Venit-a odată Macarie egipteanul de la schit la muntele Nitriei, la pomenirea lui avva Pamvo. Şi i-au zis lui bătrânii: „Părinte, spune vreun cuvânt fraţilor”. Iară el a zis lor: „Eu încă nu m-am făcut călugăr, dar am văzut călugări. Căci şezând eu odată în chilie la Schit, mă supărau gândurile şi îmi ziceau: «Du-te în pustie şi vezi ce vei afla acolo!» Deci am rămas luptându-mă cu gândul cinci ani, zicând: «Nu cumva de la diavolul este aceasta?» Şi dacă a zăbovit gândul, m-am dus în pustie şi am aflat acolo un iezer de apă şi ostrov în mijlocul lui şi au venit fiarele pustiei să bea apă dintr-însul. Şi am văzut în mijlocul lor doi oameni goi şi s-a înspăimântat trupul meu, căci am socotit cum că sunt duhuri, iar ei dacă m-au văzut înspăimântat, au grăit către mine: «Nu te teme, căci şi noi oameni suntem». Şi am zis lor: «De unde sunteţi şi cum aţi venit în pustia aceasta?» Iar ei au răspuns: «De la chinovie suntem şi ne-am întocmit între noi şi am ieşit aici. Şi iată avem patruzeci de ani şi unul din noi este egiptean, iar celălalt este libian». Şi m-au întrebat şi ei zicând: «Cum se află lumea, de vine apa la vremea sa şi de are lumea îndestularea sa» şi am zis lor: «Are». Şi eu i-am întrebat cum pot să mă fac călugăr şi ei mi-au răspuns: «De nu se va lepăda cineva de toate ale lumii, nu poate să fie călugăr». Şi am zis lor: «Eu sunt slab şi nu pot ca voi». Iar ei mi-au zis: «Dacă nu poţi ca noi, şezi în chilia ta şi-ţi plânge păcatele tale». Şi i-am întrebat: «Când se face iarnă nu răciţi? Şi când se face arşiţă, nu se ard trupurile voastre?» Iar ei mi-au zis: «Dumnezeu ne-a făcut nouă iconomia aceasta, încât nici iarna nu răcim, nici vara nu ne vatămă arşiţa». Pentru aceasta am zis vouă că: «Nu m-am făcut călugăr, ci am văzut călugări. Iertaţi-mă, fraţilor!»”.

->