur, iar mai jos era altă pustie în care locuiau mai mulţi fraţi. Şi lua seama bătrânul la cale şi a văzut pe satana venind în chip de om ca să treacă pe acolo. Şi se arăta că poartă o haină de in cu multe găuri şi la fiecare gaură era spânzurată câte o tivguliţă. Şi i-a zis lui marele bătrân: „Unde te duci?” Şi i-a răspuns: „Mă duc să aduc aminte fraţilor”. Iar bătrânul i-a zis: „Şi la ce îţi trebuie ţie aceste tivguliţe”. Şi a zis: „Bucate duc fraţilor”. Iar bătrânul a zis: „Dar toate acestea?” Şi a răspuns: „Da, căci de nu va plăcea cumva una, îi aduc alta iar dacă nici aceasta, îi dau alta şi negreşit dintre acestea măcar una îi va plăcea lui”. Şi acestea zicând, s-a dus. Iar bătrânul a rămas pândind căile până ce iarăşi s-a întors acela. Şi văzându-l pe el bătrânul, i-a zis: „Mântuieşte-te!” Iar el a răspuns: „Cum se poate ca să mă mântuiesc?” I-a zis lui bătrânul: „Pentru ce?” Iar el a zis: „Căci toţi mi s-au făcut sălbatici şi nimeni nu mă respectă”. I-a zis lui bătrânul: „Dar nici un prieten nu mai ai acolo?” Iar el i-a răspuns lui: „Ba am acolo numai un călugăr prieten şi numai el mă respectă şi când mă vede se învârte ca o vârtelniţă”. I-a zis lui bătrânul: „Şi cum se numeşte fratele acela?” Iar el a zis: Teopempt. Şi zicând acestea, s-a dus. Şi sculându-se avva Macarie, s-a dus în pustia cea mai din jos. Şi auzind fraţii, luând stâlpări de finic, au ieşit în întâmpinarea lui. Şi fiecare se gătea, socotind că la dânsul va să găzduiască bătrânul. Iar el a întrebat cine este cel ce se numeşte Teopempt în muntele acela şi găsindu-l a intrat în chilia lui. Iar Teopempt l-a primit pe el cu bucurie. După ce a început a rămâne singur cu dânsul, i-a zis bătrânul: „Cum te afli, frate?” Iar el a zis: „Cu rugăciunile tale, bine”. A zis bătrânul: „Nu cumva te luptă gândurile?” El a răspuns: „Acum bine sunt”, căci se sfia să-i spună. I-a zis lui bătrânul: „Iată, câţi ani mă nevoiesc şi sunt cinstit de toţi şi pe mine bătrânul mă supără duhul curviei”. A răspuns zicând şi Teopempt: „Crede-mă, avvo, că şi pe mine”. Iar bătrânul pricinuia că şi alte gânduri bat război cu dânsul, până să-l facă să mărturisească. Apoi i-a zis lui: „Cum posteşti?” Iar el i-a răspuns: „Până la al nouălea ceas”. I-a zis lui bătrânul: „Posteşte până seara şi te nevoieşte şi citeşte de rost din Evanghelie şi din celelalte scripturi. Şi de-ţi va veni vreun gând, niciodată să nu ai aminte jos, ci totdeauna sus. Şi îndată Domnul îţi ajută”. Şi punând la cale bătrânul pe fratele, a ieşit iarăşi la pustia sa. Şi-a luând seama, iar a văzut pe diavolui acela şi i-a zis lui: „Unde te duci iarăşi?” Iar el a răspuns: „Să aduc aminte fraţilor şi s-a dus”. Iar după ce iarăşi s-a întors i-a răspuns lui sfântul: „Cum sunt fraţii?” Iar el a zis: „Rău”. Iar bătrânul a zis iarăşi: „Pentru ce?” Iar el a zis: „sălbatici sunt toţi şi cea mai mare răutate este că şi acela pe care îl aveam prieten şi mă asculta şi el nu ştiu de unde s-a răzvrătit şi nici el nu mi se mai apleacă, ci decât toţi mai sălbatic s-a făcut. Şi m-am jurat să nu mai calc pe acolo fără numai după ce va trece o vreme”. Şi aşa zicând s-a dus, lăsând pe bătrân. Iar sfântul a intrat în chilia sa.